AVOCATUL GHEORGHE PIPEREA PROPUNE: Un nou tip de contract bancar, obligatoriu, cu eliminarea clauzelor abuzive

În România sunt peste 3 milioane de debitori la bănci pentru credite de consum. Probabil, 1 milion dintre ei au contracte pe termene foarte lungi, depăşind 20 de ani din acest moment. Este o realitate ce necesită o strategie naţională, pe termen lung şi foarte lung.

În ultimii 3 ani, atît autoritatea naţională în domeniul protecţiei consumatorilor (ANPC), cît şi sistemul judiciar, au constatat în mii de cazuri că în contractele bancare sunt inserate clauze abuzive. Cel mai frecvent şi cel mai constant s-a pronunţat, în acest sens, instanţa de la vîrful sistemului judiciar, ICCJ, dar la fel s-au pronunţat şi instanţele de apel, cum ar fi Curtea de Apel Bucureşti. Cauzele în care consumatorii au cîştigat contra băncilor sunt notorii, fiind pe larg comentate pe internet şi în presa main-stream, astfel că afirmaţia nu este deloc gratuită.

Cu toate acestea, băncile care practică aceste clauze abuzive în toate contractele lor tipice nu le-au eliminat decît din contractele acelor consumatori care au cîştigat în justiţie. Pentru restul consumatorilor clauzele abuzive respective, constatate ca atare de autorităţi şi de sistemul judiciar, se aplică în continuare. Aceasta este o ilegalitate profundă şi deranjantă, o încălcare a eticii (aceste bănci fac, totuşi, profit dintr-o ilegalitate), precum şi o fractură a logicii economice, întrucît consumatorii suportă o artificială şi nelegală mărire a costurilor lunare, care îi duce, treptat, într-o situaţie de debitori neperformanţi, situaţie care obligă băncile la costuri suplimentare cu provizioanele şi statul la măsuri de protecţie socială.

În prezent sunt peste 850 de mii de persoane care nu îşi mai pot plăti ratele, printre altele şi pentru motivul majorării acestor rate ca efect al aplicării clauzelor abuzive. Probabil că în acest ritm se va ajunge rapid la dublarea acestui număr, dacă nu se iau măsuri.

Contractele acestor consumatori de credite de consum sunt împănate cu clauze abuzive, de genul comisionului de risc sau al dobînzii variabile după indicii interni ai băncii. Clauzele abuzive sunt lipsite de efecte, conform legii interne (Legea nr.193/2000) şi dreptului Uniunii Europene (Directiva 93/13). Înseamnă că toate sumele plătite în baza acestor clauze abuzive sunt nedatorate. Ce s-a plătit pînă acum în baza acestor clauze abuzive trebuie restituit. De acum încolo, timp de 20 de ani, sumele stabilite în contracte în baza acestor clauze abuzive nu mai trebuie plătite, o parte consistentă din costurile creditului fiind calculată în prezent în baza acestor clauze abuzive.

Am calculat, în cazul consumatorilor care au câştigat deja procese contra unor bănci, că suma de restituit de către bănci este, în medie, de 6500 euro/consumator. Înmulţită cu 1 milion (cifra estimativă a celor care au în contracte pe termen lung cu clauze abuzive), această sumă ar putea atinge 6,5 miliarde de euro. Dacă aceşti bani ar fi restituiţi acum tuturor celor 1 milion de consumatori prejudiciaţi prin clauze abuzive, ei s-ar întoarce în consum, generînd un tva de minim 1,5 miliarde de euro.

Am calculat, de asemenea, că după eliminarea din contracte a comisionului de risc şi a dobînzii variabile după indicii interni ai băncilor, costurile lunare ale consumatorilor s-ar reduce cu 200 de euro/consumator, în valori minimale. În totalul costului lunar (rată principal + DAE), comisionul de risc şi dobânda variabilă înseamnă între 20% şi 60%.

Dacă vom înmulţi 200 de euro cu 12 luni, cu 20 de ani şi cu 1 milion de consumatori care vor rămîne în buzunar cu aceşti 200 de euro/luna, vom avea o cifră totală de 48 de miliarde de euro. Şi aceşti bani se vor întoarce în consum, ceea ce va genera, timp de 20 de ani, TVA de minim 12 miliarde de euro.

Să reţinem că cei care sunt împrumutaţi la bănci pe termen lung sunt cei care formează clasa de mijloc, care obişnuiesc să îşi plătească datoriile, mai ales cele bugetare.

Beneficiile economice naţionale nu se opresc, însă, aici. O reducere a costurilor lunare înseamnă şi o capacitate mai mare de plata a datoriilor la bănci, dar şi o rezilienţă (rezistenţă la şocuri) mai mare. Rata de credite neperformante, care acum este de 20% pe întregul sistem bancar (unele bănci au o rată de 30%), s-ar reduce masiv şi s-ar stabiliza, în timp, la un nivel redus. Creditele neperformante sunt pierderi pentru bănci, care sunt obligate să constituie provizioane pentru acoperirea acestor pierderi, provizioane care sunt, din punct de vedere fiscal, cheltuieli deductibile pentru bancă. Cu cît sunt mai mari şi mai persistente creditele neperformante, cu atît mai mici sunt profiturile impozabile ale băncilor. Invers, cu cît mai mici sunt creditele neperformante, cu atît mai mari sunt profiturile impozabile ale băncilor. Banii astfel disponibilizaţi se vor duce, în mod logic, în creditarea economiei. În plus, creşterea consumului va determina creşterea numărului locurilor de muncă, ceea ce, evident, înseamnă mai mulţi bani la buget şi mai puţine cheltuieli cu şomajul.

Extrem de importante sunt, însă, efectele sociale pozitive. Consumatorii eliberaţi de presiunea creditului pe 20 de ani şi de eventuala evacuare din casă cu tot cu familia, pentru neplata ratelor continuu crescătoare la bănci, se vor întoarce la familie, la viaţă şi la dezvoltarea personală; ei - cel mai probabil - nu vor mai fugi din ţară, lăsînd în urmă copii şi bătrâni lipsiţi de sprijin; ei vor vrea să se dezvolte personal în ţară şi nu aiurea.

Şi sistemul judiciar, acum sufocat de zeci de mii de procese pe tema clauzelor abuzive, ar fi lăsat să respire.

Din 1 octombrie 2013 este legalmente posibil că la cererea ANPC instanţele să elimine clauzele abuzive din toate contractele-tip. Sunt formulate astfel de acţiuni judiciare, cele mai multe avînd termene în această toamnă. Soluţia tribunalului, cu siguranţă, se va lăsa aşteptată încă cel puţin 4 ani, întrucît băncile luptă cu armele cele mai costisitoare pentru a-şi păstra neatinse contractele.

Dar economia românească nu îşi mai poate permite încă 4 ani de aşteptare. Nici băncile. Multe dintre ele, în aceşti cinci ani, vor intra în faliment.

Guvernul are, însă, posibilitatea să intervină în acest domeniu şi să corecteze această stare de lucruri nefirească, în care consumatorii sunt ruinaţi, cu consecinţa indirectă a ruinării economiei şi a falimentului unor bănci. În plus, nu toate băncile practică acest gen de clauze abuzive, ceea ce înseamnă că a continua această stare de lucruri ar însemna să se tolereze concurenţa neloială a băncilor care practică clauze abuzive în dauna băncilor care nu le practică.

Atît în domeniul protecţiei consumatorilor, cît şi în domeniul concurenţei, Guvernul are puteri speciale de intervenţie. Statul, de atlfel, este dator să asigure protecţia consumatorilor şi concurenţă normală şi loială.

Printr-o normă legală dictată în anul 2000 printr-un act normativ care implementează directive europene, Guvernului i s-a stabilit o putere specială de intervenţie în acest domeniu. Este vorba de art. 72 din OG nr. 99/2000 privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă, conform căruia, pentru unele categorii de produse/servicii, în scopul asigurării unui echilibru între obligaţiile şi drepturile părţilor contractante şi pentru a promova un mediu concurenţial normal, Guvernul poate stabili contracte - tip cu caracter obligatoriu. În aceste contracte - tip obligatorii ar trebui să fie interzise clauzele de tipul comisionului de risc sau de administrare calculat lunar pe tot parcursul perioadei de creditare, clauzele de tipul dobînzii variabile după regulile interne şi voinţa unilaterală a băncii şi clauzele de denominare a plăţilor în monede exotice de tipul francului elveţian (CHF). Aceste clauze au fost deja declarate abuzive de autorităţi şi ele, în mod logic şi legal, nu ar trebui să mai producă efecte faţă de consumatori.

Aşadar, pentru a corecta dezechilibrul evident din aceste contracte, Guvernul va putea, fie prin hotărîre, fie prin ordonanţă de urgenţă, să stabilească un tip de contract de credit bancar, obligatoriu pentru bănci, cu eliminarea clauzelor abuzive constatate deja de sistemul judiciar.

Ar fi o măsură de politică economică sănătoasă, nepopulistă, cu efecte benefice pentru toate părţile implicate şi cu respectarea acquis-ului comunitar.

Şi, de fapt, o asemenea măsură este obligatorie şi urgenţă. În cazul omisiunii de a lua măsuri, Statul român ar putea fi obligat la despăgubiri plătibile consumatorilor, după regulile şi principiile din speţa Francovich, Bonifaci şi alţii (CJUE, cauzele conexate C - 6/90 şi C - 9/90, soluţie din 1991; soluţia, pe care o voi comenta mîine, este reluată frecvent de Curte, inclusiv recent, în iulie 2014, în cauza C - 244/13, Ogieriakhi vs. Irlanda).

Pentru că e campanie electorală şi pentru că suntem în plină modă aisbachetcialenge, lansez mai mult decît o sugestie, lansez o provocare tuturor celor care candidează, dar mai ales celor cotaţi cu şanse în sondaje: promiteţi că emiteţi o astfel de reglementare şi că veţi evita să ne aduceţi în situaţia de a formula acţiuni în despăgubire contra statului, pe motiv de ne-aplicare sau de greşită implementare a Dreptului European? Dacă da, noi ne vom răzgîndi şi poate vom ieşi la vot.

Suntem mulţi, ne puteţi ignora, aşa cum aţi făcut, începînd cu 2009, pînă în prezent?