AVAS vrea măsuri de protecţie în faţa investitorilor FNI

Ştefania Ciocîrlan
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 7 februarie 2011

După ce au fost cazuri în care nu a putut să-şi plătească la timp angajaţii, ba chiar şi cheltuielile cu utilităţile din cauza conturilor blocate de investitorii FNI, AVAS propune o măsură temporară prin care să îşi pună la adăpost activitatea de pericolul executării silite de către păgubiţii de la "Fondul Naţional de Investiţii".

Autoritatea ar vrea ca banii pe care îi primeşte de la buget pentru plata cheltuielilor de personal, a celor aferente funcţionării şi a celor pentru reprezentarea ţării noas­tre în faţa Curţii de Arbitraj Internaţională să nu poată fi supuşi executării silite, potrivit unui proiect legislativ postat pe site-ul AVAS. Măsura ar da astfel Autorităţii posibilitatea să îşi continue nestingherită activitatea, în timp ce foştii investitori FNI ar putea să execute silit doar acele conturi ale AVAS în care ar urma să fie vărsate veniturile obţinute din privatizarea şi valorificarea activelor statului.

Proiectul de lege menţionat stipulează că această măsură ar fi una temporară, valabilă până la 31 decembrie 2013.

Conducerea AVAS a încercat, în mai multe rânduri, să uşureze povara despăgubirilor FNI asupra activităţii sale, însă nu a avut sorţi de izbândă până acum. Anul trecut, Aurelian Popa, preşedintele AVAS, a propus o amânare, pentru trei ani, a plăţii despăgubirilor către cei care au jucat la FNI. Anterior, Mircea Ursache, fost preşedinte al AVAS, a propus ca Autoritatea să împrumute 50 de milioane de euro de la Trezoreria Statului ca să plătească despăgubirile, însă propunerea sa a fost respinsă.

La finele anului 2004, instanţa a dispus obligarea AVAS la plata des­păgubirilor către investitorii FNI în baza Contractului de Fidejusiune/Cauţiune încheiat în 1999 între CEC, FNI şi SOV Invest, dar şi în baza legii nr.333 din 2001, potrivit informaţiilor de pe site-ul Autorităţii.

Legea menţionată prevede că "Oficiul pentru Recuperarea Creanţelor Bancare (acum AVAS) preia fără plată toate drepturile şi obligaţiile Casei de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C., rezultate din actele juridice încheiate de aceasta cu Fondul Naţional de Investiţii şi/sau cu Societatea Comercială SOV INVEST S.A.", şi că "Oficiul pentru Recuperarea Creanţelor Bancare (AVAS) se subrogă în toate drepturile şi obligaţiile procesuale ale Casei de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. S.A. şi dobândeşte calitatea procesuală pe care aceasta o are, la data intrării în vigoare a prezentei legi, în toate procesele şi cererile aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, indiferent dacă este vorba de faza de judecată sau de executare silită."

AVAS a plătit peste 350 de milioa­ne de lei către păgubiţii FNI, din 2005 încoace.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Revin deoarece cred ca AVAS are nevoie urgenta de o solutie pentru ca sa poata functiona.. Putini stiu sau putini vor sa stie ca daca pana acum vreo doi ani unui executor al AVAS ii reveneau in medie 2000 din cei 70 de mii de debitori aflati in executare silita, acum, numarul dosarelor per executor a ajuns la aproape 5000. Nu pun in discutie modul total neprofesionist in care, spun eu, a fost conceputa institutia la infiintare - este total ineficient ca sa ai sediul in Bucuresti, iar executorii sa-i trimiti, cu trenul, cu masina, in toate colturile tarii, pierzand cel putin cate o zi pe drum si la ducere si la intoarcere, avand nevoie de cazare, neavand nici un element de sprijin in identificarea debitorului si mai ales a bunurilor sale urmaribile. Problema care se ridica este ca, daca institutia are conturile blocate, nu poate sa utilizeze banii nici pentru delegatii, nici pentru evaluarea bunurilor sechestrate, nici macar pentru publicarea anunturilor de scoatere la vanzare prin licitatie. Iar consecinta poate fi devastatoare si nu ma refer la lipsa incasarilor, ci la pericolul prescrierii dreptului de a mai urmari debitorii. Tocmai de aceea, cred si indraznesc sa rog pe cei care au posibilitatea sa decida, sa nu neglijeze problemele cu care se confrunta AVAS, in principal datorita obligatiilor la plata pe care institutia le are.

    Chiar crezi ca o sa intereseze pe cineva ? Se pare ca, intr-un fel, AVAS a fost intotdeauna un gen de vaca buna de muls. Avand pana acum un an un sistem de salarizare deosebit de avntajos, timp de peste zece ani, AVAS s-a "umflat" permanent, fiind create noi si noi departamente, fara o reflectare directa in obiectul de activitate al institutiei. S-au adaugat la aceasta cele doua "iesiri la rampa" in care, dupa informatiile ce se vehiculeaza, institutia s-ar fi oferit sa preia spre urmarire obligatii fiscale pe care le au la Fondul national de sanatate cca 50 mii de agenti economici si, mai grav, sa achite FNI-stii. Pe vremea cand portofoliul si personalul din executare silita si cel din directia juridica erau in numar si structura satisfacatoare, veniturile obtinute de AVAS acopereau nevoile de plati, chiar catre FNI. Restructurarea facuta de noua conducere - care se impunea - diminuarea proportionala a numarului de personal, a facut ca, pe fondul cresterii numarului de litigii si a debitorilor aflati in executare silita, in paralel cu deprecierea portofoliului (sa nu uitam ca in 1998, cand a infiintat institutia de recuperare a creantelor, Banca Mondiala gandise o durata de viata optima a acesteia de cinci ani ), veniturile sa scada abrupt, FNI-stii sa instituie popriri peste popriri, iar AVAS a ajuns in situatia - sa fiu iertat daca informatia mea este gresita - sa nu poata sa-si mai expedieze nici corespondenta. Ce sa mai vorbim despre valorificari de active ?!

    Aceasta se pare ca este realitatea, ale carei consecinte (chiar daca numai o parte) le-ai surprins foarte bine.

    Iar pentru cei care vor sa-si faca o idee, le recomand sa acceseze site-ul AVAS. La rubrica arhiva vor putea sa constate ca in urma cu cativa ani, licitatiile organizate de AVAS erau in medie 4-5 in fiecare zi. Anul trecut, nu cred ca gasim mai mult de 20 de licitatii organizate in tot anul ! S-a ajuns in situatia ca pe site sa se publice anunturi pentru vanzarile efectuate de catre lichidatorii judiciari in dosarele de faliment. Este o situatie care, si dupa parerea mea, nu trebuie continuata. Asa ca ma alatur si eu apelului tau si rog sa se faca ceva pentru ca AVAS sa functioneze. Este atat in interesul statului cat si al creditorilor AVAS. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb