Astra Asigurări - profit brut de 82 milioane de lei

OVIDIU VRÂNCEANU
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 10 august 2011

Compania Astra Asigurări a raportat după prima jumătate a anului un profit brut de 82 de milioane de lei, în creştere cu 645% faţă de perioa-da similară a anului anterior

Volumul primelor brute subscrise totale (viaţă şi non-viaţă) înregistrate de compania Astra Asigurări, în primul semestru al anului 2011, este de 559 milioane lei, din care 551 milioa-ne lei reprezintă volumul primelor brute subscrise la asigurări generale, în scădere cu patru procente faţă de semestrul I 2010.

În ceea ce priveşte asigurările RCA, valoarea acestora a ajuns la 278 de milioane de lei, în scădere cu 14%, de la 323 de milioane de lei, iar în privinţa segmentului CASCO primele de asigurare au scăzut chiar cu 28%, de la 117 milioane de lei la 84 de milioane de lei.

Preşedintele directoratului Astra Asigurări, Radu Mustăţea, a declarat că "scăderea volumului de prime brute subscrise pe segmentul auto are multiple cauze - este vorba despre conjunctura economică, dar şi despre politica de preţuri extrem de mici la aceste tipuri de asigurări, politică pe care Astra o priveşte cu îngrijorare". "Această situaţie a condus şi la scăderea pieţei de asigurări generale în ansamblu. Chiar dacă am mizat pe o restructurare de portofoliu, anticipăm o creştere a PBS în perioada următoare", a mai spus sursa citată.

Cea mai importantă creştere, de 57%, a fost obţinută pe segmentul property, de la 94 milioane lei la 147 milioane lei. De asemenea, creşteri importante au fost obţinute şi pe segmentele de asigurări de viaţă (15%), asigurări de sănătate (26%), asigurări medicale pentru călătorie (74%), asigurări de credite şi garanţii (118%), dar şi asigurări de răspundere profesională (19%).

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb