AUDITUL MARILOR COMPANII - HAI SĂ NE PREFACEM CĂ FACEM ASF, apropo de falimentul City Insurance

Gheorghe Piperea
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 26 ianuarie 2023

Ilustraţie de MAKE

Ilustraţie de MAKE

Gheorghe Piperea

Marile companii sunt supuse obli­gaţiei de auditare - atât prin auditori interni, cât şi prin auditori externi, independenţi. Ţine de prudenţă şi de avertizarea timpurie asupra potenţialului de insolvenţă.

Cutumiar, însă, nimeni nu prea ia în serios această obligaţie. Deşi costă extrem de mult şi se fac anual, rapoartele de audit fie nu spun nimic care să conţină plusvaloare şi direcţii de acţiune preventivă, fie spun doar cu juma' de gură şi cu toate disclaimerele posibile câte ceva palid despre managementul greşit sau despre incompetenţa ori frauda acestuia, generatoare de dificultăţi financiare sau chiar de insolvenţă. Cu ştampilele "de firmă" bine plătite, puse de firmele din grupul Fat Four (sau de second level tycoons) pe rapoartele de audit copy-paste, managementul marilor companii nu mai ţine cont nici de responsabilităţile sale fiduciare faţă de acţionari şi faţă de stakeholders (clientelă, salariaţi, stat, comunitate locală, creditori esenţaili şi furnizori indispensabili), nici de lege şi se avântă vertiginos în cele mai riscante afaceri, în combinaţii frauduloase ori în montaje financiare infracţionale, care sfârşesc invariabil în mari falimente, cauzatoare de mari pierderi pentru partenerii de afaceri şi pentru clientelă. Nenorocirea este că, pe măsura mărimii afacerii acestor companii, creşte incremental înverşunarea statelor de a le feri de falimente, cu bani publici sau cu bani ai deponenţilor ori pe costul consumatorilor. Nu doar că aceste companii sunt prea mari pentru a fi lăsate să falimenteze - managerii lor sunt prea importanţi pentru sistem pentru a fi trimişi la puşcărie. În plus, dacă se aplică, totuşi, rare şi ridicole sancţiuni pecuniare, acestea se regăsesc în costurile produselor şi serviciilor companiilor sancţionate (pe care nu le putem evita în favoarea alternativei concurenţiale pentru că... nu mai există alternativă), costuri pe care le suportăm noi, consumatorii.

Falimentele, fie ele mascate sau evitate la mustaţă, se întâmplă, printre altele, şi pentru că auditul şi responsabilitatea managerială, ca mijloace de avertizare timpurie si de prevenţie, sunt ignorate sau simulate.

Şi, cu toate eforturile statelor de a ţine în viaţă toţi acei zombies economici care sunt prea mari pentru a fi lăsaţi să falimenteze, pur şi simplu există cazuri mari, şocante, în care falimentele se întâmplă. Pe de o parte, infecţia cu insolvenţă şi deversarea oceanelor de datorii care nu mai pot fi achitate sunt fenomene naturale, ca şi legile fizice - cel puţin, aşa se zice la şcoala economică securistogenetă. Pe de altă parte, pentru a arăta că, în continuare, capitalismul funcţionează, se dă drumul la falimente ale unor întreprinderi, aşa cum se deschid supapele oalei sub presiune, pentru a nu acumula prea multă tensiune în pereţi şi a conduce la explozie.

Cu titlu de "ţapi ispăşitori", se aruncă în puşcării sau în procese penale şi litigii interminabile de daune unii manageri care poartă leapşa (tag).

Astfel de falimente antrenează, uneori, şi responsabilitatea auditorilor.

