Au început înscrierile pentru cea de-a 8-a ediţie a programului Bursele stART, dezvoltat de Şcoala de Valori în parteneriat cu Provident Financial România, cu sprijinul Ministerul Educaţiei, arată un comunicat de presă remis astăzi redacţiei.
Potrivit sursei citate, cei 30 elevi de liceu care îşi dovedesc talentul şi pasiunea pentru pictură, desen, muzică şi artele viitorului (vlogging, scriere creativă sau fotografie) care vor fi selectaţi vor câte o bursă individuală, cu valoarea de 6.000 de lei, pentru a investi în echipamente sau cursuri necesare pentru a-şi dezvolta aptitudinile artistice.
De asemenea, pe tot parcursul anului 2023, bursierii vor participa şi la Academia Burselor stART, prin care beneficiază de sesiuni de mentorat şi coaching, ateliere de dezvoltare personală şi cursuri de educaţie financiară oferite de specialişti, profesori sau artişti. Astfel, Şcoala de Valori le oferă deschiderea şi sprijinul de care au nevoie pentru a-şi transforma harul într-o meserie.
"Suntem în această călătorie de 8 ani deja şi, cu fiecare generaţie de bursieri, suntem tot mai mândri de contribuţia la dezvoltarea lor. Desigur, talentul şi munca sunt ale lor, noi nu putem decât să le oferim sprijin pentru a-şi pune potenţialul în valoare şi pentru a-şi înţelege oportunităţile viitoare. În plus, ştim cât de mare este nevoia de investiţii pentru a creşte de la un adolescent talentat la un artist în toată regula, aşa că simţim că orice sprijin îi duce pe bursierii noştri cu un pas mai aproape de visul lor", a declarat Florin Bâlcan, directorul general al Provident Financial România.
Lansat în 2014, programul Bursele stART a sprijinit peste 260 de liceeni care au investit bursele în echipamentele de care aveau nevoie, în instrumente, în cursuri sau în taxele de participare la competiţiile de profil, care i-au dus cu un pas mai aproape de a-şi transforma talentul într-o carieră.
"În cele 8 ediţii ale programului bursele stART, am avut ocazia să întâlnim sute de tineri talentaţi. Mulţi dintre ei au găsit în artă un refugiu, mai ales în contextul în care majoritatea provin din familii modeste sau chiar monoparentale. Sprijinul financiar şi sesiunile de mentorat pe care le câştigă prin forţe proprii le dau încrederea de care au nevoie pentru a se concentra asupra unuia dintre cele mai importante obiective din viaţa lor: clădirea unei cariere. Suntem onoraţi să fim alături de ei în această etapă şi ne bucurăm că acest program de burse reuşeşte să răspundă nevoilor pe care le au artiştii la început de drum", a declarat Dragoş Belduganu, manager colaborări instituţionale şi internaţionale Şcoala de Valori.
• 30 de tineri au şansa de a câştiga o bursă în valoare de 6.000 de lei
Pentru a fi eligibili pentru una dintre bursele stART, elevii de liceu trebuie să fie înscrişi la o instituţie de învăţământ din România. Pentru înscriere, aceştia trebuie să prezinte un portofoliu prin care să demonstreze că au talent la desen, pictură, muzică, scriere creativă, fotografie şi vlogging. Bursele vor fi acordate pe perioada unui an calendaristic, în perioada ianuarie-decembrie 2023.
Elevii pot aplica pentru a obţine o bursă online. Pe lângă formularul de înscriere, tinerii trebuie să încarce pe platformă şi un portofoliu care să conţină lucrările lor reprezentative. Portofoliile pot fi depuse până pe 30.10. 2022.
Prin programul bursele stART sunt puse la dispoziţia elevilor 30 de burse, împărţite în funcţie de aria de activitate astfel:
-10 burse pentru domeniul muzică (în valoare de 6.000 de lei/an fiecare);
-10 burse pentru domeniile pictură şi desen (în valoare de 6.000 de lei/an fiecare);
-10 burse pentru artele viitorului: scriere creativă, fotografie sau vlogging (în valoare de 6.000 de lei/an fiecare).
La finalul programului de burse, elevii îşi vor fi dezvoltat un set de competenţe transversale esenţiale, precum cele de comunicare, prezentare şi inteligenţă financiară, se precizează în comunicat.