Premierul Nicolae-Ionel Ciucă a avut astăzi o întâlnire de lucru cu reprezentanţii producătorilor şi furnizorilor din domeniul energiei. Dialogul face parte din seria consultărilor demarate de Guvern cu privire la pachetul de măsuri pe care Executivul îl pregăteşte pentru protejarea cetăţenilor, sprijinirea mediului de afaceri şi menţinerea locurilor de muncă, în contextul crizei energetice, conform unui comunicat remis redacţiei.
Potrivit sursei citate, prim-ministrul a prezentat soluţiile aflate acum în lucru la nivelul Guvernului: plafonarea preţului la energie pentru consumatorii finali casnici şi industriali, pentru întreprinderile mici şi mijlocii, în paralel cu creşterea plafonului de consum până la care se aplică această facilitate, aplicarea unui sistem de reducere a facturii la energie pentru universităţi şi alte instituţii de învăţământ, spitale, instituţii de cultură şi religioase, furnizori de servicii sociale, instituţii publice, ONG-uri.
Aceste măsuri vor fi incluse într-un act normativ ce va fi supus, în perioada imediat următoare, analizei şi aprobării Guvernului.
"Am văzut familii cu venituri mici, instituţii, reprezentanţi ai cultelor, centre sociale cu facturi foarte mari. Statul are responsabilitatea de a proteja oamenii şi de a interveni în acest sens. Vă cer să remediaţi problemele şi cei care au avut de suferit în noiembrie, decembrie şi ianuarie să aibă facturile recalculate, iar greşelile remediate. Refaceţi facturile şi asiguraţi oamenii că nu vor plăti în plus pentru greşeli de facturare. Măsurile Guvernului vor reglementa situaţia astfel încât oamenii să nu fie debranşaţi pentru facturile calculate greşit şi nici să fie obligaţi să plătească penalităţi", a afirmat premierul Nicolae-Ionel Ciucă.
În cadrul discuţiilor, au fost prezentate în detaliu modalităţile în care se aplică schemele de compensare şi plafonare aflate acum în vigoare pentru facturile la energie, precum şi soluţiile de corectare a facturilor emise eronat pentru consumatorii casnici. Potrivit analizei prezentate de preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului, peste două milioane de facturi pentru furnizarea energiei electrice au fost deja recalculate, fiind preluate peste 450 de sesizări de emitere neconformă, în urma controalelor efectuate fiind date amenzi în valoare de peste 600.000 lei. Alte 101 controale sunt încă în derulare, urmând a se face verificări la toţi operatorii economici furnizori de energie electrică şi gaze.
Furnizorii de energie electrică şi gaze naturale au agreat noile măsuri anunţate de Guvern pentru compensarea şi plafonarea preţurilor, angajându-se, totodată, să depună eforturi susţinute pentru a evita, pe viitor, repetarea problemelor legate de emiterea de facturi eronate. Totodată, furnizorii şi-au asumat responsabilitatea de a storna şi de a reface facturile emise eronat până acum, urmând ca cele deja achitate să se deducă din următoarea factură.
La consultările de la Palatul Victoria au mai participat, din partea Guvernului, ministrul Energiei, Virgil Popescu, secretarul general al Guvernului, Marian Neacşu, şeful Cancelariei Prim-Ministrului, Mircea Abrudean, secretarul de stat în Ministerul Finanţelor, Daniela Pescaru, reprezentanţi ai Cancelariei Prim-Ministrului.
La discuţii au participat membri ai Federaţiei Asociaţiilor Companiilor de Utilităţi din Energie (ACUE - ce reprezintă cele mai importante grupuri din domeniul energiei electrice şi gazelor naturale) - Eric Stab, preşedintele ACUE, Chairman & CEO ENGIE România şi director executiv ENGIE pentru Europa de Est, Carlo Pignoloni, CEO & Country Manager Enel România, Volker Raffel, CEO E.ON România, membru Board Federaţia ACUE, Corina Popescu, CEO Electrica S.A., vicepreşedinte Euroelectric, membru Board Federaţia ACUE, Ondøej ©afaø, CEO CEZ România, vicepreşedinte Federaţia ACUE, Daniela Dărăban, director executiv Federaţia ACUE.
De asemenea, au mai participat Zoltan Nagy-Bege, vicepreşedinte A.N.R.E., Mihai Culeafă, preşedinte ANPC, Bogdan Nicolae Badea, preşedinte Hidroelectrica, Aristotel Marius Jude, membru executiv Romgaz, Cosmin Ghiţă, director general Nuclearelectrica, Daniel Burlan, preşedinte Complexul Energetic Oltenia, Gabriel Andronache, preşedinte Transelectrica, Ion Sterian, director general Transgaz, Niculae Havrileţ, director general Distribuţie Energie Electrică România, reprezentanţi ai Consiliului Concurenţei, se arată în comunicat.