Averile necesare pentru intrarea în topul ultra-bogaţilor diferă semnificativ de la o ţară la alta

V.R.
Ziarul BURSA #Internaţional / 10 aprilie

Averile necesare pentru intrarea în topul ultra-bogaţilor diferă semnificativ de la o ţară la alta

English Version

Un raport recent al companiei de consultanţă imobiliară Knight Frank prezintă suma minimă netă necesară pe care trebuia să o deţină, în 2023, o persoană ca să fie considerată parte din proporţia de 1% - cei mai bogaţi oameni ai unei ţări, iar rezultatele diferă semnificativ, potrivit Statista.

Sursa citată arată că, în China, este suficient să fii milionar ca să poţi intra în această proporţie de 1%. Potrivit raportului, rezidenţii chinezi cu active ce valorează puţin sub 1,1 milioane de dolari erau consideraţi parte din Top 1% în 2023. În 2020, chiar şi cei care deţineau minimum 850.000 de dolari au fost consideraţi parte din categoria ultra-bogaţilor.

Însă, acest minim necesar se situează departe de ceea ce se întâmplă în alte economii. De exemplu, în bogata Elveţie, doar cei cu o avere de 8,5 milioane de dolari sau mai mult pot fi consideraţi parte din cei 1% ultra-bogaţi. În Monaco-ul mic şi exclusivist, averea netă trebuie să aibă opt cifre, deoarece doar 12,9 milioane de dolari sunt suficienţi pentru alăturarea la clubul celor 1%. În Statele Unite, această cifră s-a ridicat la 5,8 milioane de dolari anul trecut.

Deşi nu a publicat cifrele pentru India, în 2023, Knight Frank arată că ţara asiatică i-a inclus în Top 1%, în 2020, pe toţi cei care deţineau echivalentul a 60.000 de dolari sau mai mult.

În ciuda profilului mai scăzut al Indiei care priveşte Top 1% la nivel internaţional, grupul este mai bogat decât cele din Statele Unite sau din ţările europene. În acest sens, Credit Suisse a constatat că, în 2022, acest grup de 1% din India deţinea echivalentul a aproximativ 40% din averea ţării, comparativ cu 34% în Statele Unite şi 36% în Suedia, spre exemplu. În China, cifra a fost de 31%.

Oxfam: Crizele şi războaiele au crescut decalajul bogaţi-săraci

Crizele şi războaiele din ultimii ani au crescut decalajul dintre bogaţi şi săraci, într-un context în care averea celor cinci cei mai bogaţi oameni din lume s-a dublat din 2020 încoace, potrivit organizaţiei non-guvernamentale Oxfam, care le cere statelor să ia măsuri pentru a reduce influenţa superbogaţilor asupra politicii fiscale.

"Nu mai putem continua cu asemenea niveluri de inegalităţi obscene", a declarat în ianuarie, într-un interviu acordat AFP, directorul interimar al Oxfam International, Amitabh Behar, care a conchis că "acest capitalism este în slujba celor ultrabogaţi".

Averea celor cinci oameni cei mai bogaţi de pe planetă a crescut de la 405 miliarde de dolari în 2020 la 869 miliarde în 2023 pe fondul mersului favorabil al burselor şi al participării lor la capitalul multinaţionalelor, iar averea miliardarilor în general a crescut cu 3.300 miliarde de dolari în acelaşi interval, notează Agerpres.

În acelaşi timp, aproape 5 miliarde de oameni - cei mai săraci 60% - au devenit şi mai săraci.

Dacă se menţine actuala rată de creştere, mai conchide Oxfam, lumea ar putea avea primul "trilionar" - deţinător al unei averi de 1.000 de miliarde de dolari - peste circa zece ani.

Pe de altă parte, sărăcia globală încă nu ar fi eradicată nici peste 230 de ani.

"Miliardarii devin şi mai bogaţi, clasa muncitoare se zbate, iar săracii trăiesc în disperare. Aceasta este, din păcate, starea economiei mondiale", a scris în prefaţa studiului Oxfam senatorul american Bernie Sanders, subliniind: "Niciodată până acum în istoria omenirii nu s-a mai întâmplat ca atât de puţini să aibă atât de mult. Niciodată până acum în istoria omenirii nu a mai fost o asemenea inegalitate de venituri şi avere. Şi niciodată până acum nu am mai constatat acest nivel fără precedent de lăcomie, aroganţă şi iresponsabilitate din partea clasei conducătoare".

Potrivit datelor Oxfam, primii cinci cei mai bogaţi au câştigat în medie, din 2020, 14 milioane de dolari pe oră; averea totală a tuturor miliardarilor lumii a crescut de trei ori mai repede decât rata inflaţiei.

În acelaşi timp, 4,77 miliarde de oameni, cei mai săraci 60%, au pierdut începând din 2020 o avuţie totală de 20 de miliarde de dolari, iar salariile a 791 de milioane de lucrători nu au ţinut pasul cu rata inflaţiei; în medie, fiecare a pierdut în doi ani aproape salariul pe o lună.

Directorul Oxfam Germania, Serap Altinisik, apreciază că societatea se află în faţa unui calvar care continuă să crească. "În timp ce miliarde de oameni trebuie să îndure undele de şoc ale pandemiei, inflaţiei şi războiului, averile miliardarilor înfloresc", a atras atenţia Serap Altinisik.

Oxfam cere aplicarea unei taxe pe marile averi, iar fondurile obţinute astfel să fie investite în acţiuni pentru combaterea degradării climatice şi extinderea accesului la educaţie, îngrijirea sănătăţii şi asigurări sociale.

Taxarea suplimentară a milionarilor şi miliardarilor ar putea aduce 2,5 mii de miliarde de dolari pe an, estimează Oxfam.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. si conserva a plecat de la 0,10 dolari (10 centi) si a ajuns la 4 dolari.. si casa a plecat de la 600 de dolari si a ajuns la 1,8 mil dolari…

    raportu dintre “val” active si pib / venituri minime si medii ar trebuii sa ne ingrijoreze mai mult… 

    iar atacul periodic a politicului cu “bogatii prea bogati” si saracii prea saraci… nu afost niciodata de partea “saracilor”… 

    cand un guver spune ca vrea sa ia (sau ia) de la bogati ca sa dea la saraci… nu o face pentru saraci… o face pentru el… pentru guvern… politicieni… sa isi echilibreze din datorii… si intotdeauna cand gov a implementat “luatul de la bogati si datul la saraci” a luat si distrus in realitate patura de mijloc… a luat de la bogatii de mijloc… distrugand din afaceri mici si mijlocii… in timp ce bogatii bogati au fost afectati in proportie mai mica… pentru ca au acces la politic si finante reusesc sa mute din calital.. iar bogatii de mijloc nu prea au capital lichid… capitalul ilichid e atacat periodic de gov… in politicile lui fiscale.. capitalul lichid e mai dificil de urmarit si taxat.. unde de multe ori capitalul lichid nici nu se poate taxa legal! pentru ca e extras in avans din capital ilichid prin sistem financiar.. si legea stipuleaza clar situatii de netaxare a capitalului lichid extras din capital ilichid. 

    de fiecare data cand gov a adus in discutie sa taxam bogatii … a urmat asuprire pentru bogatii de mijloc si de jos… 

    si oricum… si miliardele si triliardele … dolarilor la americani urmeaza taieri de zerouri in fata… 

    s c c r e t 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb