Banca Capatica şi-a bugetat pierderi de 4,4 ori mai mari

F.A.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 27 aprilie 2010

Acţionarii Banca Comercială Carpatica (BCC) au aprobat bugetul de venituri pentru 2010, care prevede pierderi de 94,63 milioane lei, de 4,4 ori mai mari faţă de rezultatul negativ de anul trecut, de 21,11 milioane lei, a declarat cel mai mare acţionar al băncii, Ilie Carabulea, citat de Mediafax.

Instituţia de credit şi-a planificat provizioane în creştere de peste patru ori, de 160,7 milioane lei, de la 38,69 milioane lei, potrivit proiectului de buget al băncii discutat sâmbătă de acţionari.

Veniturile totale ale băncii ar urma să crească cu 10,7%, de la 604,61 milioane lei la 669,38 milioane lei, în timp ce cheltuielile ar putea să se majoreze cu 22%, de la 625,72 milioane lei, la 764,01 milioane lei.

Pentru acest an, BCC estimează un profit operaţional de 66,07 milioane lei, de 3,7 ori peste câştigul obţinut în anul precedent, de 17,58 milioane lei.

Potrivit proiectului de buget, sursele atrase de la clienţi ar putea creşte cu 7%, la 2,31 miliarde lei, din care depozitele s-ar putea ridica la 1,95 miliarde lei, de la 1,87 miliarde lei.

Banca estimează că valoarea creditelor ar putea să crească cu 11,6%, de la 1,31 miliarde lei la 1,46 miliarde lei.

Pe de altă parte, bugetul aprobat menţionează că veniturile nete din dobânzi ar putea să crească cu 60,4%, de la 63,04 milioane lei la 101,19 milioane lei, în timp ce pentru veniturile nete din comisioane este estimat un avans de 1,1%, la 62,17 milioane lei.

Veniturile din operaţiunile de schimb sunt planificate la 24,98 milioane lei, cu 15,5% sub valoarea încasată în anul precedent, de 29,57 milioane lei.

Banca şi-a elaborat bugetul pentru acest an pe un curs mediu de schimb de 4,15 lei pentru un euro şi de 2,85 lei pentru un dolar.

De asemenea, banca estimează că volumul creditelor din sitemul bancar va creşte cu maximum 5%, iar pentru anii următori cu 10%, respectiv 15%.

Ilie Carabulea este cel mai mare acţionar al băncii, cu o participaţie de 36,45% din acţiuni, în timp ce o persoană fizică, Alin Albu, deţine 10,05% din titluri.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb