Avertismente CE: Planul pentru fonduri UE a eşuat şi se refuză asistenţă, administraţia e paralizată

F.A.
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 16 iulie 2012

Reprezentanţii Comisiei Europene au transmis ambasadorului României la UE că au constatat că planul de măsuri pentru creşterea absorbţiei de fonduri europene a eşuat, că autorităţile de execuţie refuză asistenţa instituţiilor financiare şi că administraţia e "paralizată" în actualul context naţional.

Nemulţumirile au fost transmise de către Walter Deffaa, directorul general al DG REGIO (Directoratul General pentru Politică Regională al Comisiei Europene) şi Angela Martinez-Sarasola, şefa Unităţii pentru România din cadrul acestui directorat, într-o discuţie avută, în urmă cu zece zile, la 3 iulie, cu ambasadorul României la UE, Mihnea Motoc.

Nemulţumirile au fost transmise, conform unui document citat de Mediafax, în contextul existenţei unui risc ridicat de suspendare a programelor gestionate de DG REGIO.

"Cei doi oficiali au ţinut să menţioneze că actualul context naţional este foarte important, că în momentul de faţă s-a constatat o «paralizare» a administraţiei româ-neşti. Mai mult, au constatat o «eşuare» a implementării Planului de măsuri prioritare convenit pentru creşterea capacităţii de absorb-ţie, având în vedere că la nivel administrativ nu s-a progresat de o manieră satisfăcătoare. Mai mult, în opinia DG REGIO, deşi la nivel politic există voinţa necesară, la nivelul de execuţie autorităţile nu recunosc problemele sistemului şi refuză în fapt asistenţa instituţiilor financiare internaţionale. În general, atitudinea autorităţilor este aceea de a fi de acord cu recomandările pe care le face Comisia, fără însă a le aduce apoi la îndeplinire neapărat", se arată în document.

Cu titlu de "remarcă generală", directorul general al DG REGIO a arătat că, în privinţa implementării programelor operaţionale sectoriale, situaţia din România reprezintă "un element de îngrijorare deosebită" la nivelul Comisiei, din cauza capacităţii administrative extrem de slabe şi a deficienţelor constatate în funcţionarea sis-temului de management şi control al fondurilor. În acest sens, s-a precizat că raportul Autorităţii de Audit transmis recent DG REGIO a relevat probleme serioase pentru două dintre cele patru programe evaluate (PO Regional şi POS Competitivitate), concluzia fiind aceea că sistemul de management şi control necesită îmbunătăţiri semnificative.

"A menţionat că respectivele concluzii ale Autorităţii de Audit nu vor putea să nu fie luate în seamă în decizia viitoare a Comisie. A amintit că un alt aspect pe care îl vor verifica auditorii DG REGIO se referă la cheltuielile deja efectuate şi că doar în condiţiile în care aceste aspecte (funcţionarea sistemului de management şi control, respectiv cheltuielile din trecut) vor fi evaluate în mod pozitiv de auditul Comisiei, DG REGIO va putea continua plăţile pe programele pe care le gestionează, existând însă instrucţiuni politice foarte clare care reconfirmă obligaţia de la aplicare a suspendării / întreruperii atunci când sunt detectate deficienţe serioase ale sistemului de management şi control", este avertismentul către Guvernul român inclus în document.

În ceea ce priveşte pregătirea viitoarei perioade de programare financiară, şefa Unităţii pentru România a atenţionat că nu există un progres suficient, mai ales comparativ cu alte state membre, arătând că lipseşte abordarea strategică şi viziunea asupra următoarei perioade. Oficialul UEa recomandat o mai mare implicare a departamentelor din ministere, nu doar a autorităţilor de management, precum şi o mai bună colaborare interministerială.

În cazul discuţiilor avute cu autorităţile române privind achiziţiile publice, responsabila DG Regio s-a arătat dezamăgită de rezultatul acesteia, arătând că, după primele două reuniuni avute pe această temă la Bruxelles, lucrurile nu au mai avansat în România, în contextul în care achiziţiile publice reprezintă cea mai mare problemă la nivelul întregului sistem de management şi control.

Documentul mai relevă că directorul general al DG REGIO a trans-mis autorităţilor române că lor le revine rolul principal de a soluţiona problemele existente la nivel naţional şi că "acţiunile de lobby" la Bruxelles nu pot suplini acest angajament.

Până la finalul acestei luni, DG REGIO intenţionează să ajungă la o concluzie finală în ceea ce priveşte funcţionarea sistemului de management şi control din Româ-nia.

România nu mai trimite către Comisia Europeană cereri de rambursare pentru patru programe operaţionale începând cu 1 iulie şi până la o dată care urmează să fie decisă, interval în care Executivul comunitar va analiza dacă autorităţile române au respectat condiţiile asumate la finele anului trecut.

Cele patru programe operaţionale pentru care nu mai sunt trimise cereri de rambursare sunt legate de sectorul regional, de mediu, de transport şi de competitivitate.

În decembrie 2011, Comisia Europeană (CE) a permis reluarea plăţilor către România pentru aceste patru programe, dar cu condiţia ca autorităţile de la Bucureşti să îndeplinească până la sfârşitul lunii iunie 2012 o serie de cerinţe legate de organizarea internă a autorităţilor de management şi de achiziţiile publice.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb