BCE demonstrează că independenţa băncilor centrale poate naşte monştri

Strămoşii şi înaintaşii mai apropiaţi ai europenilor au fost nişte idioţi, iar caracterizarea nu este suficient de dură.

De ce? Pentru că întemeietorii civilizaţiei vestice nu au realizat, după "experimente" de-a lungul mileniilor, că orice nivel al bunăstării se poate atinge prin tipărire. Mai mult, alegerile care au determinat calea istorică de "evoluţie" a Europei i-au adus acum pe cetăţeni în etapa în care autorităţile, de la ultimul politician, până la conducătorii băncilor centrale independente, promit că o astfel de oportunitate nu va mai fi ignorată.

Poate că stadiul istoric al "barbariei" este pe cale să fie lăsat în urmă pentru totdeauna, iar civilizaţia europeană mai are doar puţin până la intrarea într-o adevărată eră a iluminis-mului, sub conducerea unor lideri precum Angela Merkel, care nu trebuie lăsată să se retragă în 2021, Emmanuel Macron sau Mario Draghi, un adevărat Gandalf al politicii monetare.

Pentru miracolele săvârşite până acum, preşedintele BCE a fost primit cu ovaţii la ultima întâlnire a liderilor europeni, iar toată lumea a fost, probabil, neconsolată şi încercată chiar de un sentiment de revoltă în faţa iminentei sale plecări din fruntea instituţie monetare a zonei euro.

Pe lângă promisiunea unei noi etape de relaxare monetară, Mario Draghi a subliniat şi necesitatea construirii unui buget comun pentru zona euro, care să poată fi utilizat pentru atenuarea şocurilor eco-nomice.

Având în vedere cum se des-făşoară negocierile pentru împărţirea posturilor din principalele instituţii europene, este mai mult ca sigur că un buget comun nu va fi decât un "instrument" suplimentar pentru manifestarea iresponsabilităţii fiscale, de data aceasta pe o scară mult mai largă.

Se va ajunge, probabil, la "combinaţia dintre o politică monetară dementă şi o politică fiscală dementă", după cum a scris recent Michael Every, director de cercetare pentru Asia - Pacific la Rabobank în Hong Kong.

Dar cum bugetul comun se află încă departe, declaraţiile şi deciziile lui Mario Draghi din ultimele luni de mandat par să fie îndreptate exclusiv către crearea unei capcane perfecte pentru succesorul său.

Într-un articol de pe site-ul revistei Barron's se subliniază că discursul lui Draghi din cadrul conferinţei anuale a BCE de la Sintra, din Portugalia, "a sunat ca declaraţia unei persoane decise să asigure continuitatea politicilor sale", iar "dacă BCE va porni o nouă rundă a programului de stimulare, Draghi îl va lega de mâini pe succesorul său".

"Chiar dacă funcţia va fi preluată de Jens Weidmann, actualul preşedinte al Bundesbank va constata rapid că este aproape imposibil să inverseze deciziile lui Draghi", este concluzia articolului din Barron's.

În ceea ce priveşte unul dintre instrumentele de bază ale politicii monetare a BCE din ultimii ani, respectiv achiziţia obligaţiunilor guvernamentale prin tipărire, aşa-numita relaxare cantitativă, se caută deja căi pentru "depăşirea" limitelor actuale.

Bloomberg a scris recent că "Draghi testează limitele legale cu declaraţia privind flexibilitatea relaxării cantitative". Expresia nu reprezintă decât un eufemism prea puţin mascat cu privire la hotărârea lui Mario Draghi de a forţa limitele tratatelor europene, mai ales în condiţiile în care Curtea Europeană de Justiţie (CJUE) a hotărât că programul de relaxare cantitativă este un instrument legitim de politică monetară, care nu reprezintă o încălcare gravă a interdicţiei de finanţare a deficitelor bugetare prin tipărire.

Decizia CJUE nu poate anula, însă, adevărata natură a programului de relaxare cantitativă al BCE, iar consecinţele subminării grave a cadrului de funcţionare ale UE nu vor mai putea fi evitate pentru prea mult timp.

Explicaţii suplimentare a oferit Reu-ters, într-un articol în care se arată că "o clauză obscură din contractele de împrumut prin emisiuni de obligaţiuni poate fi utilizată pentru relansarea programului de stimulare".

Cadrul după care s-au efectuat achiziţiile de obligaţiuni guvernamentale de către BCE prin tipărire impune o limită a acestora, de o treime din fiecare emisiune naţională, astfel încât Banca să nu poată deveni un deţinător minoritar cu drepturi de blocare a unui eventual proces de restructurare a datoriei.

Opţiunile au fost studiate de angajaţii BCE, care au ajuns la concluzia că aceste limite pot fi depăşite dacă se elimină dreptul de vot al băncilor naţionale din zona euro, conform unor surse citate de Reuters.

Logica ar fi următoarea: fără drept de vot, băncile centrale nu ar putea vota pentru acceptarea unor pierderi în portofoliul de obligaţiuni guvernamentale, deoarece acţiunea ar fi echivalentă cu finanţarea directă a guvernului care a emis obligaţiunile, iar aceas-ta este interzisă de tratatele UE.

Pe baza deciziei Curţii Europene de Justiţie, care a stabilit că achiziţiile de obligaţiuni guvernamentale prin tipărire reprezintă instrument legitim al politicii monetare, Mario Draghi a declarat, în cadrul recentei conferinţe anuale de la Sintra, că "în mandatul băncii există flexibilitate", iar decizia CEJ "oferă băncii o discreţie largă în utilizarea tuturor instrumentelor".

Din păcate pentru "moştenirea" lui Mario Draghi, încercările disperate ale BCE de a crea inflaţie, o altă aberaţie a "lumii noi" în care trăim, s-ar putea să fie "încununate", nu peste mult timp, de succes. În aceste condiţii, toate promisiunile de continuare a relaxării monetare vor fi zadarnice.

Pe baza datelor de la NASA şi a modelului său economic, analistul american Martin Armstrong scrie că "există o şansă foarte mare să ne îndreptăm către o perioadă mult mai rece", care va avea un impact puternic asupra preţurilor alimentelor.

"Următorul ciclu de circa 9 ani va fi marcat de prăbuşirea încrederii în guverne, pe fondul unui val inflaţionist", este prognoza lui Armstrong. Având în vedere acurateţea deosebită a prognozelor sale anterioare, autorităţile guvernamentale ar trebui să demareze pregătiri urgente pentru acest scenariu.

Dar cine va fi "curajosul" care să proclame "goliciunea" BCE şi a băncilor centrale din Europa, chiar şi atunci când va fi evident pentru toată lumea că tiparniţa nu se poate substitui alocării raţionale a resurselor reale dintr-o economie, ba chiar reprezintă un obstacol major în calea acesteia?

Probabil că este nevoie de o suferinţă extraordinară pentru a urma sfatul implicit dintr-o declaraţie a reputatului profesor american Thomas Sowell, care spunea că "este greu de imaginat o cale mai prostească sau mai periculoasă de a lua decizii, decât de a pune acele decizii în mâinile unor oameni care nu plătesc niciun preţ dacă greşesc".