Aviz favorabil pentru Legea unitară a pensiilor

F.A.
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 4 iunie 2010

Comisia de muncă a Camerei Deputaţilor a adoptat, ieri, un raport favorabil pentru proiectul de lege privind sistemul unitar de pensii publice, informează Agerpres.

Proiectul, adoptat de comisie, prevede reducerea vârstei standard de pensionare pentru femei de la 65 de ani la 63 de ani. În forma proiectului iniţiat de Guvern, vârsta standard de pensionare era stabilită la 65 de ani atât pentru bărbaţi, cât şi pentru femei.

Deputaţii din Comisia de muncă au adoptat însă forma Guvernului în ceea ce priveşte valoarea punctului de pensie şi calcularea acestuia, care prevede: "La data intrării în vigoare a prezentei legi, valoarea punctului de pensie este de 732,8 lei. Valoarea punctului de pensie se majorează cu 100% din rata inflaţiei, la care se adaugă 50% din creşterea reală a salariului mediu brut, realizată pe anul precedent".

Deputaţii au mai decis ca, la calculul punctului de pensie, să fie folosit câştigul salarial mediu brut în locul salariului mediu brut, iar militarii să fie integraţi în sistemul unitar de pensii publice.

Comanda carte
Conferinţa BURSA “Codul Insolvenţei 2025”
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

02 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9774
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6059
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2114
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9635
Gram de aur (XAU)Gram de aur463.3913

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb