Campioana la baschet masculin U Banca Transilvania Cluj a fost învinsă miercuri, în deplasare, de formaţia Ratiopharm Ulm, scor 91-71 (45-32), în ultima etapă din grupa A a 7 Days Eurocup.
U BT Cluj a ratat anterior optimile, iar acesta a fost ultimul său meci în actualul sezon al EuroCup, în care a fost debutantă.
Principalii marcatori ai partidei au fost Paul 16 puncte, pentru Ulm, respectiv Stipanovic 12, Meindl 12, pentru U BT Cluj.
Din lotul antrenat de Mihai Silvăşan a absentat căpitanul Patrick Richard, din motive medicale.
După 18 meciuri în grupa A, U BT Cluj încheie pe locul 9, cu un bilanţ de 5 victorii şi 13 înfrângeri (23 puncte), în urma rezultatelor: 85-88 şi 79-88 cu JL Bourg en Bresse, 94-76 şi 88-80 cu Cedevita Olimpija Ljubljana, 80-85 şi 90-95 cu Umana Reyer Veneţia, 84-89 şi 75-77 cu Lietkabelis Panevezys, 91-86 şi 84-103 cu Germani Brescia, 80-95 şi 87-83 cu Frutti Extra Bursaspor, 98-82 şi 81-104 cu Joventut Badalona, 82-105 şi 87-96 cu Prometey, 81-84 şi 71-91 cu ratiopharm Ulm.
Din ambele grupe ale competiţiei, în optimile de finală s-au calificat echipele: Prometey, Joventut Badalona, Reyer Veneţia, Lietkabelis Panevezys, ratiopharm Ulm, JL Bourg, Germani Brescia, Frutti Extra Bursaspor (grupa A), respectiv Gran Canaria, Turk Telekom Ankara, Hapoel Tel-Aviv, Paris Basketball, Promitheas Patras, Buducnost Podgorica, London Lions, Veolia Towers Hamburg (B).
Fazele eliminatorii şi finala se joacă într-o singură manşă, pe terenul echipelor mai bine clasate la încheierea sezonului regulat. Câştigătoarea 7 Days Eurocup va avea drept de joc în sezonul următor al Euroligii, cea mai puternică competiţie de baschet din Europa.
În stagiunea trecută, U BT Cluj a jucat sferturi de finală în Basketball Champions League, performanţă care i-a adus acceptarea în EuroCup, a doua competiţie continentală, după Euroligă.