Băsescu: Soluţionarea conflictului din Transnistria, o prioritate pentru România

F.A.
Ziarul BURSA #Politică / 2 decembrie 2010

Soluţionarea conflictului din Transnistria reprezintă o prioritate politică pentru România, a anunţat, ieri, preşedintele Traian Băsescu, în cadrul summit-ului Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), ale cărui lucrări s-au desfăşurat în Kazahstan.

Şeful statului a apreciat că singura metodă de rezolvare a conflictului rămâne dialogul deschis, fără posibilitatea recursului la forţă. Preşedintele Traian Băsescu a declarat, citat de Mediafax: " Soluţionarea conflictului din Transnistria reprezintă o prioritate politică pentru România. Sprijinim realizarea fără precondiţii a discuţiilor formale în cadrul de negociere consacrat, 5+2, în vederea identificării unei soluţii durabile, cu respectarea deplină a normelor internaţionale şi a integrităţii teritoriale, suveranităţii Republicii Moldova".

Administraţia de la Tiraspol a avertizat OSCE să nu ia decizii privind reglementarea conflictului din Transnistria fără participarea reprezentanţilor regiunii separatis­te, a relatat Infotag, în pagina electronică.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Feb. 2025
Euro (EUR)Euro4.9773
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7543
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2911
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0152
Gram de aur (XAU)Gram de aur447.9253

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb