Exasperat de admiraţia stârnită în pădurea Europei de elefantul bursier de la Varşovia, căruia i-a crescut valoarea tranzacţiilor de treizeci şi unu de ori faţă de BVB, furnicile noastre s-au gândit să-l înveţe minte - fiecare am pus mâna pe ce am apucat, care un fir de nisip, care un pai mic şi când namila se îndreptă spre adăpătoare, zguduindu-ne muşuroiul, l-am înconjurat şi cu ochi scânteietori de mânie, ne-am avântat înainte: "Animalule, animalule!", strigam furioşi.
Cei mai curajoşi dintre noi s-au căţărat pe laba din spate, câţiva au ajuns, chiar, până la coadă, dar elefantul s-a scuturat puţin (sau poate că nici n-a făcut-o, ci doar i s-a cutremurat pasul), iar cutezătorii s-au prăbuşit în gol.
O singură furnică s-a ţinut vitejeşte - era Dan Radu Ruşanu!
L-am urmărit cu răsuflarea tăiată, cum escaladează crupa, cum se îndreaptă vitejeşte, peste spinare, până la ceafă şi odată ajuns acolo, am izbucnit: "Aşa, strânge-l de gât! Sugrumă-l!"
Dar, Dan Radu Ruşanu se vede că-i făcut din alt aluat.
El s-a îndreptat cu greu, şi-a netezit hainele şi i-a ţinut elefantului un discurs, pe care ni-l vom aminti mereu:
"Categoric, nu voi fi de acord cu listarea Fondului Proprietatea, la Varşovia, decât pe principiul reciprocităţii!"
De atunci, Dan Radu Ruşanu este o legendă vie, la noi în muşuroi.
Când îl vedem, ni se umflă pieptul!
Din când, în când, însă, ne zgribulim: ce ne-am face dacă elefantul varşovian ne-ar trimite vreun pui de-al său, să-l primim în muşuroi?
Unde să-l adăpostim?
Nu, nu, e absurd.
N-o s-o facă.
Ce naiba, elefantul nu ştie de glumă?!
• Preşedintele ASF, contra listării Fondului Proprietatea la Varşovia
Listarea Fondului Proprietatea la Varşovia se loveşte de opoziţia preşedintelui Autorităţii de Supraveghere Financiară, Dan Radu Ruşanu, reconfirmat în funcţie de Parlament, ieri.
"Categoric nu voi fi de acord, decât pe principiul reciprocităţii", a răspuns Ruşanu, întrebat care este poziţia sa referitoare la listarea duală a FP pe bursa poloneză. Preşedintele ASF a adăugat: "De ce să permitem mutarea la Varşovia a unor companii din România, în condiţiile în care nu se întâmplă şi invers?"
Autoritatea de Supraveghere Financiară, care a preluat supravegherea pieţei de capital, a asigurărilor şi a pensiilor private, de la CNVM, CSA şi CSSPP, are în lucru un proiect de modificare a regulamentului Depozitarului Central, care ar permite listarea duală a FP la Varşovia.
Proiectul a fost iniţiat de CNVM la finalul anului trecut şi au avut loc deja consultări publice.
Până acum însă nu a apărut noul regulament, în condiţiile desfiinţării CNVM, începând cu 29 aprilie, a înfiinţării ASF şi, apoi, a reducerii numărului de membri ai Autorităţii de la 17 la 11, în urma unei Ordonanţe de Guvern.
În lua aprilie, Iwona Sroka, preşedintele depozitarului polonez KDPW, a declarat într-un interviu pentru ziarul BURSA că obţinerea autorizaţiei pentru o conexiune între KDPW şi Depozitarul Central, care să permită listarea Fondului Proprietatea la Varşovia în următoarele şase luni, ar fi o ţintă foarte ambiţioasă.
Acţionarii Fondului Proprietatea au aprobat de nenumărate ori listarea la Varşovia şi au fost nevoiţi să decaleze calendarul stabilit.
În luna aprilie, termenul limită pentru listare a fost extins din 30 iunie până la 30 decembrie 2013.
La AGA din aprilie, Grzegorz Konieczny, managerul Fondului Proprietatea, a spus că speră să fie mai bine auzit de Autoritatea de Supraveghere Financiară, decât a fost de către Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, privind listarea secundară pe piaţa poloneză.
După declaraţiile de ieri ale lui Dan Radu Ruşanu se pare că FP nu va mai fi auzit deloc, mai ales în condiţiile în care Fondul a intentat un proces ASF, din cauză că CNVM nu a fost de acord ca managerul FP sa încaseze comisioane suplimentarea pentru vânzarea accelerată din portofoliu, aşa cum aprobaseră acţionarii. (ADINA ARDELEANU)
1. Stiinta de carte e lucrul cel mai de pret
(mesaj trimis de Immanuel Kant în data de 19.06.2013, 00:21)
1. In piata unica europeana in care functioneaza libertatea de circulatie a capitalurilor, o bursa si cu atat mai putin o autoritate nu poate interzice listarea unei companii pe o alta bursa.
2. Companiile listate nu sunt proprietatea burselor si nici a autoritatilor, ele sunt cele care doar opteaza pentru listarea pe o piata sau alta. In aceste conditii, nu se poate discuta despre un "schimb" sau cum zice dl Rusanu, o reciprocitate. Adica nu se aplica " eu iti dau tie compania x si tu imi dai y". Este pur si simplu optiunea societatii si nu cred ca BVB intra in calculele vreunei societati listate la Varsovia.
1.1. Piata unica europeana??? (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 19.06.2013, 10:08)
Stimabile Immanuel Kant, poate ne spui mata:
1) de ce fondurile de pensii din Polonia nu pot sa investeasca in afara Poloniei si
2) cate legaturi in dublu sens are depozitarul polonez cu piete importante (Austria de exemplu)
Din cate stiu eu, Polonia face parte de cu mult mai multi ani inaintea Romaniei din "piata asta unica europeana"
Ma bucur ca cineva din randul autoritatiloreste hotarat si spune lucrurilor pe nume.
1.2. Corectie - raspuns si ptr 1 (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 19.06.2013, 11:14)
In piata unica europeana in care functioneaza libertatea de circulatie a capitalurilor ......fiecare dupa puterea muschilor si a interesului.....
1.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.2)
(mesaj trimis de mosa în data de 19.06.2013, 11:50)
nu ai dreptate. de ce ar prefera societatea y din polonia sa fie listata la bvb la schimb cu listarea fp la varsovia?
1.4. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.2)
(mesaj trimis de mosa în data de 19.06.2013, 12:10)
nu ai dreptate. de ce ar prefera societatea y din polonia sa fie listata la bvb la schimb cu listarea fp la varsovia?
1.5. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.3)
(mesaj trimis de anonim în data de 19.06.2013, 13:39)
Tocmai asta ti-am mosit! cum sa vrea? nu ti-am spus ca functioneaza regula:puterea muschilor si interesul?!
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 19.06.2013, 08:22)
"If these guys owned a funeral parlor, no one would die!"...They are so fucking good!
3. Gandacu sef peste 2 institutii importante
(mesaj trimis de Gandacu de Bucatarie în data de 19.06.2013, 08:57)
O institutie pentru viitorii pensionari si o institutie de finantare in musuroiul de furnici, care sunt tot mai mici.
4. Una cate una
(mesaj trimis de anonim în data de 19.06.2013, 10:20)
Zilele trecute, managerul FP declara ca o eventuala listare a Romgaz ar trebui sa aiba loc pe inca cel putin 2 piete, iar din partea BVB nu am vazut nicio reactie.
Peste ceva timp ne vom trezi ca vor sa listeze si SNP -ul la Varsovia sau in alta parte.
In acest ritm, piata de capital din Romania va fi doar Forex sau structurate
Cred ca factorii de decizie ar trebui sa se trezeasca si sa elaboreze o strategie pe termen mediu/lung.
Nu de alta, dar se pare ca planul domnului Anghel cu transformarea "barcutei" in "crucisator" este pus in stand by deocamdata (cred ca din cauza de vreme rea)
4.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 4)
(mesaj trimis de anonim în data de 19.06.2013, 11:16)
Poate ca ar fi necesara o convocare de urgenta a Consiliului Suprem de Aparare a Tarii (nu stiu daca l-am precizat bine).
5. Principiul reciprocitatii
(mesaj trimis de anonim în data de 19.06.2013, 10:26)
Pentru a functiona principiul reciprocitatii, trebuie ca pietele sa fie de dimensiuni apropiate.
Concret, nu vad ce emitent din Polonia va dori sa se listeze in Romania in conditii de lichiditate de acum, chiar daca tehnic ar avea posibilitatea.
Pentru a face fata in bataia asta apriga pentru lichiditate, in primul rand trebuie sa creasca piata din Romania si dupa aceea sa se interconecteze Depozitarul cu alte depozitare de afara.
6. prea repede si-a dat examenul ASF-ul lu peste
(mesaj trimis de cititor în data de 19.06.2013, 10:44)
s-au adunat acolo niste incompetenti care in loc sa taca ne-o confirma atat de repede.
7. Manipulare
(mesaj trimis de anonim în data de 19.06.2013, 11:20)
SI MAi ziceti voi ca nu-i arta cu tendinta? ; arta npentru arta ar trebui sa sune mai altfel.
8. ALERTARE
(mesaj trimis de Panicarul în data de 19.06.2013, 13:44)
Fugi Rusanule! daca te prinde Make, te sugruma, te strange de gat.
9. fără titlu
(mesaj trimis de Immanuel Kant în data de 19.06.2013, 13:50)
Dupa cum stii probabil, tarile cu cele mai mari probleme de aliniere sunt cele care au aderat in primele valuri. Asta pe de o parte din cauza ca legislatia comunitara nu era consolidata dar, mai ales, pentru ca au fost impuse conditii mai laxe de aderare (cu atat mai mult cu cat aceste tari au fost cele mai avansate economic). Din pacate, aceste " avantaje" ale aderarii au fost pastrate (a se citi negociate).
Ceea ce am vrut eu sa spun nu era ca sunt partizanul unei relatii dezavantajoase pentru Romania in raport cu Polonia sau orice alta tara. Spun doar ca nu poti interzice listarea unei companii pe o alta piata. Poti sa o intarzii dar nu sa o interzici. Autoritatea poate sa faca asta, este decizia companiei, oricare ar fi ea. Si mai spun ca, si daca decizi ca o companie se poate lista pe o alta piata, nu poti cere nimic la schimb, adica o societate poloneza la BVB. Este strict decizia companiei, nimeni si nimic nu ii poate impune sa se listeze pe o piata la schimb cu o alta, pe principiul reciprocitatii. Astfel de afirmatii ne pica bine la orgoliul personal sau national dar, venind din partea unui inalt oficial, sunt delicate pentru ca dovedesc o slaba cunoastere a domeniului. Imi cer scuze daca ofensez. Dar de mai bine de o luna oficialii nostri ies cu niste declaratii atat de halucinante si care demonstreaza ca nu stapanesc deloc domeniul incat nu imi revin din uimire. Cum nu imi revin din stupoarea ca nici piata si nici ziaristii nu reactioneaza. Sa nu le detecteze ( sunt atat de evidente si de jenante) sau sa fie pe baza de obedienta?
9.1. De acord (răspuns la opinia nr. 9)
(mesaj trimis de Olga în data de 19.06.2013, 18:47)
De acord cu d-voastra dle Kant. Se pare ca oamenii nu pricep nimic. Asta n-ar fi atat de grav, dar grav este ca. dl. Rusanu este un incompetent. Platit cu 14000 de euro, din bani publici. O companie romaneasca si-a exprimat intentia sa fie listata la Varsovia. N-are a face ca managerul ei este polonez. Daca o companie poloneza si-ar exprima intentia de a fi listata la BVB si n-ar fi lasata, atunci ar functiona reciprocitatea. Dar nu e niciuna. Dureros.