AUTORITĂŢILE EUROPENE INTERVIN ÎMPOTRIVA TRANSFERULUI CÂŞTIGURILOR Multinaţionalele nu vor mai avea cum să evite impozitarea profiturilor

Reporter: Ce îşi propune, concret, Directiva Europeană 1164/2016?

Ionel Blănculescu: Noua directivă a Consiliului European stabileşte norme împotriva practicilor de evitare a obligaţiilor fiscale care au incidenţă asupra funcţionării pieţei interne. Altfel spus, reglementarea încearcă să statueze principii pentru legislaţiile naţionale.

Trebuie menţionat că, până când s-a ajuns la forma acestei directive, s-a lucrat mai mulţi ani. Ideea a pornit de la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), care a iniţiat un concept împotriva BEPS (Base Erosion and Profit Shifting) - o iniţiativă împotriva derogării părţii impozabile şi a transferului profitului. Conceptul a ajuns în Consiliul European în 2013, moment din care iniţiativa a fost dezbătută şi aprobată. În iunie 2015, Comisia Europeană a stabilit un plan de acţiune la nivelul Uniunii Europene, care s-a desfăşurat până în acest an, fiind inclusiv aprobat la nivelul G20.

Concret, Directiva statuează principiul potrivit căruia profiturile şi valoarea să fie impozitate la locul realizării lor.

În timpul crizei globale s-a observat că statele nu mai dispun de bani din cauza programării fiscale agresive, ceea ce însemnă că BEPS depăşeşte anumite limite la nivelul companiilor, transferă profiturile spre zonele off shore. BEPS este o practică de erodare a bazei impozabile care funcţioneză în toate statele. În cadrul BEPS, avem de-a face cu sume foarte mari care nu mai sunt supuse impozitării, iar iniţiativa OCDE vine împotriva acestei stări.

Reporter: În ce mod multinaţionalele evită impozitarea?

Ionel Blănculescu: Directiva indică şase stări care duc la BEPS. Prima se referă la deductibilitatea dobânzii, iar noile reglementări arată cum ar trebui să preia legislaţia naţională această normă. A doua modalitate de evitare se numeşte impozitarea la ieşire, a treia este norma generală anti-abuz, a patra - norma privind societăţile străine controlate, a cincea stare este reprezentată de calcularea veniturilor societăţilor străine controlate şi ultima face referire la tratamentul neuniform al elementelor hibride.

Aceste norme au fost identificate şi explicate, directiva recomandând să fie preluate în legislaţiile naţionale, astfel încât să se acţioneze asupra lor, întrucât acestea ar fi acele elemente care conduc la transferul de profit, şi nu la impozitarea lui.

Ca să exemplificăm, firmele se împrumută în cadrul propriilor grupuri şi în loc să impozităm un profit de trei milioane de euro, impozităm 1000 de euro, pentru că restul reprezintă dobânzi gigante la împrumuturile achitate. De asemenea, există şi alte elemente - contracte de consultanţă, de marketing, procedura preţului de trasfer, pe care o regăsim la impozitarea la ieşire etc.

Preţurile de transfer, care reprezintă o componentă importantă a acestui aspect, nu fac altceva decât - fie pe export, fie pe import - să realizeze saltul de preţ.

Mai exact, o companie construieşte o maşină în România cu 8.000 de euro şi o vinde cu 10.000 de euro. Diferenţa de 2.000 de euro ar trebui să fie taxată cu 16% în ţară, obţinând un impozit de 320 de euro. Dar firma respectivă, în loc să producă acea maşină cu 8.000 de euro, importă componentele printr-un off shore din cadrul grupului, la preţuri mai mari. Să zicem că în loc să dea 2.000 de euro pe o cutie de viteze, dă, prin intermediul acelui off shore unde se face saltul de preţ, 3.000 de euro. În aceste condiţii, costul maşinii urcă la 9.900 de euro, în loc de 8.000 de euro şi, după ce este vândută cu 10.000, câştigul impozitat la noi este de 100 de euro. De aceea, marile companii ajung la câştig zero, pentru că plătesc mai puţin impozit pe profit. Dacă la 2.000 de euro impozitul era de 320 de euro, la 100 de euro compania plăteşte doar 16 euro, deci statul român pierde peste 300 de euro la fiecare maşină realizată de respectiva companie.

Invers, dacă maşina este fabricată la un cost de 8.000 de euro şi este exportată în off shore cu 8.100, impozitul de 16% este plătit la 100 de euro. Însă, de acolo, o vinde mai departe cu 10.000 de euro către alte ţări şi plăteşte 4% impozit pe diferenţa de 1.900 de euro.

Pe lângă această procedură, directiva spune şi "atenţie la dobânzi", întrucât companiile se împrumută între ele, iar tot profitul se duce pe dobânzile care ajung la companiile mamă, ca şi cum ar fi profit.

Reporter: Există estimări care să indice nivelul prejudiciilor aduse statului în urma acestor proceduri?

Ionel Blănculescu: În anul 2008, de exemplu - anul de boom economic al României - a fost înregistrată o cifră totală de afaceri de 260 de miliarde de euro. Practic - dublul PIB-ului. Dacă noi impozitam această cifră de afaceri cu cel puţin 3%, atunci am fi avut încasări de 7,8 miliarde euro, faţă de 0,9 miliarde euro - nivelul încasărilor din impozite aferent acelui an. Am fi avut de opt ori mai mult la bugetul de stat.

Dacă am fi avut o rată a profitului de 10%, o cifră de afaceri de 260 de miliarde de euro ar fi însemnat un profit de 26 miliarde euro, care, impozitat cu 16%, ne-ar fi adus încasări la buget de 4 miliarde euro. La momentul acesta, statul câştigă de patru ori mai puţin decât ar putea să încaseze din impozitul pe profitul companiilor. Situaţia este similară şi în alte ţări, acesta fiind şi motivul pentru care a fost dată directiva.

Reporter: Dar noi avem unele reglementări pentru preţurile de transfer...

Ionel Blănculescu: Sigur, avem o legislaţie în domeniu, nu pornim de la zero. În 2008 am început o procedură pe preţurile de transfer, iar acum autoritatea fiscală, la import sau la export, solicită un registru al plăţilor de transfer. Inspectorii întreabă "Ce produse imporţi?" Cutii de viteză, de exemplu. "Cu cât?" Cu 3000 de euro. "Dovedeşte că fabrica respectivă din UE exportă cutiile de viteză cu 3.000 de euro în mai multe state din Uniunea Europeană!". În urma unor asemenea solicitări, la care trebuie să răspundă mai multe state, procedura s-a internaţionalizat la nivelul UE, iar directiva este dată pentru colaborarea între ţările membre. Legea de la noi este în vigoare din 2008, dar nu ştiu ce rezultate are.

O directivă ca cea recent adoptată nu face decât să ajute legislaţiile neţionale existente.

Reporter: Există posibilitatea ca noile reglementaări europene să-i determine pe investitori să nu-şi mai deruleze afacerile în anumite ţări?

Ionel Blănculescu: Directiva nu este făcută să complice viaţa companiilor. Ideea este că există unele proceduri antiabuz, astfel încât noua lege să nu afecteze companiile care se încadrează, dar care nu fac transfer pe profit.

Reporter: Când va intra şi la noi în vigoare această Directivă Europeană?

Ionel Blănculescu: În data de 12 iulie 2016 a fost adoptată, iar în 19 iulie a fost publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, cu termen de 20 de zile pentru intrarea în vigoare. Aşadar, abia a intrat în vigoare şi are o perioadă pentru punerea în aplicare în ţările membre de cel puţin patru ani. Ţările UE trebuie să transmită Comisiei Europene toate informaţiile necesare pentru evaluarea normelor privind lupta împotriva BEPS înainte de 1 iulie 2017, apoi, până la 31 decembrie 2018 sunt obligate să transmită actele cu putere de lege şi actele administrative necesare pentru adoptarea la nivel naţional. Deci, va trebui ca statele membre să aplice normele europene începând cu 1 ianuarie 2019, dată până la care trebuie să existe toată legislaţia ce va permite aplicarea Directivei 1164.

Reporter: Mulţumesc!