Preşedintele Traian Băsescu susţine că ministrul interimar al Justiţiei, Teodor Meleşcanu, împiedică îndeplinirea unei prerogative a şefului statului şi ca urmare i-a solicitat să transmită către Ministerul Public solicitările sale de începere a urmăririi penale faţă de cei opt foşti şi actuali miniştri. "Având în vedere că, în momentul de faţă, împiedicaţi îndeplinirea unei prerogative a preşedintelui României, vă solicit să vă limitaţi la atribuţiile legale pe care le aveţi, transmiţând solicitările mele de începere a urmăririi penale către Ministerul Public, împreună cu referatele procurorilor de caz şi cu cererile formulate de Procurorul General şi procurorul şef al DNA, documente ce se află în posesia dumneavoastră. Vă atenţionez că, în caz contrar, aţi săvârşi un abuz în serviciu şi nu voi ezita să acţionez, în baza prerogativelor legale şi constituţionale pe care le am, în vederea normalizării situaţiei", se arată într-o scrisoare pe care şeful statului i-a transmis-o luni ministrului interimar al Justiţiei.
Traian Băsescu afirmă că ""a luat act cu îngrijorare"" de refuzul ministrului Meleşcanu de a transmite cererile pentru începerea urmăririi penale a foştilor şi actualilor miniştri Adrian Năstase, Miron Mitrea, Victor Babiuc, Zsolt Nagy, Tudor Chiuariu, Paul Păcuraru, Codruţ Şereş şi Decebal Traian Remeş, deşi, după cum menţionează şeful statului, i-a transmis dosarele acestora încă din data de 16 ianuarie. ""Domnule ministru, vă solicit să respectaţi Constituţia, independenţa justiţiei şi să nu întârziaţi aplicarea legii atunci când este vorba despre oameni politici. De asemenea, vă atrag atenţia că nu aveţi atribuţii privind verificarea legalităţii actelor preşedintelui, ci doar verificarea legalităţii actelor Guvernului"", se arată în scrisoarea preşedintelui Băsescu. Şeful statului aminteşte că, în data de 18 ianuarie, a transmis, sub sigiliu, documentele care au stat la baza referatelor procurorilor de caz, pe care, o zi mai târziu, ministrul interimar al justiţiei i le-a returnat. ""Aceste documente venite din partea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Direcţia Naţională Anticorupţie au stat la baza solicitării primite şi s-au aflat în copie la Administraţia Prezidenţială, cu inscripţia