Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, că obiectivul României este ca Republica Moldova să intre în UE şi nu vizează revizuirea de frontiere, răspunzând, astfel, întrebării unui jurnalist moldovean privind o eventuală unire a celor două ţări dacă în Moldova forţele democratice ajung la guvernare.
Şeful statului a participat, vineri, la Drobeta Turnu Severin, la primul Congres al Jurnaliştilor Români de Pretutindeni, eveniment la care sunt prezenţi jurnalişti din şapte state din vecinătate.
Jurnalistul din Republica Moldova i-a solicitat preşedintelui Traian Băsescu un punct de vedere referitor la "spaima" unor cetăţeni moldoveni care cred că, în condiţiile în care forţele democratice vor ajunge la guvernare, România s-ar uni cu Republica Moldova.
Potrivit NewsIn, Traian Băsescu a declarat: "Din punct de vedere al spaimelor care pot exista, singura spaimă ar fi cea a prosperităţii. Eu cred că România este partenerul cel mai loial al Republicii Moldova".
Preşedintele şi-a exprimat speranţa că politicienii care reprezintă forţele democratice din Republica Moldova vor găsi formula politică pentru a guverna astfel încât acest stat să intre în Uniunea Europeană.
Băsescu a precizat că deja UE a pregătit un nou acord pentru Republica Moldova, care vizează un sistem de vize mult mai relaxat, un sistem comercial favorabil, acord la care şi România a avut o mare contribuţie.
Şeful statului a mai spus că, în perioada următoare, principalul obiectiv al politicii externe a României va fi apărarea drepturilor minorităţilor româneşti din afara ţării, iar România va susţine financiar presa de limba română din afara graniţelor.
Cât priveşte relaţia cu Ucraina, Băsescu a afirmat că trebuie ca România să aibă răbdare şi perseverenţă şi a recunoscut că "avem asimetrii şi cu alte state".
Traian Băsescu a explicat: "Eu nu critic şi nu nominalizez niciun stat. Cine se simte cu musca pe căciulă nu are decât să reacţioneze, dar eu nu pot să nu spun anumite realităţi numai ca să nu deranjez vecini. Drepturile se cer, se iau, pentru că prea puţini sunt dispuşi să îţi dea drepturi dacă nu le ceri".
"Noi ne-am respectat promisiunea şi am amplasat statuia a nu ştiu câţi generali maghiari, dar statuia lui Şaguna nu este amplasată nici la această oră la Sziget", a încheiat preşedintele