Actualizare 22:10 Instanţa a rămas în pronunţare iar avocaţii trebuie să depună până joi concluziile scrise
Instanţa a rămas în pronunţare iar avocaţii trebuie să depună până joi concluziile scrise. Data pronunţării se va afişa pe ecris, sistemul electronic al justiţiei.
------
Actualizare Mencinicopschi: "Meseria mea nu are nicio tangenţă cu contabilitatea"
Mencinicopschi, la ultimul cuvânt în instanţa de apel a declarat că meseria sa "nu are nicio tangenţă" cu aria contabilităţii sau cu alte meserii care i-ar fi permis să înţeleagă acte contabile.
"Sunt nevinovat. Nu am avut niciun fel de atribuţiuni legale în fişa postului de director al ICA privind privatizarea. Nu am avut niciun beneficiu din privatizarea ICA, poate chiar invers. Am depus şi un CV, am fost cel mai tânăr laureat al Academiei Române pentru activitatea de cercetare", a afirmat acesta, care a mai susţinut că sănătatea sa a avut de suferit din cauza stresului.
"Am fost şocat de prima întrebare a procurorului: cine te-a pus să te înscrii în Partidul Umanist?". Voiculescu, de pe banca sa, dezaprobă şi exclamă "Extraordinar!".
Inculpaţii îşi susţin nevinovăţia.
Voiculescu a declarat că avea prin Grivco 100% din ICA, iar în acest grup avea 93%.
"Eu nu am spălat în viaţa mea bani şi îmi sunt străine lucrurile acestea. Împrumutul către ICA era un act, le-am dat banii, nu au putut să mi-i dea înapoi şi le-am spus să îmi dea acţiuni. În privinţa acuzaţiei de majorare de capital ilegală, eu am arătat provenienţa banilor din cont, că erau legali, nu murdari, fiecare cent", a mai susţinut mogulul.
Dan Voiculescu a mai afirmat că sunt martori care afirmă în dosar că procurorul DNA Emilian Eva le cerea să declare "ceva rău" despre acesta.
"Eu eram vânat de procuror", a continuat acesta.
Procurorul Emilian Eva a întocmit rechizitoriul.
"Rechizitoriul este incorect, nu se bazează pe nicio probă materială. Este o poveste creată de un procuror care porneşte din 1991, deşi faptele imputate sunt din 2003. Este o naraţiune scrisă cu talent, dar cu talent de scriitor, nu de procuror", a declarat acesta.
Ministerul Agriculturii a solicitat menţinerea deciziei Tribunalului Bucureşti cu privire la latura civilă, având în vedere că ministerul s-a constituit parte civilă pentru recuperarea prejudiciului, transmite HotNews.
--------
Actualizare 19:30 Fostul cenzor de la ICA a obţinut ridicarea sechestrului asigurator
Unul dintre judecători a afirmat că va ridica sechestrul asigurător asupra imobilului lui Alexandru Petre, fost cenzor la ICA. Avocatul lui Petre este şi fiul său.
--------
Actualizare 19:20 Dan Voiculescu s-a intors la Curtea de Apel
Acesta s-a aşezat tot în prima bancă, urmat de avocatul Gheorghiţă Mateuţ.
Avocata lui Voiculescu, Maria Vasii invocă "lipsa elementelor constitutive ale infracţiunii de spălare de bani" în cazul clientului. Între timp, pe o bancă mai în spate, avocata din oficiu a altor inculpaţi citeşte un ziar.
Mai aveau de ţinut ultima pledoarie avocaţii a trei inculpaţi, urmaţi de procurorul DNA. Dacă instanţa decide continuarea şedinţei, inculpaţii vor avea ultimul cuvânt.
--------
Actualizare 17:25 Angajaţii Antena 3: "Ştim că acest dosar fabricat s-ar fi putut închide în orice clipă, dacă aţi fi făcut pactul cu diavolul"
"Dom' profesor" - aşa îşi încep mai multi realizatori şi angajaţi ai Antena 3 o scrisoare adresată astăzi lui Dan Voiculescu, în care scriu, printre altele: "Vremea râsului a trecut! Nu o să vă placă ce vă spunem, însă cineva trebuie să o spună! Nebunia acestor zile e şi războiul nostru! Aşa am crescut în compania pe care aţi fondat-o. Suntem jurnalişti, dar şi cetăţeni ai acestei ţări. Consemnăm, dar gândim şi înţelegem. Respectăm legile şi putem recunoaşte abuzul. Abuzul care, astăzi, este împotriva lui Dan Voiculescu".
Printre semnatarii scrisorii se numără: Alessandra Stoicescu, Adrian ursu, Oana Stancu, Maria Coman, Răzvan Dumitrescu, Dana Grecu.
"Dom' profesor,
Vă spunem aşa, pentru că aşa v-am spus întodeauna.
Suntem angajaţi aici. Unii de câteva luni, alţii de ani, câţiva am împlinit deja două decenii. Unii abia începem şi nu v-am cunoscut, alţii vă ştim că om politic şi fondator al trustului. Câţiva vă ştim ca om. Toţi avem cei 7 ani de acasă, mulţi am adăugat şi < 7 ani de Intact >. Asta spune multe despre ce aţi creat.
Toţi am fost martori ai acestor ani nebuni. Când am vrut să fim martori activi, ne-aţi transmis că e războiul dumneavoastră, iar noi suntem jurnalişti. V-am respectat punctul de vedere!
Ştim că acest dosar fabricat s-ar fi putut închide în orice clipă, dacă aţi fi făcut < pactul cu diavolul >. Ar fi însemnat să renunţaţi la demnitate şi la onoare. Nu aţi făcut-o. Şi pentru asta vă respectăm.
Când am fost atacaţi doar pentru că lucrăm aici, ne-aţi apărat. De multe ori chiar fără să ştim. Pentru că apărat înseamnă şi ceea ce s-a întâmplat în anii de criză, când posturile TV au căzut unul după altul, iar noi am rămas în picioare şi ne-am putut face meseria onest. Noi am putut să ne continuăm, normal, vieţile. < Normal > în România de astăzi este un privilegiu de care puţini s-au bucurat. Noi, da.
Pare greu de crezut, dar am zâmbit mult în ultimii ani. La fiecare atac de la ora 6 am râs şi am mers mai departe. Am râs chiar şi atunci când cineva, în plin delir, ne-a spus < nespălaţilor! >. Râdeam pentru că ştiam bine cine deversează mizeriile. Am râs şi atunci când eram întrebaţi dacă ne-am dus cu fotografia buletinului de vot că să ne luăm salariile. Râdeam de toate tâmpeniile astea pentru că, în compania pe care aţi fondat-o, ne-am permis să râdem!
S-ar putea că şi râsul nostru să vă coste. Dacă o < lăsăm > mai moale, poate că trăiam o vară liniştită. Unii nu vor crede niciodată, dar au fost dezvăluiri de care aţi aflat la televizor, la fel ca orice om din această ţară. N-am lăsat-o mai moale, pentru că aşa am crescut în această companie.
Vremea râsului a trecut! Nu o să vă placă ce vă spunem, însă cineva trebuie să o spună! Nebunia acestor zile e şi războiul nostru! Aşa am crescut în compania pe care aţi fondat-o. Suntem jurnalişti, dar şi cetăţeni ai acestei ţări. Consemnăm, dar gândim şi înţelegem. Respectăm legile şi putem recunoaşte abuzul. Abuzul care, astăzi, este împotriva lui Dan Voiculescu. Ieri a fost împotriva doamnei Maria din Rădăuţi. Mâine poate fi împotriva oricărui român. Iar abuzul nu poate fi ignorat, nu poate fi uitat, nu poate fi iertat!
Dom profesor,
Noi suntem aici!
Alessandra Stoicescu
Gabriel Hizo
Adrian Ursu
Oana Stancu
Sabina Iosub
Marius Huc
Lavinia Tudoran
Maria Coman
Trestiana Vanghele
Răzvan Dumitrescu
Dana Grecu".
-------
Actualizare 16:10
Avocatul inculpatului Corneliu Popa care la vremea privatizării ICA era preşedinte al Consiliului de Administraţie al Agenţiei Domeniilor Statului, cere aplicarea vechiului Cod Penal, mai favorabil, precum şi reîncadrarea infracţiunii lui Popa şi eliminarea menţiunii "în formă continuată".
Avocatul a mai menţionat că inculpatul nu se cunoştea cu nimeni de la ICA.
Avocatul a subliniat în faţa judecătorilor că Popa este dintr-o familie organizată, că are un copil minor şi că a respectat tot ce i s-a cerut.
Popa a fost trimis în judecată pentru stabilirea, cu intenţie, a unei valori diminuate faţă de valoarea comercială reală a bunurilor aparţinând agenţilor economici la care statul este acţionar în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, în formă continuată, au arătat procurorii.
"La data de 16.07.2003, Corneliu Popa, în calitatea sa de preşedinte al Consiliului de Administraţie al Agenţiei Domeniilor Statului, a aprobat declanşarea, fără mandat din partea statului român, a procesului de privatizare al Institutului de Cercetari Alimentare S.A. Bucureşti, stabilind o valoare a pachetului de acţiuni de 94,5 ori mai mică de valoarea comercială reală a acestuia. Prin subevaluarea cu intenţie a terenurilor, construcţiilor şi a titlurilor de participare şi prin falsificarea documentaţiei, consemnându-se, în mod nereal, că a fost îndeplinită condiţia publicităţii intenţiei de privatizare, acest pachet de acţiuni a fost achiziţionat cu suma de 104.730 de euro, în vreme ce valoarea reală era de 7.900.929 de euro", afirmă anchetatorii.
În joc era un teren de 36.676 mp şi de construcţii având o suprafaţa totală desfăşurată de 9.983 mp în zona Băneasa din Capitală.
-------
Actualizare 15:45 Voiculescu: "Mă întorc şi stăm de vorbă"
Dan Voiculescu a cerut ultimul cuvânt pentru a putea pleca, dar judecătoarea Bogdan l-a refuzat pe motiv că întâi trebuie să-şi termine pledoariile şi avocaţii celorlalţi inculpaţi din dosar.
Dan Voiculescu a ieşit din sala de judecată.
"Ma întorc şi stăm de vorbă", a declarat acesta. Procesul continuă în absenţa sa.
--------
Actualizare 15:35 Avocaţii Mateuţ şi Vasii cer achitarea lui Voiculescu
După circa trei ore de pledoarie, Mateuţ cere achitarea lui Dan Voiculescu. Mateuţ a încheiat pentru moment, dar preia colega sa, Maria Vasii, care cere şi ea achitarea acestuia.
"Sub aspectul infracţiunii de tăinuire, în urma schimbării încadrării, vă solicit să dispuneţi achitarea inculpatului, desfiinţând sentinţa de condamnare pentru că fapta nu există", a declarat Mateuţ.
--------
Actualizare 15:20 Mateuţ continuă pledoaria dar se repetă
Judecătoare Camelia Bogdan îl roagă pe avocatul Gheorghe Mateuţ să nu se mai repete în pledoarie, din respect pentru colegii avocaţi şi pentru că ideile au fost deja exprimate în concluziile scrise şi depuse.
Judecătoarea îl întrerupe pe avocat "din respect faţă de instanţă".
"Depuneţi concluziile la instanţă şi am să vă rog să încheiaţi, da?", îi spune lui Mateuţ. Apărătorul lui Voiculescu nu protestează, dând asigurări că va încheia în curând. Mateuţ vorbeşte deja de aproape două ore şi jumătate.
-------
Actualizare 14:55 Şedinţa se reia cu pledoariile finale ale avocaţilor
Gheorghiţă Mateuţ la cuvânt, după ce a vorbit deja aproape două ore înainte de pauză.
---------
Actualizare 14:10 Pauză de 10 minute pentru aerisirea sălii
Avocatul lui Vlad Săvulescu şi-a încheiat pledoaria finală susţinând că acesta trebuie achitat pentru că nu există fapta.
---------
Actualizare 14:00 Pauză, Voiculescu a ieşit din sală
Voiculescu a ieşit din sala de judecată în timp ce Mircea Badea îl jigneşte pe Facebook pe un ziarist de la Gândul care relatează de la proces.
Jignirile nu pot fi reproduse. Badea jignise mai devreme şi alţi ziarişti, iar ieri seara a lansat un atac faţă de jurnaliştii B1 TV.
-------
Actualizare 13:40 Avocatul unui inculpat vrea să plece din cauza unui infarct al soacrei
Avocatul inculpatului Săvulescu voia să intre la cuvânt pentru că soacra sa tocmai suferise un infarct şi el trebuia să meargă la spital, aşa că Dan Voiculescu şi-a întrerupt propriul apărător pentru a-i da prioritate celuilalt avocat.
"Cu scuze, dle Profesor", intervine Voiculescu la avocatul său, Gheorghe Mateuţ, care mai avea de vorbit în apărarea mogulului.
Mateuţ încă mai avea de vorbit când Dan Voiculescu s-a ridicat din bancă şi o roagă pe judecătoare să-i întrerupă avocatul.
Judecătoarea Camelia Bogdan îşi şterge fruntea de sudoare.
-------
Actualizare 13:25 Judecătorii sunt calmi, dar plictisiţi
Judecătoarea Camelia Bogdan îşi păstrează vocea calmă, deşi are figura plictisită, în timp ce avocatului lui Voiculescu, Gheorghiţă Mateuţ, este tot mai disperat în glas şi în gesturi.
De asemenea, Judecătorul Alexandru Mihalcea este tăcut şi sastisit.
Mateuţ subliniază starea falimentară al ICA înainte de privatizare.
-------
Actualizare 13:20 Mateuţ cere continuare judecării pe fond şi în privinţa infracţiunii prescrise deja
Mateuţ cere continuarea judecării pe fond şi în privinţa infracţiunii prescrise deja, pe motiv că Dan Voiculescu ţine să-şi dovedească nevinovăţia, deşi practic a scăpat de această acuzaţie.
De asemenea, avocatul lui Voiculescu subliniază investiţiile de milioane de dolari ale Grivco la ICA.
-------
Actualizare 12:04: Mateuţ cere respingerea cererii DNA de adăugare a unei litere la infracţiunea de spălare de bani
Avocatul Gheorghiţă Mateuţ a cerut respingerea solicitării procurorului DNA, potrivit căreia ar trebui adăugată o literă la infracţiunea de spălare de bani, de care este acuzat Dan Voiculescu.
Apărătorul lui Voiculescu a depus la dosar o opinie a unui profesor universitar, Valerian Cioclei, în susţinerea cererii de schimbare a încadrării juridice a presupusei infracţiuni comise de fondatorul PC: din "spălare de bani" în "tăinuire". Acesta este pivotul pledoariei, întrucât, dacă judecătorii ar accepta schimbarea încadrării, Voiculescu ar scăpa de pedeapsă, întrucât, dacă ar fi fost comisă, fapta de tăinuire s-ar fi prescris deja.
---
Actualizare 11:58 Mircea Badea pare neliniştit
Mircea Badea s-a întors în sală şi pare neliniştit: îşi muşcă buzele, îşi verifică des telefonul, trimite sms-uri.
---
Actualizare 11:53 Judecătorii au respins a treia cerere de recuzare a instanţei
Cei doi magistraţi au respins, în urmă cu puţin timp, cererea inculpaţilor de recuzare a instanţei, a treia de acest fel în ultimele două zile.
De asemenea, judecătorii au respins solicitarea avocaţilor privind un nou termen de judecată, pe motiv că apărarea a avut cel puţin o lună la dispoziţie să se pregătească. Completul de judecată îi cere avocatului Gheorghiţă Mateuţ să îşi depună concluziile privind schimbarea încadrării faptei lui Dan Voiculescu, procurorul DNA urmând să îşi depună, la rândul său, concluziile în acelaşi fel, pentru ca procesul să nu fie tergiversat.
---
Actualizare 11:12 Mircea Badea, despre şefa completului: "Tunsă şi vopsită ca doamna Udrea"
Realizatorul TV al postului Antena 3, Mircea Badea, a declarat astăzi, la Curtea de Apel Bucureşti, că nu are "niciun fel de îndoială" că toate cererile avocaţilor vor fi respinse, comparând-o pe şefa completului de judecată cu Elena Udrea.
"Am văzut multe instanţe în viaţa asta. Pot spune că am un simţ al instanţelor. N-am niciun fel de îndoială că toate cererile avocaţilor vor fi respinse. (...) Pare un deadline de câteva ore în care trebuie să se întâmple. E o grabă absolut nebună. N-am înţeles de ce. (...) O să vedem cum funcţionează în continuare justiţia independentă", a spus Badea.
Prezentatorul a comparat-o pe judecătoarea Camelia Bogdan cu Elena Udrea: "Am văzut acolo o doamnă tunsă şi vopsită, absolut întâmplător, ca doamna Udrea".
Despre celălalt magistrat, Alexandru Mihalcea, Mircea Badea a spus că "are o mimică din care se vede faptul că este agasat".
---
Procesul lui Dan Voiculescu a intrat pe ultima sută de metri. În şedinţa de astăzi a Curţii de Apel Bucureşti (CAB), sunt aşteptate pledoariile finale ale avocaţilor, urmând ca judecătorii să dea sentinţa.
---
Avocaţii inculpaţilor din dosarul privatizării Institutului de Cercetări Alimentare (ICA) au încercat ieri să tergiverseze la maximum sentinţa în această cauză, fiind formulate circa 40 de cereri de expertize şi audieri de noi martori. Însă procurorul a cerut respingerea lor la foc automat.
Avocatul Gheorghiţă Mateuţ a declarat că îi cheamă în instanţă pe Traian Băsescu, Ilie Sârbu şi Dacian Cioloş.
Astfel, după şase ani de la declanşarea procesului şi aproape de pronunţarea sentinţei definitive, avocaţii inculpaţilor fac tot posibilul ca să tragă de timp. Probabil că nu ar fi mirat pe nimeni dacă ar fi fost chemat la bară însuşi Jose Barroso sau Angela Merkel.
Miza tergiversării este una uriaşă. Potrivit Laurei Codruţa Kovesi, şeful DNA, faptele de care este acuzat omul de afaceri Dan Voiculescu în acest dosar s-ar prescrie în luna decembrie 2014.
Avocatul lui Dan Voiculescu, Gheorghiţă Mateuţ, a justificat necesitatea audierii lui Traian Băsescu pentru autorizaţiile de construcţie pe care le-a acordat ca primar general pentru imobilele ridicate de firmele lui Voiculescu pe terenurile ICA, inclusiv cele în care funcţionează trustul Intact.
Ilie Sârbu a fost invocat pentru o Hotărâre de Guvern din 2002, prin care ICA a fost transformat din societate cu răspundere limitată în societate pe acţiuni în subordinea Agenţiei Domeniilor Statului, măsură care a permis privatizarea petrecută un an mai târziu, pentru care este judecat Voiculescu.
Despre Dacian Cioloş, Mateuţ a afirmat că este implicat în procedura de constituire a Ministerului Agriculturii ca parte civilă în dosar. Procedura nu s-a realizat din propria iniţiativă a lui Cioloş, ci la solicitarea DNA, a mai spus avocatul. Întrebat de presă dacă va cere şi audierea actualului ministru de resort, Daniel Constantin, Mateuţ a răspuns că acesta nu are nicio implicare în dosar.
Avocatul a explicat: "Sunt înregistrări care privesc imagini referitoare la stadiul în care se găseşte Institutul şi stadiul de dezvoltare a cercetării ştiinţifice, pentru că obiectivul domnului Voiculescu nu a fost cel invocat în rechizitoriu, ci altul, şi anume dezvoltarea cercetării ştiinţifice, ridicarea ei la un nivel internaţional".
Întrebat despre eventuala prescriere a faptei de spălare de bani de care este acuzat Dan Voiculescu, Gheorghiţă Mateuţ a indicat ca termen anul 2017.
"După Codul penal anterior (care, sub acest aspect, este favorabil faţă de cel actual, pentru că perioada la care se raportează pretinsa faptă corespunde prevederilor din Codul penal anterior noilor modificări), practic termenul de prescripţie specială a răspunderii penale s-ar împlini în anul 2017, după legea penală cea mai favorabilă", a mai declarat Mateuţ.
Dan Voiculescu a declarat ieri că, dacă va fi condamnat în dosarul privatizării Institutului de Cercetări Alimentare (ICA), se va duce la închisoare fără nicio problemă. Atât inculpaţii şi avocaţii lor, cât şi cei doi judecători şi-au păstrat ieri, în general, calmul, în ciuda căldurii înăbuşitoare din sala de judecată, care a obligat-o pe preşedinta completului de judecată să decidă, în repetate rânduri, câte o pauză de 15 minute. Zăpuşeala a devenit mai apăsătoare, pe măsură ce avocaţii cereau audierea a noi şi noi martori.
La ieşirea din Curtea de Apel Bucureşti (CAB), întrebat despre posibilitatea ca termenul de ieri în dosarul ICA să fie cel din urmă, omul de afaceri a răspuns: "Ultimul cuvânt mi l-am cam spus. Dacă e vorba de o condamnare de către instanţă, îmi iau hainele şi mă duc, nu-i nicio problemă".
La închiderea ediţiei de ieri, judecătorii au respins cererile de audiere de noi martori, au respins şi noile expertize cerute de inculpaţi, care ar fi lungit enorm procesul, şi au admis doar câteva noi probe cu înscrisuri (spre exemplu, starea de sănătate a unuia dintre inculpaţi şi faptul că acesta nu a participat la o şedinţă de conducere a ICA, fiind internat).
1. Hai, la brutarie (ca si acolo este cald)
(mesaj trimis de Cristi C în data de 05.08.2014, 11:36)
Dle Voiculescu, curaj. La racoare o sa fie mai bine ca in sala de judecata.
1.1. Si cu ce te incalzeste ? (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de Romania need jobs no bullshit... în data de 05.08.2014, 13:56)
Ca asta va fi la racoare...
Ponta va fi presedinte ,in cel mai rau caz din al doilea tur (nu exista predictii sub 48 la suta, in sondaje) ciomageste Ponta orice BASIST ...
Au Johannis sau Udrea , MRU sau papagalii lui Neamtu ,Papahagi si alti folozofi de teapa lor SOLUTII privind locurile de munca in Moldova, in sudul Olteniei, in Dobrogea ori in zonele inundate, au stat de vorba cu taranii FILFIZONII astia ? In afara de taieri de salarii si pensii DREAPTA MAI STIE CEVA ?
1.2. O ultima stire (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de mama în data de 05.08.2014, 16:33)
Mircea Badea joaca pentru Voiculescu Miza fiind 500000 de EURO. Plata la sfarsitul de detentie a lui Voiculescu
2. Asistam, din loja, la un lucru grav!
(mesaj trimis de Pribeagul în data de 05.08.2014, 15:40)
Ciudata situatie. Cind dl Voiculescu s-a apropiat de Basescu a fost scos de sub urmarire penala, cind a devenit advesarul dlui Basescu, Justitia independenta a lui Basescu este din nou pe urmele lui.
Asistam, din loja, la un lucru grav!
S-a hotarit ca proprietatea de stat sa fie trecuta in proprietate privata, oricum, chiar si pe 1 $. Consider ca acei care si-au insusit proprietatea de stat si au distrus-o, lipsind romanii de locuri de munca, deci de mijloacele de a duce o existenta onesta, merita sa fie bagati la bulau, fara multe discutii. Pe de alta parte, acei care au mentinut in functiune proprietatile luate, ba chiar le-au dezvoltat, oferind mai multe locuri de munca cetatenilor tarii, merita toate laudele, nu urmarire in justitie.
Asistam, din loja, la un lucru grav!
Ce facem? Ori se iau in analiza toate privatizarile facute, ori "ce a fost a fost", il lasam in urma fara regrete si mergem mai departe. Dar asa, a trimite in justitie cazuri selectate pe criterii politice, deci a deschide Cutia Pandorei, este un lucru foarte, foarte periculos pentru viitorul societatii noastre.
Sub ochii nostri Justitia face multe, multe prostii. Sa nu-i dam prilejul sa faca si mai multe.
2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de vasile în data de 05.08.2014, 16:29)
Mafiotul VOICULESCU. A furat tot ce a putut fura...Voi chiar credeti ca mafiotul de Voiculescu sa imbogatit pe "cinstite' ,vezi doamne "securistul " care si-a bagat "mana" incepand cu BANCOREX etc..conturi deafara in curs de regularizare..
2.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.1)
(mesaj trimis de parintele paunescu în data de 05.08.2014, 16:49)
vasilica draga........ai incurcat personajele....ala cu bancorexul este tata paunescu...stii tu....b1.....acolo unde tata base e spalat la fundulet de cate ori vrea el!!....dar mesajul tau merge pentru creierele spalate pro bashiste! ...te pupa tata......paunescu!
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 05.08.2014, 20:43)
Pt aia care spun ca Voiculescu tergiverseaza procesul, ca trage de timp, ca cheama intreaga planeta ca martor.......va doresc din tot sufletul sa aveti un proces penal in Romania. Sa fiti voi inculpatii. Sunt sigur ca o sa cereti ca judecata sa fie facuta intr-o singura sedinta, fara sa mai chemati avocati, fara sa uzati de orice portita legala pt a scapa. Ipocritilor!!!!!!!!!!!!!!!!!!! !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
3.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3)
(mesaj trimis de MAKE în data de 05.08.2014, 20:25)
Multumim!
3.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 05.08.2014, 20:38)
Cu placere. Make, sa dea al de sus sa fi acuzat si inculpat de DNA !!!!!