Un aeroport de 10.000 de euro arată dimensiunea problemelor din Spania

Don Quijote, aeroportul "fantomă" din provincia spaniolă Castilla-La Mancha, şi-a găsit, după o îndelungată aşteptare, cumpărător.

Compania chineză Tzaneen International, singurul participant la licitaţie, a oferit 10.000 de euro pentru cea mai mare parte a aeroportului, exclusiv terminalul pentru pasageri şi parcare, în condiţiile unor costuri de construcţie de 450 de milioane de euro, după cum scrie cotidianul El Pais. Costurile totale s-au ridicat la circa un miliard de euro, dacă se includ şi elementele publice de infrastructură aferente, conform estimărilor din Financial Times.

Aeroportul s-a deschis în 2008 şi, în urma ratării masive a obiectivelor de trafic, a intrat în insolvenţă în 2010, fiind închis în 2012. Au mai rămas doar datoriile.

Datoria publică a regiunii semiautonome Castilla-La Mancha era în 2008 de 2,58 miliarde de euro, conform datelor de la Banca Spaniei, iar în T1 2015 de 12,86 de miliarde.

Astfel de "obiective" de infrastructură, posibile ca urmare a exploziei creditării din deceniul trecut, au înmulţit turma "elefanţilor albi" din Spania.

Dintre aceştia, se remarcă reţeaua feroviară de mare viteză, care a ajuns la o lungime de 3.100 de km, a doua din lume după China.

Un studiu din acest an al institutului FEDEA (Fundaţia pentru Studii Economice Aplicate) arată că "niciuna dintre liniile de mare viteză nu este şi nu va fi profitabilă vreodată", chiar dacă se iau în considerare şi aspectele sociale, nu doar cele financiare. "Niciuna dintre linii nu ar fi trebuit construite", este verdictul raportului, iar directorul institutului a declarat că există doar două explicaţii pentru derularea proiectului: studiile de fezabilitate au fost greşite sau construcţia reţelei a fost făcută doar din motive pur politice. Aceasta înseamnă, bineînţeles, risipă a fondurilor europene şi creşterea nejustificată a datoriei publice.

"Reţeaua feroviară de mare viteză nu rezolvă nicio problemă importantă a transportului, ci doar constituie o alternativă ineficientă pentru transportul aerian", se mai arată în raportul FEDEA.

Concluziile economiştilor spanioli, referitoare la caracterul exclusiv politic al deciziilor de extindere accelerată a reţelei feroviare de mare viteză, au fost puse într-o lumină nouă de o ştire AFP.

Baltasar Garzon, un fost judecător implicat în soluţionarea unor cazuri majore de corupţie, a publicat cartea "Noroi, 40 de ani de corupţie in Spania", în care descrie "caracterul sistemic al corupţiei din Spania", după cum scrie agenţia de ştiri. Fenomenul s-a extins permanent după sfârşitul dictaturii lui Francisco Franco, pe fondul alternanţei la guvernare a principalelor două partide, Partidul Socialist şi Partidul Popular.

Guvernul condus de Mariano Rajoy şi-a început mandatul în decembrie 2011, pe fondul promisiunilor de stabilizarea a situaţiei din Spania cu ajutorul măsurilor de austeritate.

Ceva rezultate au început să se vadă din 2014, în ceea ce priveşte creşterea economică, dar şomajul se menţine în continuare la un nivel extrem de ridicat, mai ales în rândul tinerilor.

Dar a fost, într-adevăr, austeritate în Spania? Nicidecum! Datele oficiale de la Banca Spaniei arată că datoria publică a ţării a crescut cu 302 miliarde de euro de la sfârşitul anului 2011 până în T1 2015, ajungând la 1.046,2 miliarde, în timp ce Produsul Intern Brut a scăzut cu 7,5 miliarde de euro în aceeaşi perioadă (vezi graficul). Oare astfel arată creşterea sustenabilă?

Datoria cumulată a regiunilor semiautonome a crescut până la 240,4 miliarde de euro în T1 2015, de la 145,1 miliarde în 2011, pe fondul numeroaselor acuzaţii de corupţie apărute în presa spaniolă. Valencia constituie, din acest punct de vedere, un caz special, deoarece a fost amendată de autorităţile de la Bruxelles pentru "manipularea datelor privind deficitul bugetar", după cum a scris recent Bloomberg. Ar fi corect să generalizăm exemplul Valenciei la nivelul întregii ţări? Nu, dar aceasta ar fi o atitudine prudentă.

Prudenţă la fel mare este necesară şi atunci când se evaluează situaţia sistemului bancar, care a beneficiat, la fel ca şi guvernul de la Madrid, de "generozitatea" programului de relaxare cantitativă al Băncii Centrale Europene.

În luna mai 2015, soldul creditului neguvernamental a fost de 1,349 trilioane de euro, cu 27,8% sub nivelul maxim înregistrat în decembrie 2008, conform datelor de la Banca Spaniei. În aceeaşi perioadă, valoarea nominală a creditelor îndoielnice a crescut cu 143,4%, până la 159,7 miliarde de euro, dar indicatorul a fost distorsionat puternic prin preluarea în portofoliul "băncii rele" Sareb a unui număr important de credite neperformante.

Rezultatele din 2014 arată că Sareb a înregistrat o pierdere de aproape 600 de milioane de euro, de peste două ori mai mare decât pierderea din 2013, primul său an de funcţionare. Banca rea a fost înfiinţată la sfârşitul anului 2012 sub forma unui parteneriat public-privat, în care acţionarii neguvernamentali deţin peste 50% din capital, astfel încât datoriile Sareb să nu fie contabilizate în datoria publică.

În perioada premergătoare lansării, diferite "studii", printre care se remarcă cel realizat de KPMG, arătau că perspectivele Sareb sunt deosebit de bune, iar investitorii privaţi se pot aştepta la randamente anuale de peste 10%. Prognozele optimiste nu au fost suficiente pentru a convinge instituţiile financiare private, astfel încât autorităţile de la Madrid şi Banca Spaniei au recurs şi la alte "mijloace de convingere".

Datoria masivă a Spaniei a fost şi motivul pentru care guvernul de la Madrid şi-a exprimat opoziţia puternică faţă de orice concesie făcută Greciei de creditorii internaţionali. "Cel mai mare coşmar pentru cei cu datorii mari, cum sunt Spania, Portugalia, Italia şi Irlanda, ar fi fost un succes al nostru", a declarat fostul ministru de finanţe Yanis Varoufakis, într-un interviu acordat publicaţiei New Statesman, deoarece "un acord mai bun i-ar fi desfiinţat din punct de vedere politic".

După "soluţionarea" problemei din Grecia, autorităţilor de la Madrid nu le rămâne decât speranţa unei consolidări a creşterii economice cu ajutorul tiparniţei BCE. Din păcate, speranţele nu devin realitate dacă nu au şi o fundaţie solidă, mai ales în condiţiile unei creşteri mai rapide a datoriilor decât a economiei.

Spania mai are de aşteptat pentru a se convinge că luminiţa de la capătul tunelului nu este doar un tren de mare viteză, care nu ar fi trebuit să existe.