"Axxess Capital" a lansat un nou fond cu o capitalizare de 150 milioane euro, care vizează şi România

F.A.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 4 octombrie 2010

Compania de administrare a fondurilor Axxess Capital a lansat un nou vehicul de investiţii, Emerging Europe Accession Fund (EEAF), destinat ţărilor Europei de Sud-Est, inclusiv Ro­mâniei, cu o capitalizare de 150 de milioane de euro.

EEAF va investi în companii private din Europa de Sud-Est, fiind focalizat în principal pe ţările din Uniunea Europeană, respectiv România, Bulgaria, Turcia, precum şi candidate la aderarea la spaţiul european, se arată într-un comunicat al "Axxess Capital", citat de Mediafax.

Fondul va ţinti investiţii de 5-20 de milioane de euro pe proiect, în companii din domeniul serviciilor business to business, producţie, logistică, distribuţie, servicii financiare, de sănătate şi IT&C.

EEAF este al treilea fond de private equity manageriat de "Axxess Capital", companie care adminis­trează Romanian American Enterprise Fund şi Balkan Accession Fund.

"Ţinta de caplitalizare a EEAF este de 150 de milioane de euro, iar prima închidere a avut loc la 94 milioane de euro. Principalii investitori ai fondului sunt Banca Europea­nă pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, Fondul European de Inves­tiţii, Acquina Partners - un investitor instituţional fondat în Elveţia, precum şi Banca de Comerţ şi Dezvoltare a Mării Negre şi DEG - companie germană de investiţii şi dezvoltare, precum şi alţi investi­tori individuali din Statele Unite ale Americii", se menţionează în comunicat.

Conducerea fondului este asigurată de Horia Manda, managing director al Axxess Capital, iar echipa include profesionişti în investiţii cu experienţă în regiune, care vor opera din birourile din Bucureşti, Sofia şi Istanbul.

Prin intermediul fondurilor administrate, "Axxess Capital" a realizat o serie de investiţii în România, printre care Frigotehnica, unul dintre cei mai importanţi jucători de pe piaţa de echipamente frigorifice, Capa Finance (instituţie financiară nebancară), Industrial Access (companie de închirieri de echipamente) şi Eco Energ Lemn (firmă care produce microbrichete din deşeuri lemnoase).

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb