BCE perseverează către "idealul" distrugerii complete a pieţelor

Ultima şedinţă de politică monetară a Băncii Centrale Europene din acest an s-a desfăşurat, mai mult decât de obicei, sub presiunea aşteptărilor privind extinderea programelor de relaxare can­titativă.

Iar aşteptările au fost satisfăcute, pe fondul menţinerii neschimbate a dobânzilor de politică monetară.

BCE a extins "parametrii" încălcării flagrante a tratatelor europene prin majorarea limitei achiziţiilor din cadrul PEPP (Pandemic emergency purchase programme) cu 500 de miliarde de euro, până la 1,85 trilioane, şi prelungirea perioadei de achiziţii nete cel puţin până în martie 2022.

A fost extinsă, de asemenea, şi perioada de reinvestire a principalului pentru obligaţiunile ajunse la maturitate cel puţin până la sfârşitul anului 2023.

În comunicatul de presă a mai fost anunţată şi recalibrarea operaţiunilor de refinanţare pentru bănci (TLTRO III), prin extinderea perioadei de aplicare a condiţiilor favorabile cu 12 luni, până în iunie 2022, în condiţiile în care vor fi efectuate trei operaţiuni TLTRO III între iunie şi decembrie 2021.

A fost prelungită şi perioada de relaxare a condiţiilor pentru colateralul acceptat de BCE în cadrul operaţiunilor sale de finanţare, tot până în iunie 2022, iar Consiliul guvernatorilor a decis şi lansarea a patru operaţiuni PELTRO (Pandemic emergency longer-term refinancing operations) în 2021 pentru asigurarea lichidităţii necesare.

Până în martie 2022 au fost extinse şi operaţiunile swap şi liniile repo cu băncile centrale din afara zonei euro.

"Aceste măsuri de politică monetară vor contribui la asigurarea condiţiilor favorabile de finanţare şi la susţinerea fluxului de credite către toate sectoarele economiei", se mai arată în comunicatul de presă al BCE.

Din păcate, declaraţiile sunt contrazise de realitate. Cele mai recente date de la BCE arată că până acum au fost achiziţionate prin tipărire circa 718 miliarde de euro în cadrul PEPP, iar valoarea cumulată a programelor PEPP şi PSPP (Public sector purchase programme) a urcat până la circa 3,1 trilioane de euro (vezi graficul 1).

Creşterea accelerată a achiziţiilor din PEPP a fost determinată de lipsa completă a restricţiilor prezente în PSPP, cum ar fi respectarea unor cote naţionale corespunzătoare contribuţiei la formarea capitalului BCE (n.a. aşa-numita cheie de capital), dar şi a unor limite auto-impuse de BCE, astfel încât să fie creată aparenţa respectării cerinţelor din tratatele europene, referitoare la interdicţia monetizării deficitelor fiscale.

Odată cu lansarea PEPP, program prezent iniţial drept temporar, BCE a arătat că tratatele europene pot fi încălcate cu impunitate sub acoperirea "independenţei". Oare aici de ce nu se mai pune accentul pe supremaţia legii?

Prin această încălcare deschisă a tratatelor europene, BCE are acum "libertatea" să achiziţioneze selectiv obligaţiunile guvernamentale din zona euro, astfel încât să controleze cât mai strâns costurile de finanţare.

Un articol recent de la Bloomberg citează doi economişti de la HSBC, care afirmă că "BCE utilizează unul dintre principalele instrumente anti-criză (n.a. PEPP) pentru controlarea de facto a randamentelor".

Isabel Schnabel, membru al conducerii executive al BCE, a negat, într-un interviu acordat Bloomberg, discutarea "controlului curbei randamentelor" în cadrul Consiliului Guvernatorilor BCE.

În ciuda declaraţiilor oficialilor BCE, conform cărora toate aceste măsuri, inclusiv programele de refinanţare pe termen lung ale băncilor din zona euro, vor stimula creditarea şi redresarea economiei reale, funcţionarea necontenită a tiparniţei se vede mai ales la nivelul lichidităţii excedentare din sistemul bancar al zonei euro. Aceasta a depăşit recent 3,4 trilioane de euro, în creştere de la 3 trilioane în septembrie 2020 şi 1,68 trilioane la începutul acestui an (vezi graficul 2).

Dacă efectele pozitive ale datoriilor suplimentare asupra unor economii supraîndatorate, dincolo de prevenirea unui colaps imediat, încă se lasă aşteptate, cele negative sunt tot mai evidente.

Patrick Artus, economist-şef al băncii de investiţii Natixis, a atras recent atenţia asupra unui fenomen care poate fi inclus foarte uşor în categoria eşecurilor politicii monetare ultrarelaxate promovate de BCE în ultimul deceniu.

Economistul francez numeşte dispariţia mobilităţii capitalului după criza din 2008 - 2009 drept o problemă cheie a zonei euro, deoarece "uniunea monetară şi-a pierdut principalul său beneficiu, respectiv utilizarea optimă a sumelor economisite în zona euro".

După cum scrie Artus, surplusul de economisire din ţări precum Germania sau Ţările de Jos nu a mai fost alocat creditării ţărilor de la periferia zonei euro, pe fondul creşterii aversiunii faţă de risc, în condiţiile creşterii deficitelor şi datoriilor externe.

Resursele financiare s-au îndreptat, în schimb, către Statele Unite, sub forma investiţiilor în obligaţiuni guvernamentale, adică s-a finanţat deficitul fiscal de peste Ocean, o situaţie caracterizată drept absurdă de Patrick Artus.

Pentru "repornirea" fluxurilor de capital în interiorul zonei euro, economistul şef de la Natixis consideră că este nevoie de revenirea încrederii în solvabilitatea guvernelor, în soliditatea sistemelor bancare, dar şi de crearea unor instrumente comune de datorie, cum sunt obligaţiuni la nivelul zonei euro sau chiar la nivelul UE.

Realism sau doar speranţă deşartă? Încrederea în solvabilitatea guvernelor şi în soliditatea sistemelor bancare se încadrează, desigur, în categoria speranţelor deşarte. În ceea ce priveşte instrumentele comune de datorie, este greu de crezut că pot oferi o bază solidă pentru depăşirea crizei, în condiţiile în care introducerea lor este forţată prin programul de redresare şi rezilienţă de 750 de miliarde de euro cu încălcarea unor norme democratice fundamentale din tratatele europene.

Alt efect negativ, de o gravitate extremă, a fost subliniat într-un articol recent de la Bloomberg, unde se arată că "apetitul nepotolit al BCE închide încet piaţa europeană a obligaţiunilor", pe fondul retragerii investitorilor privaţi odată cu prăbuşirea volumelor de tranzacţionare.

Conform estimărilor de la Bloomberg, BCE va deţine până la sfârşitul anului viitor circa 43% din volumul obligaţiunilor emise de guvernul Germaniei şi circa 40% din obligaţiunile Italiei, în creştere de la 30%, respectiv 25% la sfârşitul anului trecut.

Analiştii de la Axa arată că tranzacţionarea contractelor futures pentru obligaţiunile pe termen lung ale Germaniei au scăzut cu 62% de la începutul programului de relaxare cantitativă al BCE, pe fondul unei contracţii masive a spread-urilor.

Un investitor care se pregăteşte să părăsească piaţa obligaţiunilor guvernamentale din zona euro a declarat pentru Bloomberg că "problema relaxării cantitative este aceea că obligaţiunile ajunse la BCE nu se tranzacţionează", iar "singura cale de eliminare completă a riscului de credit pentru guvernele europene este mutualizarea deplină a datoriilor sau închiderea pieţelor".

Oare acesta este "idealul" urmărit de BCE, chiar dacă toată structura europeană este construită în jurul libertăţii pieţelor?

"Nu ştiu dacă există o motivaţie pentru scoaterea investitorilor de pe aceste pieţe, deşi acesta este rezultatul logic al relaxării cantitative", a declarat Richard Gustard, director de tranzacţionare în cadrul JPMorgan Chase, pentru Bloomberg.

Să fie această logică prea complicată pentru membrii Consiliului guvernatorilor sau este vorba doar despre încercările disperate de eliminare a riscului prin închiderea pieţelor obligaţiunilor guvernamentale din zona euro?

Şi ce se va întâmpla cu efectul de cascadă către celelalte pieţe? Se vor închide şi acestea, astfel încât să fie scurtată cât mai mult tranziţia către Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste ale Europei şi atingerea idealului de aur al omenirii?

Anunţarea unei noi prelungiri a programelor de achiziţie a obligaţiunilor prin tipărire a confirmat ceea ce a declarat recent un director de la ABN Amro pentru Bloomberg, parafrazându-l pe Milton Friedman: "Nimic nu este atât de permanent ca un program temporar de achiziţie a obligaţiunilor guvernamentale".

Tot permanente vor fi, din păcate, şi efectele negative asupra redresării economice din zona euro. "Distrugerea economică declanşată de băncile centrale este copleşitoare", a scris profesorul finlandez Tuomas Malinen pe marginea articolului de la Bloomberg, în timp ce analistul financiar Sven Henrich a subliniat ceea ce este evident de mai mulţi ani, respectiv că "băncile centrale nu mai sunt o soluţie, ci au devenit parte a problemei".

Oare va găsi cineva o soluţie acestei "probleme", înainte să fie subminată iremediabil însăşi fundaţia civilizaţiei europene? Sau acesta este adevăratul obiectiv?