Autoritatea europeană de supraveghere a protecţiei datelor (EDPS) a cerut astăzi o interdicţie asupra controversatului software Pegasus, dezvoltat de grupul israelian NSO şi care a permis spionarea telefoanelor unor jurnalişti, politicieni, militanţi pentru drepturile omului şi şefi de companii din diverse ţări, informează Reuters, conform Agerpres.
EDPS susţine că utilizarea Pegasus poate conduce la ''un nivel fără precedent de indiscreţie, capabil să interfereze cu cele mai intime aspecte ale vieţii noastre cotidiene''.
''O interdicţie asupra dezvoltării şi a desfăşurării în UE a spyware-ului cu capacitatea lui Pegasus ar fi cea mai eficientă opţiune pentru a ne proteja drepturile şi libertăţile fundamentale. În centrul dezbaterii asupra unor instrumente precum Pegasus nu trebuie să se afle doar utilizarea tehnologiei, ci şi importanţa pe care o acordăm dreptului la intimitate'', a explicat EDPS.
Software-ul Pegasus nu poate fi vândut decât statelor, iar aceste vânzări trebuie să obţină undă verde din partea unei comisii speciale a Ministerului Apărării israelian responsabilă cu aprobarea vânzărilor de arme. După ce este instalat într-un telefon mobil, Pegasus permite accesul la mesagerie şi la datele utilizatorului şi poate activa aparatul de la distanţă pentru capturi de sunet sau imagini.
Israelul a devenit ţinta presiunilor globale referitoare la acuzaţia că software-ul Pegasus a fost folosit abuziv de unele guverne străine pentru a spiona activişti pentru drepturile omului, jurnalişti şi politicieni.
NSO a menţionat că nu poate confirma sau infirma vreun actual sau potenţial client pentru Pegasus. Grupul israelian a precizat că îi este imposibil să opereze software-ul după vânzarea acestuia către un client guvernamental.
Anchete publicate în 2021 de un consorţiu de 17 media internaţionale, condusă de gruparea nonprofit Forbidden Stories, ce are sediul al Paris, au dezvăluit că softul dezvoltat de NSO a permis spionarea telefoanelor unor jurnalişti, activişti, oameni politici - inclusiv şefi de stat - şi şefi de companii în diferite ţări.