AURELIAN DOCHIA, ANALIST: "Majorarea indicelui ROBOR, o normalizare pe termen lung"

Ramona Radu
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 24 octombrie 2018

"Majorarea indicelui ROBOR, o normalizare pe termen lung"

Dochia: "BNR nu vrea să elimine creditarea, dar vrea să o îndrepte mai mult spre producţie, decât spre consum"

Majorarea indicelui ROBOR la trei luni reprezintă o normalizare, pe termen lung, iar tendinţa din ţara noastră se aliniază celei de la nivel global, este de părere analistul economic Aurelian Dochia.

Declaraţiile domniei sale vin în contextul în care, ieri, datele Băncii Naţionale a României (BNR) arătau că indicele ROBOR la 3 luni şi-a continuat ascensiunea, ajungând la 3,32%, de la 3,30% în ziua anterioară. Vineri, acesta atinsese 3,28%, urcând de la 3,17%, nivel înregistrat cu o zi înainte.

Domnul Dochia ne-a explicat, ieri: "Noi continuăm să facem comparaţia cu o perioadă în care dobânzile au fost anormal de mici, am avut inflaţie negativă, am avut dobânzi pe care niciodată nu ar fi fost cazul să le întâlnim într-o economie normală. Acum se normalizează, şi nu este vorba doar de România. Toată mişcarea aceasta de la noi din ţară este în tendinţă cu ce se întâmplă şi în SUA şi pe pieţele mondiale, în general".

Operaţiunile repo făcute de BNR au împiedicat creşterea ROBOR până acum, însă la majorarea dobânzilor trebuia să ne aşteptăm din momentul în care am văzut că inflaţia a avut un trend ascendent foarte rapid, a mai precizat analistul economic.

"Nu se poate să continue foarte multă vreme un indice de inflaţie de 5% şi un indice ROBOR de 3%, deoarece ele sunt strâns corelate. Eu cred că BNR face o mişcare de politică monetară în acest moment - încearcă să îndrepte piaţa şi băncile către o mărire a dobânzilor, o micşorare a marjelor, continuarea creditării. Evident că BNR nu vrea să elimine creditarea, dar vrea să o îndrepte mai mult spre economie, spre producţie, decât spre consum. Pentru BNR, scopul final e să accelereze creditarea pentru întreprinderi, să o încetinească pe cea pentru gospodării şi să tempereze inflaţia, fără însă a avea un impact asupra cursului de schimb", ne-a declarat Aurelian Dochia.

Pentru debitori, fie că sunt firme sau gospodării, creşterea dobânzilor este o povară în plus, iar în ceea ce priveşte băncile, probabil că acestea vor merge către o îngustare a marginilor, între dobânzile la depozite şi cele la credite, cel puţin într-o primă fază, a mai menţionat domnia sa.

Conform datelor BNR, la începutul acestui an, ROBOR la 3 luni se situa la 2,05%, iar în 23 octombrie 2017, la 1,85% pe an, conform Agerpres.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3054
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9853
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.3538

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb