Creşterea competitivităţii şi a productivităţii economiei ţării noastre, din ultimii zece ani, a fost determinată, într-o măsură importantă, de investiţiile străine atrase, susţine economistul Aurelian Dochia.
Creşterea cu 35,6% a investiţiilor străine directe (ISD) în primele două luni ale acestui an, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, indică, în opinia domniei sale, o revenire a interesului investitorilor pentru România.
"Este dificil să facem o estimare pentru întregul an, bazându-ne pe datele aferente primelor două luni, dar se pare că încrederea investitorilor este în revenire", ne-a declarat Aurelian Dochia, care nu consideră că faptul că ne aflăm într-un an electoral ar putea să ducă la decizii care să deterioreze climatul investiţional din ţara noastră.
Economistul a continuat: "Fiscalitatea în România nu este mare, comparativ cu alte ţări europene. Este inechitabilă, unii plătind foarte mult, iar alţii deloc, şi complicată din cauza birocraţiei. Chiar dacă am mai putea vedea, în acest an, măsuri precum taxa pe construcţii speciale, nu cred că acestea ar afecta semnificativ atractivitatea României ca locaţie investiţională".
Din punctul de vedere al investitorilor străini, nu fiscalitea este cea mai mare problemă a ţării noastre, ci dificultăţile administrative cu care se confruntă, potrivit lui Aurelian Dochia.
Astfel de bariere sunt dificultatea obţinerii autorizaţiilor de construcţie şi a racordării la reţeaua de electricitate, precum şi calitatea tot mai redusă a forţei de muncă, explică domnia sa.
"Rămânem din ce în ce mai în urmă în privinţa educaţiei şi pregătirii forţei de muncă, aceasta fiind o provocare pe termen lung pe care trebuie să o rezolvăm", atrage atenţia Aurelian Dochia.
Un alt aspect problematic semnalat de economist este legat de mobilitatea scăzută a forţei de muncă, determinată de rata înaltă de proprietate a locuinţelor.
Ţara noastră ocupa locul 76 din 144 de ţări în ultimul index privind competitivitatea la nivel mondial, publicat de Forumul Economic Mondial (World Economic Forum - WEF), în urcare cu două poziţii, faţă de 2012.
"Îmbunătăţirea competitivităţii şi a productivităţii României, în ultimii zece ani, este strâns legată de investiţiile străine atrase. Companiile care au venit au adus nu doar bani, dar şi tehnologie şi know-how, şi au pregătit forţă de muncă, uneori de la zero", a subliniat Aurelian Dochia.
În februarie, ţara noastră a atras doar 36 milioane de euro, un minim al ultimului an, faţă de 244 milioane de euro în ianuarie.
Anul trecut, investiţiile străine directe au crescut cu 26,8%, comparativ cu anul anterior, la 2,71 miliarde euro, nivelul maxim al ultimilor patru ani, după ce în 2012 s-a consemnat prima apreciere de la începutul crizei.
În noiembrie 2013, România a atras cel mai ridicat nivel al investiţiilor de anul trecut, respectiv 578 de milioane de euro, cu 85% mai mult decât în luna anterioară, minimele înregistrându-se în martie (48 milioane euro) şi mai (92 milioane euro).
Contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat în primele două luni un deficit de 102 milioane euro, faţă de un excedent de 177 milioane euro în aceeaşi perioadă din 2013, pe fondul majorării deficitului înregistrat de balanţa veniturilor şi de balanţa comercială, potrivit datelor BNR.
Nivelul deficitului de cont curent nu este îngrijorător, atât timp cât se menţine sub 5% din PIB, potrivit lui Aurelian Dochia.
"România, la fel ca orice ţară în dezvoltare, trebuie să aibă deficit de cont curent, pentru că acest lucru înseamnă că înregistrăm intrări de capital. Ar fi anormal dacă avem excedent", ne-a explicat economistul.
Datele privind balanţa comercială arată o creştere atât a exporturilor, cât şi a importurilor, iar faptul că acestea din urmă au avansat mai rapid sugerează o revenire a consumului, notează domnia sa.
Aurelian Dochia a mai arătat că un ritm mai susţinut de creştere a importurilor poate să stimuleze şi evoluţia pozitivă a exporturilor, având în vedere că ţara noastră are nevoie să importe pentru a putea, apoi, să exporte.