Banca Centrală Europeană (BCE) le-a acordat instituţiilor financiare din zona euro 45,3 miliarde de euro (50,9 miliarde de dolari) la dobândă zero, în a doua rundă a programului destinat stimulării creditării (TLTRO II), transmite Bloomberg.
Recent, preşedintele BCE, Mario Draghi, a anunţat că, în conformitate cu noul program "ţintit" de operaţiuni de refinanţare pe termen lung, creditele pe patru ani vor fi oferite la dobânda de bază a BCE, iar băncile care acordă cele mai multe împrumuturi ar putea beneficia şi de un discount, potrivit Agerpres.
Programul le permite băncilor să se împrumute în funcţie de volumul creditelor acordate companiilor şi gospodăriilor, ca parte a eforturilor BCE de a stimula creditarea, creşterea economică şi inflaţia în zona euro.
Volumul creditelor acordate companiilor non-financiare şi gospodăriilor a crescut, în zona euro, cu 1,9%, respectiv cu 1,8% în iulie.
Importanţa acestui program ar putea creşte, în condiţiile în care planul de achiziţii de obligaţiuni se va încheia în mai 2017.
Analiştii de la "BNP Paribas" SA estimează că cererea pentru programul TLTRO-II se situează la aproximativ 20-30 miliarde de euro, iar băncile au folosit primul program pentru restructurarea finanţării.
Capacitatea politicii monetare de a stimula cererea de împrumuturi nu a funcţionat niciodată mai bine şi programele de tip TLTRO au sprijinit bilanţurile băncilor, a declarat recent Mario Draghi.
BCE a redus dobânda la depozite până la minus 0,4%, ceea ce sugerează că, practic, va plăti băncile să împrumute de la BCE pentru a stimula creşterea şi inflaţia.
"Volumul fondurilor pe care o bancă le poate împrumuta este legat de volumul creditelor pe care le au în bilanţ. Astfel că o bancă foarte activă în acordarea de credite în economia reală poate împrumuta mai mult decât o bancă concentrată pe alte activităţi", a apreciat Draghi.