Spre exemplu, falimentul Enron din 2002 a determinat destrămarea Arthur Andersen (pe atunci, unul dintre The Big Five). Falimentul Lehman Brothers din 2008 a determinat pierderi masive în rândurile Fat Four (Delloite, KPMG, PWC, E&Y) şi falimente în rândurile auditorilor de nivel secund. Falimentul Wirecard din 2019 pune în discuţie serios responsabilitatea auditorilor (mai precis, filialele din Germania), care au ştampilat de bune toate situaţiile financiare măsluite ale respectivei companii de plăţi pe internet, susţinută la nivel de diplomaţie economică de puterea federală germană şi chiar de cancelarul Angela Merkel. Aceeaşi situaţie se întâlneşte în cazul falimentului din martie 2021 al Greensil, o companie de factoring inversat (reverse factoring) deţinută de bănci elveţiene, care a finanţat afaceri fictive ale grupului deţinut de familia lui Sanjeev Gupta (proprietarul combinatului siderurgic de la Galaţi), fără ca auditorii sau managerii să atragă atenţia asupra evidenţei că operaţiunile de cumpărare finanţate nu există. Surpriză - surpriză: aceeaşi situaţie se regăseşte în cazul falimentului FTX (compania de cryptomodenede a lui Sam - omul de bancă prăjit, Sam Banckman - Fried).

Exact la fel riscă să se întâmple pe piaţa noastră de asigurări.

Conform unor documente făcute publice de ASF cu opt luni înainte de faliment (??!), City Insurance, o companie de asigurări care deţinea 40% din piaţa de RCA (răspundere civilă auto), ar fi indus în eroare ASF, declarând că deţine un capital suficient pentru a-şi ridica indicele de solvabilitate la nivelurile necesare conform legii. Banca la care se presupunea că există acele lichidităţi a declarat că nu există şi nu a existat nici contul, nici contractul pentru păstrarea acelor lichidităţi. Având în vedere această situaţie bizară, pe care auditorii "au eşuat să o evidentieze" (ca să mă exprim în romgleza corporatistă), ASF a dispus suspendarea întregului management şi a întregului consiliu de supraveghere, care a fost înlocuit temporar cu Fondul de Garantare a Asiguraţilor, precum şi un termen de o lună de completare a necesarului de capital (200 de milioane). Acel termen a expirat şi banii nu au venit. A urmat falimentul, după opt luni (încă o dată - ??!) de tergiversare. Nimeni nu a fost arestat, nimeni nu a fost tras la răspundere. Culmea este că persoanele teroetic îndreptăţite - Fondul de garantare a asigurătorilor, statul, băncile, companiile sau autorităţile publice care au primit poliţe de "asigurare" emise de City Insurance cu titlu de garanţie de participare la licitaţie sau de bună execuţie - nu au făcut plângere prealabilă pentru bancrută frauduloasă în termenul de trei luni la care se referă Codul penal şi Codul de procedură penală. Rezultatul? Nu mai poate interveni nicio răspundere penală sau civilă pe temeiul bancrutei frauduloase.

Mai deranjante sunt, însă, consecinţele pentru piaţă ale acestui faliment frudulos, ignorat cu graţie de auditori şi tolerat de ASF.

Majoritatea TIR - urilor erau asigurate RCA la această companie. Schimbarea asigurătorului a determinat triplarea costului poliţei de asigurare, deci costuri mărite pe tot lanţul economic. Tot de trei ori au crescut şi poliţele RCA plătite de consumatori. În afară de faptul că asigurătorii, laolaltă, au fost obligaţi să achite contribuţii mai mari la Fodul de asigurare (care, apropo, trebuie să facă plăţi către asoguraţi de circa două miliarde lei), cu consecinţa că toate tipurile de asigurare s-au scumpit, falimentul City Insurance a împins în faţă, pe piaţa RCA, o altă societate de asigurări riscantă, recte, Euroins, multiplu sancţionată de ASF şi acţionată în judecată de asigurători sau service-uri pentru neplata la timp sau deloc a indemnizaţiei de asigurare. Ca să nu mai vorbim că, acum, şi această piaţă este monopol total al companiilor multinaţionale.

La nivel de consecinţă concretă asupra consumatorului individual, iată un exemplu de consecinţă directă a regizatului faliment al City Insurance. Dacă, în anii trecuţi, aţi fost lovit de un titular de poliţă de asigurare RCA emisă de această companie, nu veţi mai fi despăgubit - cu excepţia norocului de a fi acceptat la plată de către sus-amintitul Fond de Garantare, care vă va plăti în circa 18 luni. Până atunci, service-ul va fi plătit de voi. Puteţi să îl daţi în judecată şi pe autorul accidentului, dar procese de acest gen durează cinci ani. În plus, costul unui nou RCA este acum triplu - poliţele emise de City Insurance erau ieftine tocmai pentru că plăţile la service-uri erau reduse, de regulă, cu două treimi (când nu erau refuzate de plano). Pentru plăţi integrale de costuri ale reparaţiei maşinii, posesorul poliţei RCA va trebui să scoată mai mulţi bani din buzunar. Ironia este că multe alte companii de asigurări s-au cam restras din piaţă, dat fiind acest dumping practicat cu ieftinătăţi de poliţe de asigurare RCA - acum va trebui ca respectivii asigurători retraşi să revină în piaţă şi să pună alte produse pe piaţă, iar asta cere oareşce timp.

S-ar fi putut evita acest faliment regizat şi fraudulos, unde s-a furat mai mult de un miliard de euro, bani pe care o să îi suporte piaţa, consumatorii, statul, deci noi, contribuabilii?

Există soluţii reale de tratament al acestor stări patologice?

Există modalităţi concrete şi transparente de avertizare timpurie şi prevenţie apte să evite în viitor astfel de consecinţe economice şi sociale dezastruoase?

Mai departe, scrie în carte. Propuneri de astfel de soluţii poate vor veni de la viitoarea conferinţă pe insolvenţă, organizată de ziarul BURSA în luna februarie.

Opinia Cititorului ( 25 )

  1. Si FTX zicea ca are bani dar in blockchain cam sufla vantul si a putut vedea oricine asta.

    Bine ca "lumea civilizata" nu permite oricui sa vada conturile instutiilor sau, doamne fereste, ale firmelor majore. Nuuu, noi avem institutii care pot doar ele sa vada si, evident, daca nu vor nu se uita. 

    Cum zicea Ciorbea: "Transparenta!" domnilor. 

    Marcu este protectorul falimentelor, vezi City Insurance care frauda la greu si Marcu o proteja. Altfel de ce sa o mai lasa sa functioneze inca 8 luni de cand a descoperit falsul? Incompetenta este o explicatie pentru ca Nicu Marcu este un contabil de cool silvic plimbat prin functii inalte de unde sa faca servicii cui trebuie. Incompetenta si prostie. A doua explicatie este coniventa care pare evidenta. Cu oameni ca Valentin Ionescu si Florin Golovatic falimentele vor curge.

    Ilustratie geniala. Spune totul despre regele falimentelor Nicu Marcu. Urmeaza Euroins care este la fel de grava ca si City si pe care Marcu si Rosu Cristian o acopera ca sa nu mai fie un faliment care sa le demaste incompetenta. Vedeti in ziarul Libertatea articolul despre cum este ascunsa situatia grava de la Euroins. Marcu a facut sesizare la Parchet (ca sa se acopere la o adica) dar a lasat-o sa incaseze in continuare, pe modelul City.

    1. Ciclopul!

    Eu cred ca tb intrebat Parlamentul ce a facut cu analiza pe City si ce a facut cu toate sesizarile avertizorului de

    integritate Cristian Muntean. Muntean zicea niste lucruri grave in sesizarile lui. Burduja si Duta ( fratele lui este SG pus de Marcu dupa ce a fost Consiliului lui, deci si-au facut servicii reciproc). 

    au pus Batista  

    Pe tambal. Este momentul sa raspunda impreuna cu Marcu. 

    Intrebare pentru parlamentari cat ii mai lasati pe incompetentii si dubiosii de la asf sa mai conduca falimente pe salarii nesimtite de zeci de mii de euro?

    De doi ani striga Soviani singur in pustiu si toata presa a bagat capul in nisip. Adevarul nu poate fi ascuns. Momentul adevarului crud.

    tara de hoti

    Stalin, Mark and Lenin said: "If you want to crush the middle class you grind them through taxes and inflation." - that's what we're doing.

    You have to protect fr om marxism. 

    s c cret 

    1. Mark told: u are an idiot.

      Ce legatura are cu Cuty faliment de sute de milioane de euro? Dar cu iminenta prabusire a Euroins? Singura legatura dintre City si Euroins e Nicu Marcu impreuna cu Rosu Cristian, Vali Ionescu si Florin Golovatic.

      cum crezi ca se acopera falimente, visterii bancare si trezorerii?

      Prin Razboi: jaf de etc forme active si trezorerii 

      Prin: taxare etc inventii 

      Prin: inflatie = deschidere creditare ce fura in avans puterea clasei de mijloc si de jos; spirala ascendenta credit se finalizeaza cu busitura nivel trai cu etc taxe balon urmat de crash moneda si nivel trai. 

      s c cret 

      Vali Ionescu a înțeles și nu a vrut sa mai execute ordine.

      Așa a fost repus in funcție Golovatic. El a rezolvat Easy... 

      Vali Ionescu este cel mai slugarnic personaj din ASF. Știe ca este o nulitate fără perspectiva dacă pierde funcția din ASF. El este in continuare responsabil de situația din Asigurări, Golovatic a fost numit director in alt sector.

    Nu imi place Piperea, dar aici ii dau dreptate.

    Din pacate, majoritatea celor care au comentat pe aici s-au oprit la o singura problema: ASF. De inteles, avand in vedere personajele implicate si lipsa lor de competenta.

    Dar ignoram o problema (poate mai mare): nici auditorii nu pare ca-si fac treaba. Adica, atunci cand compania auditata e ok, nu e nici o problema (nu ai cum sa descoperi o frauda daca ea nu exista). Dar se pare ca auditorii sunt pe langa si atunci cand trebuie descoperite fraudele. Si e mai grav, ca ei nu sunt politruci incompetenti numiti pe pile la ASF... 

    1. Dar DNA funcționează? :)

      Un pic mai bine decat ASF, zic eu :)

      Si cum functioneaza mai bine denea serei decat asefe serei? Se iau ei pe ei drept exemplu?

    Același ASF a autorizat cu ajutorul Tov Marcu, Tov Roșu -zis Corleone și Tov. Golovatic o noua firma de asigurări Easy insurance a doamnei Augusta Drăghici care sa ia locul lui CITY.

    Proprietarul real a fost condamnat pentru frauda financiară. Cum a trecut ASF peste acest lucru....vom afla in curând .

    Pana atunci Jucați la Superbet și dormiți liniștiti, ASF lucrează pentru voi 

    1. Cine este Augusta Draghici si ce problema este cu ea? Dar Easy insurance cine este sau ce problema are?

      Acționarul lui Superbet, Easy Insurance și Investimental , șefa lui Sasa Draghici

      Woooww! Asigurari de la Superbet? Garantat ASF? Garantat Marcu? WooooWW!

    Dom'bancher Vali has left the building.

    Jucati-va voi între voi cu cioburi in nisip.  

    Frauda "City Insurance" - cateva intrebari:

    1. Cand va fi demarata o ancheta cu privire la actiunile si implicarea ASF in acoperirea fraudei City Insurance? 

    2. Euroins este un jucator semnificativ in piata (40% cota). Pentru a evita un nou episod City Insurance, poate e binevenita o misiune de control, independenta de ASF, pentru a verifica starea de "sanatate" a institutiei - chiar daca ultima misiune de control a ASF, sa incheiat in Decembrie 2022? 

    3. Cand va fi demarata o ancheta cu privire la actiunile lui Nicu Marcu - protejat direct de PSD? 

    4. Adrian Nastase, cumnatul lui Dan Odobescu, cum isi evalueaza sansele de a fi nominalizat de PSD la alegerile prezidentiale din 2024?

    5. Premierul Ciuca considera ca e oportun sa transmita sefia Guvernului unor escroci - Ciolacu, Nastase, Marcu?  

    Bine punctat, auditorii au o mare parte de vina, tocmai rapoartele lor sunt folosite de ASF drept scuza pentru fraude colosale , altfel, ușor de identificat chiar de o persoana fără prea multe studii. ASF care are ditamai aparatul de așa-ziși profesioniști se uita ca pisica doar dacă rapoartele sint publicare in termen , dacă au formatul din regulament, in fine, urmăresc firma , niciodată conținutul . Dincolo de îndoiala , toate eșecurile puteau fi prevenite de ASF . Sa nu uitam ca încasează milioane de lei diverse cote din orice polița , Tranzacție , etc. Și toate milioanele astea se duc pe salarii și bonusuri nesimțite . Dacă DNA nu ii ia pe toți directorii și șefimea din ASF o sa ne trezim cu un faliment generalizat.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb