Austria garantează obligaţiuni "Erste" în valoare de până la şase miliarde de euro

Ş.C.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 15 ianuarie 2009

Statul austriac va garanta obligaţiuni emise de Grupul bancar "Erste", în valoare de până la şase miliarde de euro, conform unui acord negociat între reprezentanţii "Erste" şi ai Ministerului de Finanţe din Austria, se arată într-un comunicat transmis, ieri, Bursei de Valori Bucureşti.

Obligaţiunile vor fi individuale şi vor avea o maturitate de până la cinci ani.

Potrivit reprezentanţilor "Erste", banii rezultaţi de pe urma emisiunii de obligaţiuni vor trebui folosiţi pentru creditarea economiei. O altă condiţie a acordului încheiat stipulează că banca nu va folosi sumele obţinute pentru creşteri agresive, iar politica de afaceri nu se va modifice radical, astfel încât să impună condiţii neobişnuite pe piaţă.

Emisiunile de obligaţiuni din cadrul acestui program vor avea un rating identic cu al Austriei (AAA/Aaa/AAA), se mai arată în comunicat.

Garanţia pe care statul austriac o oferă obligaţiunilor "Erste" este explicită, necondiţională, nerevocabilă şi nesubordonată, şi certifică rambursarea la scadenţă.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. In perioada 1989-1 febr.1990 RSRomania nu a avut criza de lichiditati si existau numai 5 banci inclusiv BNRSR.

    Prima perioada de criza de lichiditati a fost pina-n dec. 1996 trecuta de banci care si creditau economia "de trecere dintr-o mina a statului in buzunar individual" fara ajutorul BNR care se organiza si nu stia ce politica sa adopte "conjuncturala" la extern sau sa continuie la intern prin curs si dobinda. 

    1996-2002 a fost a 2 a mare etapa a crizei de lichiditati spre stupefactia multora care credeau in politica BNR de curs si dobinda, bancile si clientii deci economia nu era creditata pe termen lung pentru investitii si pe termen scurt pentru activitatea curenta adica operatiuni de export PRIMORDIAL si apoi IMPORT dirijat sau de nevoie. In aceasta etapa sau vindut bani contra bani, piata de capital a inceput prost cu operatiuni speculative si nu cu atrageri de capital pe termen lung. 

    @002 azi etapa 3 si ultima de criza de lichiditati cu termen maxim de anunt a falimente, lichidari, fuziuni etc... martie 31 2009. 

    Solutiile sunt, exista nu au nevoie decit de munca si oameni curajosi care stiu sa le aplice.

    Pot raspunde oricind si oricui dar vreau ca ziarul bursa sa contacteze pe ASE Bucuresti Prof. Dardac Nicolae unul dintre putinii monetaristi in viata , pe Prof. Florin Georgescu de la BNR si altii pentru solutii aplicabile si nu pentru TEORIA "chioara". Multumesc, Florian Vom iesi din criza de lichiditati prin instumente aplicate ca la Austria nominalizat pe BANCI si POPULATIE in 8 ani de economie consecutiva plus ultimii 2 monetari deci in total min. 10 ani, Austri max. 5-6 ani. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
rpia.ro
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Oct. 2024
Euro (EUR)Euro4.9724
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5865
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2949
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9815
Gram de aur (XAU)Gram de aur399.9201

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
cnipmmr.ro
thediplomat.ro
hipo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb