Producătorul autohton de materiale de construcţii Baumix anunţă o nouă etapă a strategiei de combatere a efectelor crizei printr-o colaborare mult mai strânsă cu clienţii şi partenerii săi. Cel mai recent proiect al companiei vizează oferirea de cursuri practice gratuite de aplicare a tencuielii decorative minerale TDM90, potrivit unui comunicat remis redacţiei.
"Încă de la început am luat criza ca pe o provocare, atât în ceea ce priveşte optimizarea activităţii, cât şi a relaţiei cu partenerii şi clienţii noştri. Aplicarea tencuielilor decorative minerale este un trend important în acest moment de criză pentru că reduce cu cel puţin 40% costurile lucrărilor, de aceea am decis să venim în întâmpinarea celor care îşi doresc îmbunătăţirea know-how-ului în acest domeniu", a declarat Răzvan Bobe, director în cadrul companiei Baumix.
Cursurile practice gratuite se adresează echipelor de minim 7 aplicatori care au contractată minim o lucrare de aplicare a tencuielii decorative. Participanţi la cursurile Baumix vor executa o lucrare de tencuire de minim 600 m2 utilizând produsul TDM90 şi vor primi "Certificatul Baumix de aplicator TDM90", pe baza căruia Baumix îi va recomanda beneficiarilor finali pentru lucrări de finisare cu TDM90, efectuate în zona lor de acoperire.