BARCLAYS: "Investitorii ar trebui să deţină numerar şi obligaţiuni în loc de acţiuni, în 2023"

Andrei Iacomi
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 20 decembrie 2022

"Investitorii ar trebui să deţină numerar şi obligaţiuni în loc de acţiuni, în 2023"

Emmanuel Cau, strateg-şef: "Comparativ cu cel al obligaţiunilor sau al numerarului, raportul risc/recompensă al acţiunilor ni se pare neatractiv în prezent" "Bănuim că mult aşteptata resetare a profiturilor companiilor va dura mai mult de un trimestru", spune strategul băncii

Acţiunile par mai puţin atrăgătoare decât investiţiile în obligaţiuni şi numerar, în condiţiile în care anul viitor se profilează o recesiune globală, ceea ce va afecta profitabilitatea companiilor, crede Barclays, conform Business Insider.

Scăderea acţiunilor, alături de evoluţia mixtă a randamentelor obligaţiunilor de săptămâna trecută, sugerează că îngrijorările investitorilor se concentrează mai mult pe contracţia economică şi mai puţin pe inflaţie, care cu toate că se află la niveluri foarte înalte, dă semne că a atins maximul.

Conform strategilor de acţiuni europene ai Barclays, condiţiile economice s-au dovedit mai robuste decât se aştepta, dar este posibil ca scăderea să se adâncească, în special în condiţiile în care săptămâna trecută băncile centrale şi-au accentuat discursul privind menţinerea unor rate ale dobânzilor ridicate, pentru mai mult timp.

"Dacă într-adevăr inflaţia s-a inversat şi cea mai mare parte a reevaluărilor la rate ale dobânzilor mai mari a avut loc, deţinerea de numarar sau obligaţiuni la aceste randamente pare să fie, fără îndoială, mai atractivă decât deţinerea de acţiuni", a scris Emmanuel Cau, strateg şef pentru acţiuni europene al băncii, în ultima notă a echipei sale pentru acest an, potrivit Business Insider.

Cau spune că şi acţiunile oferă randament, dar căruia îi sunt ataşate profiturile companiilor, riscul recesiunii şi volatilitatea preţurilor, în timp ce obligaţiunile pot "reveni la vechiul rol" de activ oarecum sigur, iar randamentul lor actual oferă o anumită plasă de siguranţă.

"Comparativ cu cel al obligaţiunilor sau al numerarului, raportul risc/recompensă al acţiunilor ni se pare neatractiv în prezent, fiind puţin probabil ca economia să accelereze în curând", a scris Cau.

Săptămâna trecută, Rezerva Federală şi-a redus estimarea de creştere a PIB-ului pentru 2023 la 0,5%, comparativ cu proiecţia sa din septembrie, de 1,2%. Separat, Banca Centrală Europeană şi-a revizuit în jos prognoza pentru anul viitor la 0,5% de la 0,9%. Pe de altă parte, Fed, Banca Centrală Europeană şi Banca Angliei au micşorat pasul de creştere al ratei dobânzii la 50 de puncte de bază, de la 75 de puncte de bază. Dar, bancherii centrali, inclusiv Jerome Powell, au indicat că mai urmează creşteri de dobândă, deoarece inflaţia este cu mult peste ţinta pe termen lung, de 2%.

"Vedem puţine avantaje din punct de vedere fundamental pentru acţiuni la nivelurile actuale", a spus Cau, adăugând că previziunile privind profiturile companiilor ar trebui să continue să scadă, ceea ce este negativ pentru acţiuni.

"Profiturile din trimestrul al patrulea pot fi următorul test de verificare a realităţii pentru acţiuni, dar bănuim că mult aşteptata resetare a profiturilor companiilor va dura mai mult de un trimestru", a spus strategul.

Valul de vânzări de săptămâna trecută a dus scăderea indicelui S&P 500 la 19% în acest an. Indicele MSCI Europe, care urmăreşte peste 400 de acţiuni ale unor companii mari şi mijlocii din pieţele dezvoltate din regiune, a scăzut cu 16%.

În noiembrie, Indicele Preţurilor de Consum din Statele Unite a avut o creştere de 7,1% în dinamică anuală, cel mai redus avans din decembrie 2021. În zona euro, inflaţia s-a ridicat la 10,1% luna trecută, în scădere de la 10,6%, în octombie, coform Business Insider.

Opinia Cititorului ( 7 )

  1. investitorii sa detina doar numerar si obligatiuni, asta ar insemna ca actiunile sa ramana fara detinatorii, cam asa reiese din judecata personajului sef strateg

    E fix invers, 2023 este anul nașterii unei noi piețe bull, probabil prin aprilie-mai, deci e bine sa ai ceva cash în poziție de așteptare. Pregătiți-va o lista scurta cu emitenți și urmăriți price action - eu folosesc evoluția AAPL ca indicator timpuriu al schimbării de trend.

    1. Opinia mea este ca pana acum firmele au raportat prost datorita contextului economic, abia de acum inainte vor reduce bugetele. Cheltuieli mai mici ca sa se replieze. Asta are sa duca si mai jos rezultatele si astfel actiunea.

      Defazatul se folosește de un indicator timpuriu, bazat pe trendul încheiat și care nu ține seamă de creșterea ratelor de dobândă.

      optimist, piata bull nu vezi pana nu incep sa scada dobanzile

    Asta nu a auzit de superoferta BRK de plasament privat obligatiuni in Euro la compania de produs gauri BNET,cupon 9%,negarantate!

    BNET nu are cu ce plati obligatiunile scandente la sfarsit de ianuarie 2023 si trece de la 9% la lei la tot atat la Euro :)) 

    Deci bagati banii in obligatiuni care se pot topi ca untul la soare.

    Ce e misto e combinatia asta exploziva BRK+BNET.Ce ar putea iesi rau? :))) 

    1. e bine, la profit operational 2-3% se imprumuta cu 9% + FX!

      dar cum brk e cu deviza fraierii nu dispar, se rotesc 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb