Avocatul şefului DGIPI susţine că procurorii nu au probe

F. A.
Macroeconomie / 25 martie 2009

Avocatul şefului Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă, Aurelian Bădulescu, a declarat, azi, că procurorii nu au probe împotriva lui Cornel Şerban, reţinut pentru 24 de ore, pentru favorizarea infractorului.

"Nu sunt probe. Nu putem decât să milităm pentru respectarea drepturilor, în rest nu avem ce să facem. Să vedem ce va face procurorul, dacă va înţelege să îi propună pentru arestare preventivă. Poziţia procurorului este cea cunoscută, sperăm ca instanţa, dacă se va ajunge acolo, să îşi spună cuvântul", a afirmat avocatul.

"Nici dânşii nu ştiu ce probe sunt. S-au gândit în timpul zilei, au pornit pe o anumită acuzare, iar apoi au înţeles să schimbe încadrarea juridică pentru că nu subzistă elemente de constituire a infracţiunii cu care s-a început iniţial. Şi aşa s-a ajuns la favorizarea infractorilor", a explicat avocatul.

Întrebat cum comentează acuzaţia procurorului potrivit căreia Cornel Şerban ar fi furnizat anumite informaţii nepublice, Aurelian Bădulescu a răspuns: "Dacă veţi merge la Legea 78/2000 şi veţi citi întreg articolul 12, veţi râde. Se referă la acte de comerţ. Dacă credeţi că Şerban făcea acte de comerţ sau avea în atribuţie acte de comerţ, rămâne să vedeţi dumneavoastră".

Potrivit lui Bădulescu, în sarcina lui Cornel Şerban au fost reţinute două fapte, iar ancheta a fost pornită de la denunţul făcut de un angajat DNA.

"Denunţătorul este un ilustru lucrător al DNA, un om de o probitate morală îndoielnică, ce a înţeles să se plângă la superiorii lui despre anumite discuţii pentru că nu şi-a putut atinge scopul. Din interceptările pe care le-am văzut spunea că îl cunoaşte pe domnul Ţuluş (procurorul şef al Secţiei a II-a a DNA - n.r.), că el face ce vrea pe acolo şi a lăsat să se înţeleagă că poată să facă ceva în acest sens. Este domnul Motoc. O să îl vedeţi pe la instanţă. Nimeni nu i-a cerut acest lucru. Nu se începuse urmărirea penală, iar el nu are nicio calitate în dosar. Nu mai înţelege nimeni nimic din dosar. Asta e, aşa înţelege DNA să-şi facă treaba", a susţinut apărătorul.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb