Autorităţile de reglementare bancară amână noile norme de capital

V.R.
Ziarul BURSA #Jurnal de criză / 4 ianuarie 2017

Autorităţile globale de reglementare bancară au decis, ieri, să amâne aprobarea mult-aşteptatelor reguli menite să evite repetarea unei noi crize financiare, întrucât nu au reuşit să ajungă la un acord cu privire la nivelul minim de capital pe care trebuie să îl deţină instituţiile de credit, conform Reuters.

Guvernatorii băncilor centrale şi şefii organismelor de supraveghere din aproape 30 de ţări trebuiau să se întâlnească în 8 ianuarie pentru aprobarea noilor reglementări care vor determina nivelul capitalului pe care trebuie să îl pună deoparte băncile pentru creditele neperformante şi alte active. Dar, din cauza divergenţelor, întâlnirea a fost amânată pentru intervalul 1-2 martie.

Comitetul Basel, organismul de reglementare bancară ce cuprinde aproape 30 de state, a anunţat că sunt necesare negocieri suplimentare înainte de prezentarea spre aprobare a propunerilor către organismul său de supervizare (GHOS).

Noile norme Basel III ar urma să intre pe deplin în vigoare în 2019, însă organismele globale de reglementare au presat băncile să respecte mai devreme cerinţele şi să înlăture orice îndoială cu privire la soliditatea lor.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb