Bancpost - amendată de BNR pentru încălcarea legislaţiei în vigoare

EMILIA OLESCU
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 25 iulie 2017

Bancpost - amendată de BNR pentru încălcarea legislaţiei în vigoare

Reprezentanţii instituţiei de credit nu ne-au transmis, până la închiderea ediţiei, reacţia lor faţă de sancţiunea Băncii Naţionale a României

Banca Naţională a României (BNR) a sancţionat, luna trecută, Bancpost, cu suma de 25.000 de lei, printr-un Ordin al Prim-viceguvernatorului BNR, pentru încălcarea legislaţiei în vigoare.

Printre altele, Ordinul BNR arată că Bancpost a fost amendată "ca urmare a implementării unui proces defectuos de rambursare automată a ratelor de credit, prin efectuarea unor tranzacţii prin care au fost percepute penalităţi care au condus la înregistrarea de venituri necuvenite, decurgând din operaţiunile de creditare cu clienţii, fără ca acestea să fie stipulate în contract".

De asemenea, banca a încălcat unele prevederi din Regulamentul BNR, prin "aprobarea de către Comitetul de Reglementări Interne a unor norme care erau de competenţa organului de conducere, întrucât în cadrul acestora erau reglementate activităţi care generează risc semnificativ pentru bancă".

Ordinul BNR mai menţionează:

"- modul de planificare a activităţii de audit intern nu asigură premisele pentru îndeplinirea cerinţelor standardului de audit 2010 din Normele de audit intern aprobate de Camera Auditorilor Financiari din România, la nivelul băncii nefiind formalizată o procedură detaliată de evaluare a riscurilor, în care să fie definite criteriile de evaluare şi scala valorică asociată riscurilor în vederea pregătirii planului anual de audit;

- nu s-a asigurat respectarea prevederilor standardului 2100 din Normele de audit intern aprobate de Camera Auditorilor Financiari din România, având în vedere nedefinirea intervalului de timp de acoperire a tuturor unităţilor auditabile din universul de audit şi neurmărirea auditării tuturor activităţilor şi unităţilor operaţionale, ceea ce a condus la existenţa de activităţi şi unităţi operaţionale care nu au fost auditate niciodată (guvernanţa corporativă, strategia şi planificarea afacerii) sau care nu au fost auditate din anul 2011 (managementul accesului utilizatorilor);

- nu s-a asigurat respectarea prevederilor (...) din Normele de audit intern aprobate de Camera Auditorilor Financiari din România, având în vedere scoaterea de sub urmărire ulterioară a recomandărilor de audit cu statusul «închise - neverificate», ceea ce nu asigură premisele pentru desfăşurarea unei activităţi de audit eficiente, în cazul în care recomandările formulate nu conduc la eliminarea cauzelor şi îmbunătăţirea activităţii sau nu sunt implementate în mod adecvat".

Totodată, instituţia bancară a fost amendată pentru "neaprobarea, de către organul de conducere, a politicii de determinare a ajustărilor pentru depreciere, în cazul creditelor care intră sub incidenţa legii dării în plată", precum şi pentru faptul că nu a inclus în categoria creditelor neperformante expuneri care îndeplineau criteriul potrivit căruia, în lipsa executării garanţiei reale, este improbabil ca debitorul să îşi achite integral obligaţiile din credite.

Reprezentanţii băncii nu ne-au transmis, până la închiderea ediţiei, reacţia instituţiei de credit faţă de sancţiunea BNR.

Bancpost este o entitate cu acţionariat elen, aflată în procedura de vânzare.

Eurobank - banca mamă a Bancpost - urmează să finalizeze, până la sfârşitul anului în curs, vânzarea subsidiarei sale din România, mişcare ce va însemna sfârşitul programului de restructurare a activităţilor externe aferente grupului bancar elen, conform presei din Grecia.

Pe lângă băncile din ţara noastră interesate de achiziţionarea Bancpost (OTP Bank şi Banca Transilvania), se pare că sunt şi câteva entităţi străine care ar fi pus ochii pe Bancpost, după cum susţin unele surse din piaţă. Acestea spun că unul dintre jucătorii care şi-ar dori să cumpere banca cu acţionariat elen ar fi Abu Dhabi Investment Council (ADIC), deţinut în totalitate de Emiratele Arabe Unite (UAE). Alte două entităţi interesate de Bancpost sunt, conform surselor noastre, un fond din Canada şi Varde Partners, care activează pe piaţa consultanţei de investiţii.

Reprezentanţii Eurobank au precizat, recent: "Nu dorim să ne retragem complet din România, dar nu putem să mai furnizăm capital suplimentar băncii pentru creştere. Dacă un partener strategic cumpără o participaţie la Bancpost, expunerea noastră va fi redusă conform angajamentelor noastre".

Bancpost, cu active totale de 3,4 miliarde de euro şi 2.255 angajaţi, are o reţea de 174 de sucursale în România, care este una dintre cele mai mari pieţe ale Eurobank din afara Greciei.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. De la bnr ar trebui sa cereti un punct de vedere.pana acum bnr a acoperit magariile bancilor deci dc a intervenit acum?

    1. Abia acum a fost amendata pentru ca sicasa este de vânzare. Si asa amenda este modica, fata de cumulul de fapte si gravitatea lor! Iar BNR, mai nou trebuie sa aiba o minima activitate, probabil pentru ca simt ca le va veni randul. Doamne ajuta!

    Scuze, dar asta nu poate fi numita amenda pentru o banca - 25.000 Lei! Este praf in ochii prostilor, nu amenda!!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb