Băncile centrale au intrat într-o eclipsă totală de morală

Jackson Hole s-a aflat pe traseul eclipsei totale de soare din Statele Unite. După câteva zile, micul oraş din Wyoming a fost "eclipsat" din nou, de data aceasta de prezenţa conducătorilor celor mai importante bănci centrale din lume, care au participat la simpozionul anual organizat de Federal Reserve Bank of Kansas City.

Tema întâlnirii din 2017 a fost "Promovarea unei economii globale dinamice", iar pieţele au aşteptat cu nerăbdare mai ales "ghidarea în avans" oferită de Janet Yellen, preşedintele Federal Reserve, şi de Mario Draghi, preşedintele BCE.

Dezamăgirea a fost mare. Politica monetară nu s-a regăsit în discursul doamnei Yellen, care a pus accentul pe importanţa reglementărilor financiare adoptate de la declanşarea crizei financiare. Un articol Bloomberg a interpretat poziţia sa ca "distanţare de Trump", în condiţiile în care preşedintele SUA promovează relaxarea reglementărilor financiare, şi consideră că discursul preşedintelui Federal Reserve a fost "mai degrabă un cântec de lebădă, decât o audiţie pentru prelungirea mandatului".

La simpozion a fost, însă, mult mai aşteptat discursul lui Mario Draghi. Preşedintele BCE a plecat la Jackson Hole direct de la un alt forum, cel al laureaţilor Nobel pentru economie, organizat la Lindau, în Germania.

Acolo, Draghi a susţinut că politica monetară neconvenţională a fost şi este un succes, însă a recunoscut că există încă lacune în ceea ce priveşte înţelegerea modului de funcţionare a acesteia. "Ajustarea politicilor monetare implică evaluarea cinstită şi fără prejudecăţi a noilor realităţi, fără povara apărării unor paradigme anterioare, care şi-au pierdut orice putere explicativă", a declarat Draghi la Lindau.

După ce a subliniat că acţiunile de politică monetară din ultimii 10 ani au făcut lumea mai rezistentă, preşedintele BCE a adăugat că "trebuie să ne pregătim pentru noile provocări".

Una dintre aceste provocări, de importanţă fundamentală pentru instituţii monetare hotărâte să crească inflaţia, a fost amintită de Mohamed El-Erian, consilier economic principal la Allianz şi fost director executiv al companiei PIMCO, într-un articol recent de la Bloomberg.

El-Erian scrie că "demonul inflaţiei scăzute irită băncile centrale", deoarece, după cum arată ultimele minute de politică monetară de la Fed şi BCE, cele două bănci centrale "încearcă să identifice cauzele inflaţiei scăzute, dar cu succes limitat până acum".

Cea mai interesantă parte a opiniilor lui Draghi a venit, însă, după discursul de la Lindau, pe când se pregătea să părăsească lumina reflectoarelor. "Unii spun că relaxarea cantitativă este imorală, deoarece creează bani din nimic", a declarat preşedintele BCE în faţa ziariştilor, şi a continuat cu "avem nevoie de o analiză conceptuală serioasă, iar politica monetară trebuie să se bazeze pe aceasta, nu să pornească de la prejudecăţi sau - mai rău - de la principii morale".

Să înţelegem că principiile morale reprezintă o piedică serioasă pentru implementarea noii politici monetare? Iar apoi, cum poate să fie morală crearea puterii de cumpărare din nimic, mai ales când aceasta este repartizată preferenţial?

În ceea ce priveşte prejudecăţile, oare programele de relaxare cantitativă nu au fost lansate tocmai din cauza lor, respectiv din dorinţa de păstrare cu orice preţ a structurilor economice rezultate în urma aplicării unor politici monetare ultrarelaxate, care au favorizat explozia necontrolată a creditării?

Cheltuirea astăzi a banilor de mâine, prin intermediul împrumuturilor, conduce la ceea ce economistul Bernard Connolly, autorul cărţii "Inima putredă a Europei", numeşte "dezechilibru intertemporal". În aceste condiţii, consumatorii ajunşi în viitor trebuie să-şi reducă drastic cheltuielile sau să se împrumute în continuare. În primul caz se va ajunge la recesiune, iar în al doilea caz la o bulă a creditării, după cum arată Connolly.

În ciuda aşteptărilor, Mario Draghi a ignorat politica monetară la Jackson Hole şi a ales subiectul "Susţinerea deschiderii într-o economie globală dinamică".

Întregul discurs a arătat o cu totul altă faţă a preşedintelui BCE, care aminteşte de personajul din romanul lui Robert Louis Stevenson, "Straniul caz al doctorului Jekyll şi al domnului Hyde".

Dacă la forumul laureaţilor Nobel pentru economie Mario Draghi spunea că politica monetară nu trebuie să pornească de la principii morale, peste Ocean discursul său a amintit că deschiderea economică trebuie să fie însoţită de corectitudine şi echitate, astfel încât să fie atenuate îngrijorările cetăţenilor.

Preşedintele BCE a subliniat şi la Jackson Hole că "redresarea economică globală se întăreşte", dar încă este într-un stadiu incipient în Europa şi Japonia. Oare a fost Draghi ironic când a inclus Japonia în categoria redresării în faze incipiente? După aproape trei decenii şi nenumărate programe monetare, care au "umflat" bilanţul Băncii Japoniei până la 100% din PIB, sunt tot la început japonezii?

Draghi a mai subliniat şi importanţa productivităţii pentru îmbunătăţirea capacităţii potenţiale de creştere economică, productivitate care ar putea creşte dacă autorităţile ar încuraja mai mult concurenţa şi cercetarea. În opinia preşedintelui BCE, este nevoie, de asemenea, şi de îmbunătăţirea cadrului pentru tratarea insolvenţei firmelor.

Aici este evidentă o nouă contradicţie între declaraţiile şi faptele conducătorului Băncii Centrale Europene. În faţa concurenţei şi cercetării pentru dezvoltare au fost ridicate bariere aproape de netrecut chiar de BCE, prin politica de tipărire, care a condus, practic, la distrugerea sistemului de stabilire a valorii pe piaţă şi la distorsionarea puternică a motivaţiilor antrepenorilor.

La fel de puternic a fost influenţat şi procesul de "distrugere creativă", despre care scria marele economist Joseph Schumpeter, fără de care nu este posibil progresul.

"Politica dobânzilor zero încurajează alocarea defectuoasă a resurselor, prin menţinerea în viaţă a companiilor zombi", scria recent Alberto Gallo, partener la Algebris Investments, pentru Bloomberg. De ce mai trebuie atunci îmbunătăţit cadrul insolvenţei din zona euro, când BCE încearcă să menţină toate companiile în viaţă, iar unui număr mare de corporaţii europene le oferă bani direct de la tiparniţă?

În plus, "relaxarea cantitativă i-a favorizat pe cei bogaţi, a contribuit la adâncirea inegalităţii şi la reprimarea creşterii salariilor", după cum mai arată Gallo. Acest subiect nu a fost deschis de Draghi la Jackson Hole.

În aceste condiţii, este de înţeles inversarea procesului de deschidere a economiilor naţionale şi revenirea protecţionismului, precum şi revenirea populismului pe scena politică.

Cum poate fi realizată cooperarea pe care o promovează Mario Draghi, când cel puţin una dintre părţile care se aşează la masa negocierilor este gata să "cumpere" tot cu bani proaspăt tipăriţi? Ce înţeles mai are noţiunea de valoare, când natura "banilor" a fost ea însăşi pervertită, iar precedentele istorice ne arată că fenomenul este însoţit de prăbuşirea structurilor sociale şi a moralităţii?

Oare chiar să nu realizeze conducătorii marilor bănci centrale că politicile lor "neconvenţionale", precedate de cele ultrarelaxate în deceniile premergătoare crizei, poartă cea mai mare responsabilitate pentru actuala stare de lucruri?

Şi cum poate un bancher central să declare deschis că politica monetară nu trebuie să pornească de la prejudecăţi sau de la principii morale?

Dacă o astfel de opinie este larg răspândită, atunci poate că a venit vremea să fie reconsiderată necesitatea existenţei băncilor centrale, ultimii "apostoli" ai planificării centralizate, deoarece lumea fără moralitate pe care o pregătesc este prea terifiantă pentru a fi contemplată.