ASTĂZI Radu Mihaiu depune jurământul în funcţia de primar al Sectorului 2

G.U.
Politică / 27 octombrie 2020

Radu Mihaiu depune jurământul în funcţia de primar al Sectorului 2

Noul primar al Sectorului 2, Radu Mihaiu, va depune astăzi jurământul de învestire în funcţie, transmite Agerpres.

Mihaiu a afirmat luni că preia un mandat greu, dar foarte interesant.

"E oficial - mâine, la ora 14,00, voi depune jurământul. Din păcate, va fi o ceremonie cu uşile închise din cauza pandemiei. Mi-ar fi plăcut să vă am aproape pe toţi cei care m-aţi susţinut până în acest punct, fiindcă drumul pe care pornim e cu şi pentru noi toţi. Preiau un mandat greu, dar foarte interesant. Putem face o schimbare reală şi palpabilă pentru foarte mulţi oameni. Eu şi echipa mea suntem entuziasmaţi să începem. Ştiu din miile de mesaje pe care le primesc că s-au adunat foarte multe probleme. Multe urgente. Ştiu şi că mulţi dintre voi aţi adresat aceste probleme primăriei, dar nu aţi primit niciun răspuns. Această lipsă de comunicare va înceta", a precizat Radu Mihaiu, luni, pe Facebook.

El a anunţat că, săptămâna aceasta, după ce va primi acces la informaţiile din Primărie, va prezenta un plan concret cu priorităţile imediate şi viziunea pe termen mediu şi lung.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9773
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3756
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3554
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7940
Gram de aur (XAU)Gram de aur467.2986

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
targulnationalimobiliar.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb