Banca Transilvania a crescut prognoza PIB, la 4,6%

Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 21 iulie 2015

Banca Transilvania a crescut estimarea privind creşterea economiei în acest an de la 4,1%, cât anticipa anterior, la 4,6%, fără ca scenariul privind evoluţia PIB să ia în calcul prevederile noului Cod Fiscal, în timp ce în privinţa şomajului se aşteaptă la o îmbunătăţire a situaţiei abia din 2016.

"Am actualizat scenariul macroeconomic central pe 2015 prin încorporarea evoluţiilor macro-financiare din prima jumătate a anului. Pe de altă parte, deocamdată, am menţinut previziunile privind dinamica economiei reale în 2016-2017. Acest scenariu central nu ia în considerare prevederile din Noul Cod Fiscal, dat fiind că acesta nu a fost promulgat de preşedintele României", se arată într-un raport al Băncii Transilvania.

Anul următor, Banca Transilvania prognozează că PIB va creşte cu 5,1%, iar în 2017 cu 4,7%. Anul trecut, avansul economic s-a situat la 2,8%, potrivit Mediafax.

Un avans de 4,6% ar reprezenta cea mai accelerată rată de creştere pentru economia românească de la începerea crizei, în 2008.

Accelerarea creşterii economice în acest an este determinată, în principal, de dinamica investiţiilor productive, în creştere cu 5,8% an/an în 2015, după declinul din anii anteriori.

"Redinamizarea investiţiilor productive exprimă intrarea economiei într-un nou ciclu economic şi este susţinută de nivelul redus al costurilor de finanţare şi relansarea creditării în lei, precum şi de perspectivele mix-ului intern de politici economice", se arată în raportul Băncii Transilvania.

De asemenea, analiştii băncii se aşteaptă la consolidarea momentului favorabil din sfera consumului privat, pe fondul creşterii venitului real disponibil al populaţiei, inclusiv prin reducerea TVA la alimente, al relansării creditării în lei şi al fiscalizării mai active a economiei informale.

Pe de altă parte, consumul public ar putea decelera în 2015 (la 1,1% an/an), după dinamica din 2014, determinată de contextul electoral, iar cererea externă netă ar putea avea o contribuţie negativă la dinamica PIB în 2015, afirmă analiştii băncii, în contextul în care se aşteaptă la o creştere a exporturilor cu doar 5,6% an/an şi o majorare a importurilor cu 7,3% an/an.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb