• Update 13:10 Şeful băncii centrale: "Statul îşi poate plăti creditorii"
Stepan Kubiv, guvernatorul Băncii Centrale din Ucraina, a declarat, astăzi, că statul are destule rezerve pentru plata creditorilor, potrivit Reuters.
Rezervele din valută au scăzut de la 17,8 la 15 miliarde de dolari în prima zi din februarie, conform declaraţiilor lui Kubiv din această săptămână.
---
Autorităţile din Ucraina au impus, astăzi, noi restricţii cu privire la sumele ce pot fi retrase dintr-o bancă într-o singură tranşă, maximul permis fiind de aproximativ o mie de euro pe zi, potrivit presei internaţionale.
Măsura a fost adoptată ca urmare a scăderii cu 20% a monedei naţionale, grivna, de la începutul anului, ca urmare a conflictelor politice din ţară ce au creat repercusiuni şi asupra economiei.
Prevederile vin la scurt timp de la anunţul oficialilor din Occident cu privire la blocarea conturilor internaţionale a 20 de politicieni ucraineni acuzaţi de actele de violenţă din ultima perioadă.