Autorii nelegiuirii se ascund la Cotroceni

Şeful SRI, Eduard Hellvig, este bomboana de pe colivă. Iar coliva este opera lui Klaus Iohannis. Pachetele de legi ale siguranţei naţionale au fost elaborate, într-un prim draft, sub pălăria instituţiei prezidenţiale. Când această bombă a explodat, în obrazul opiniei publice, vinovatul principal a pus coada între picioare. Klaus Iohannis şi-a trimis subordonaţii la înaintare, fiecare dintre ei îndeplinind rolul de paratrăsnet.

Despre aceste pachete de legi, care, în definitiv, sunt aşteptate de 30 de ani, atât de către serviciile secrete, cât şi de către societate în general, căreia trebuie să i se asigure securitatea într-un regim normal, constituţional şi modern totodată, analiştii din presă s-au pronunţat în ultimele zile în fel şi chip. A fost o adevărată explozie orgasmică a opiniilor, mai mult sau mai puţin nuanţate, la care au participat toate curentele de opinie din mass media, unele subordonate statului subteran, altele nu. Aşa că nu mai am de gând să insist asupra conţinutului în sine, de cele mai multe ori extrem de periculos al acestei tentative de legiferare. În schimb voi încerca o disecţie, pornind de la acest exemplu, degenerat în scandal, asupra modului în care se iau cele mai importante decizii în România, şi a măsurii în care cei responsabili sunt sau nu capabili să-şi asume propriile fapte.

Semnalul de alarmă a fost tras de un site care nu a făcut altceva decât să difuzeze o palidă dar scandaloasă scurgere de informaţii legate de mega proiectul legislativ. Fireşte, presa a reacţionat, denunţând grave derapaje de natură constituţională. Aproape instantaneu, a ieşit la rampă premierul, generalul cu patru stele Nicolae Ciucă. În limbajul său bolovănos, el ne-a informat că există cu adevărat un draft al noilor legi vizând siguranţa naţională, care urma să fie discutat în câteva zile în guvern, adoptat şi prezentat parlamentului sub forma unor pachete de legi. De atunci a trecut mult şi bine. Premierul a adoptat politica struţului. În timp ce reprezentanţii câtorva partide au măcănit, încercând să se aşeze pe direcţia generată de furtuna mediatică. Un reprezentant al Serviciului de Informaţii Externe a ieşit şi a bălmăjit o explicaţie, din care nimeni nu a înţeles altceva decât că SIE arată în altă direcţie. Şi că-şi ia mâna de pe cartoful fierbinte. Dar scandalul a continuat. Aşa că preşedintele Klaus Iohannis a ieşit şi el la rampă, criticând uşor şi de formă un amplu document pe care, însă, nu şi l-a asumat. Iar în final, pe post de paratrăsnet, s-a sacrificat Eduard Hellvig într-o ieşire la rampă, aparent având altă temă, în care însă, tangenţial şi aluziv, a atins şi el subiectul incendiar. De fapt, şeful SRI, vorbind explicit despre faptul că mai mult de două mandate la vârful serviciului secret îi conferă directorului o putere mult mai mare, a încercat să sugereze, pentru cine a avut urechi să audă, că serviciilor secrete nu trebuie să li se acorde atribuţii şi mijloace de supraveghere în exces.

Premierul Ciucă nu putea vorbi despre respectivele pachete legislative, dacă nu le-ar fi cunoscut măcar în linii generale conţinutul şi dacă nu ar fi avut verde de la Klaus Iohannis. Klaus Iohannis nu i-ar fi putut da verde premierului şi nu s-ar fi putut exprima referitor la draftul legilor siguranţei naţionale, dacă nu ar fi ştiut despre ce este vorba. Reprezentanţii principalelor două servicii secrete nu şi-ar fi putut lua distanţă, decât în măsura în care autorii principali erau cumva în altă parte. În ce parte?

Conform informaţiilor pe care le am, din surse cărora înţeleg să le protejez anonimatul, iniţiativa acestor pachete legislative aparţine unei instituţii, care, conform legii fundamentale, respectiv Constituţiei României, nu are dreptul de a propune acte normative. Mă refer la aşa-numita comunitate a serviciilor secrete care funcţionează la Cotroceni şi care contribuie la pregătirea şedinţelor CSAT, atunci când pe ordinea de zi figurează teme care implică activitatea serviciilor de informaţii. Mai pe şleau, la solicitarea lui Klaus Iohannis, o mână de funcţionari, cei mai mulţi legaţi la vedere de serviciile secrete, au pregătit acel draft pe care astăzi nu şi-l asumă nimeni nici în ruptul capului.

Oare nu era mai cinstit ca preşedintele Klaus Iohannis să iasă la vedere şi să le solicite în mod explicit parlamentarilor actualei majorităţi să facă efortul de a pune în acord cu realităţile de azi întreaga legislaţie atât de stufoasă a siguranţei naţionale? De ce acest proiect a fost abordat şi derulat până la un punct pe şest? Nu cumva din simplul motiv că trebuia ascunsă intenţia unora de a militariza accelerat statul român?