ZIARUL BURSA

21 iulie 2015
Ediţia din 20.12.2024
Guvernul economic european - obsesie franţuzească

Guvernul economic european - obsesie franţuzească

MAKEInternaţional / 21 iulie 2015

Ideea de "Gouvernement economique européen" a fost repusă pe tapet de Franşois Hollande, alaltăieri, restrângând-o la "gouvernement de l'eurozone", ocazie cu care dovedeşte nu doar că preşedinţii Franţei au o idee fixă, ci şi că fiecare trage ce învăţăminte vrea din actuala tragedie greacă, când, după cum a declarat preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, "Europa a fost aproape de catastrofă".

Hollande a spus ca Franţa este gata să participe la "avangarda" constituirii unui guvern al Zonei Euro, cu parlament propriu şi buget specific, omagiindu-l, în "Journal de Dimanche", pe Jacques Delors (acesta a împlinit nouăzeci de ani, la 20 iulie), fost preşedinte al Comisiei Europene (între 1985 şi 1994), care, pare-se, a fost primul care a formulat ideea, în 1997.

BNR: Nu avem nevoie de înfiinţarea unei "bănci rele"

ROMÂNIA, TRECUTĂ PE LISTA ŢĂRILOR CARE AR PUTEA ÎNFIINŢA "BAD BANKS" BNR: Nu avem nevoie de înfiinţarea unei "bănci rele"

EMILIA OLESCUBănci-Asigurări / 21 iulie 2015

Creditele neperformante din sectorul nostru bancar vor fi administrate, probabil, de unele entităţi numite "bad banks" ("bănci rele"), estimează specialiştii de la Cushman&Wakefield (C&W), care arată, în cadrul unui raport: "Având în vedere succesul înregistrat de agenţiile de administrare de active existente, noi astfel de entităţi vor fi probabil înfiinţate în viitorul apropiat în ţări precum Italia, România şi Polonia".

A PROMULGAT CODUL DE PROCEDURĂ FISCALĂ, DAR A RESPINS CODUL FISCAL Iohannis i-a băgat în ceaţă de tot pe oamenii de afaceri

A.T.Companii / 21 iulie 2015

Actualizare 15:42 FSD: "Decizia de a retrimite în Parlament Codul Fiscal este una inoportună în actualul context economic şi politic"

Fundaţia Stânga Democratică (FSD) consideră că decizia Preşedintelui Klaus Iohannis de a retrimite în Parlament pachetul legislativ privind Codul Fiscal este una inoportună în actualul context economic şi politic.

Actualizare 14:56 Claudia Ţapardel: "Avem manualul de instrucţiuni, dar nu avem Codul Fiscal"

Actualizare 12:24 Economişti: Oportunitatea scăderii poverii fiscale prin Codul Fiscal, o şansă ce nu trebuie ratată

Actualizare 11:34 Consiliul Investitorilor Străini susţine proiectul noului Cod Fiscal în varianta aprobată de Parlament

Actualizare 11:10 Ponta: "Nu avem Codul Fiscal, dar avem Cod de procedură; adică avem căruţa, dar nu avem caii"

Actualizare 11:05 Teodorovici: "Codul Fiscal nu va fi modificat, dar aplicarea unor măsuri poate fi devansată"

Ministrul de finanţe: "TVA de 19%, de la 1 ianuarie cel târziu"

Holzindustrie Schweighofer, acuzată că a fentat statul şi furnizorii de lemn

PREJUDICIU DE 130 MILIOANE EURO Holzindustrie Schweighofer, acuzată că a fentat statul şi furnizorii de lemn

PETRE BARACCompanii / 21 iulie 2015

Problemele se ţin lanţ pentru Holzindustrie Schweighofer, cel mai mare procesator de răşinoase din ţara noastră, după ce compania austriacă fusese acuzată în luna aprilie că ar fi acceptat să cumpere lemn tăiat ilegal din ţara noastră, potrivit unei investigaţii publicate de o organizaţie americană de mediu, iar producţia fabricii de la Reci ar fi fost suspendată din luna mai.

Merkel: Zona euro va analiza restructurarea datoriilor Greciei

Merkel: Zona euro va analiza restructurarea datoriilor Greciei

A.V.Internaţional / 21 iulie 2015

Actualizare 21:38 Mediul de afaceri grec avertizează că firmele riscă să se închidă din cauza controalelor asupra capitalului

Grecia riscă să se confrunte cu un val de companii forţate să se închidă în decurs de câteva săptămâni din cauza restricţiilor asupra transferurilor externe, care au rămas în vigoare după deschiderea băncilor la începutul acestei săptămâni, a avertizat marţi şeful Camerei de Comerţ de la Atena, citat de Reuters.

Actualizare 16:03 Veniturile din turism au crescut în mai cu 17%, la 1,21 miliarde de euro

Actualizare 13:15 Guvernul a depus în parlament proiectul privind al doilea pachet de reforme

Actualizare 12:18 În ultimele şase luni au fost retrase 40 miliarde de euro din băncile greceşti

Actualizare 09:34 Trei foşti membri ai consiliului de administraţie al agenţiei elene de privatizare, urmăriţi pentru fraudă

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA

Conştiinţa electronică, de la scenariu SF la realitate

D.N.Companii / 21 iulie 2015

Robotul cu conştiinţă, capabil să aibă sentimente este pe cale să nu mai fie doar o utopie a unor autori de romane SF. Ultimele descoperiri ale ştiinţei demonstrează că s-au făcut paşi importanţi pe acest drum şi în curând vom putea asista la...

Prognoze de creştere a importurilor de ţiţei

Companii / 21 iulie 2015

Importurile de ţiţei ale ţării noastre vor creşte, anul viitor, cu 1,2%, la 6,88 milioane tone echivalent petrol (tep), în timp ce producţia se va majora cu 1,3%, la 3,85 milioane tep, conform Prognozei echilibrului energetic, publicată de...

MACRO NEWSLETTER 21 Iulie 2015

MACRO NEWSLETTER 21 Iulie 2015

Internaţional / 21 iulie 2015

Încrederea investitorilor în economia Germaniei a scăzut sub aşteptări în iulie 2015, până la cel mai redus nivel din ultimele 8 luni, conform datelor de la institutul ZEW.

Banca Transilvania a crescut prognoza PIB, la 4,6%

Bănci-Asigurări / 21 iulie 2015

Banca Transilvania a crescut estimarea privind creşterea economiei în acest an de la 4,1%, cât anticipa anterior, la 4,6%, fără ca scenariul privind evoluţia PIB să ia în calcul prevederile noului Cod Fiscal, în timp ce în privinţa şomajului se...

"Memorialistul" Traian Băsescu promite să ofere adevărul

"Memorialistul" Traian Băsescu promite să ofere adevărul

D.N.Politică / 21 iulie 2015

Fostul preşedinte Traian Băsescu a anunţat că îşi va scrie memoriile, fiind convins că publicul va avea parte de o lectură interesantă. În SUA este o adevărată tradiţie ca foştii preşedinţi să îşi lanseze memoriile la scurt timp după ce pleacă de...

Scufundarea crucişătorului Potemkin

CĂTĂLIN AVRAMESCUEditorial / 21 iulie 2015

CĂTĂLIN AVRAMESCU

Marea are secretele sale. Turiştii care se plimbă pe faleza Constanţei văd acum în zare şirul de vapoare moderne care aşteaptă să intre în port. Însă acum 110 ani, la acest orizont se scufunda crucişătorul Potemkin.

Condmag a intrat în insolvenţă

Condmag a intrat în insolvenţă

ANA ZIDARUCompanii / 21 iulie 2015

Tribunalul Braşov a decis ieri intrarea în insolvenţă a Condmag, potrivit unui raport transmis de companie Bursei de Valori Bucureşti. Administrator judiciar provizoriu a fost desemnat Rominsolv.

REVISTA PRESEI 21.07.2015

Willy HomnerRevista Presei / 21 iulie 2015

ADEVARUL 

Undă verde de la Cotroceni pentru noile proceduri fiscale

Noul Cod de Procedură Fiscală, promulgat ieri de preşedintele Klaus Iohannis, echilibrează relaţiile dintre contribuabili şi autorităţi, acordă plătitorilor de taxe dreptul de...

REVISTA PRESEI INTERNAŢIONALE - 21.07.2015

V.R.Revista Presei / 21 iulie 2015

FINANCIAL TIMES

Fed le cere băncilor americane un capital tampon adiţional de 200 miliarde dolari

Primele opt mari bănci din SUA trebuie să deţină un capital tampon adiţional în sumă totală de 200 miliarde dolari, conform noilor norme ale...

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo