AUR a ajuns la un acord cu ministrul Agriculturii privind strategia naţională pentru agricultura şi satul românesc

S.B.
Politică / 4 ianuarie 2022

AUR a ajuns la un acord cu ministrul Agriculturii privind strategia naţională pentru agricultura şi satul românesc

O delegaţie a Alianţei pentru Unirea Românilor condusă de deputatul George Simion, co-preşedinte AUR, din care au mai făcut parte deputatul Silviu-Titus Păunescu şi specialiştii Avram Fiţiu şi Andrei Taichiş, s-a întâlnit marţi cu ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian Chesnoiu, informează news.ro.

Agenda discuţiilor a vizat propunerea AUR de Plan Naţional Strategic (PNS) 2023-2027 pentru suveranitate agroalimentară şi proiectul noii Legi a porcului aflat în prezent la Camera Deputaţilor.

AUR a solicitat renunţarea la sprijinul guvernamental oferit Legii porcului, care propune interzicerea reproducţiei porcilor în gospodăriile ţărăneşti şi limitarea creşterii la 5 exemplare, scoţând astfel peste 3,5 milioane de porcine de pe piaţa autohtonă.

"Delegaţia AUR a mai prezentat şi Planul Naţional Strategic conceput de specialiştii partidului. Documentul conţine măsuri precum recunoaşterea legală a gospodăriei ţărăneşti şi a statutului juridic şi fiscal al ţăranului, ca surse producătoare de hrană de calitate pentru sistemul public - şcoli, spitale, cantine sau case de bătrâni. În urma discuţiilor s-a obţinut un acord verbal de principiu prin care Ministerul îşi va retrage sprijinul pentru Legea porcului, în spiritul continuării tradiţiei secular de creştere a porcului în gospodăria românească. Mai mult, MADR va colabora cu specialiştii şi parlamentarii AUR pe mai multe teme", arată comunicatul de presă al AUR.

Conform sursei citate, prima măsură o constituie egalizarea gospodăriei ţărăneşti ca Punct Gastronomic de Procesare, pentru a consolida piaţa internă, respectând strategiile europene din cadrul Pactului Verde. A doua propunere va atrage susţinerea MADR pentru includerea activităţilor specifice fermelor şi gospodăriilor în cadrul programului "Şcoala Altfel". O altă măsură va fi introducerea în sistemul public a hranei şi produselor din scheme de calitate realizate în gospodăria ţărănească. În paralel, Planul mai propune şi conversia graduală, până în 2027, a peste 4 milioane de hectare de pajişti pentru a atinge ţinta asumată prin Pactul Verde, dar şi subvenţii mai mari pentru ovine şi bovine. Nu în ultimul rând, situaţia asociaţiilor vechi de proprietari va fi clarificată, astfel încât acestea să poată beneficia de măsurile din noul PNS.

Toate propunerile AUR din Planul Naţional Strategic vor fi analizate în cadrul grupurilor de lucru MADR, în care vor fi cooptaţi şi parlamentarii partidului, astfel încât sore finalul lunii ianuarie MADR să finalizeze primul draft de PNS care va fi trimis Comisiei Europene, conchide sursa amintită.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb