"BCR": Ryszard Druzynski a fost numit vicepreşedinte responsabil pentru operaţiuni & IT

Jose Fierro
Bănci-Asigurări / 22 decembrie 2016

Ryszard Druzynski a fost numit vicepreşedinte responsabil pentru operaţiuni & IT

Ryszard Druzynski va prelua poziţia de Vicepreşedinte responsabil pentru Operaţiuni & IT în "Banca Comercială Română" ("BCR"), dela 1 martie. Paul Ursăciuc, anterior Membru al Comitetului Executiv responsabil pentru Operaţiuni & IT, a fost numit într-o altă poziţie în cadrul Erste Group, informează un comunicat al instituţiei.

Sergiu Manea, Preşedinte al "BCR", a declarat: "Suntem încântaţi de sosirea lui Ryszard Druzynski, un manager foarte experimentat, cu un parcurs profesional relevant în ceea ce priveşte operaţiuni, dezvoltări IT şi proiecte de integrare pentru grupuri bancare internaţionale de top. Ryszard ni se alătură în cadrul BCR dintr-o poziţie cu rol determinant în succesul unor instituţii proeminente pe o piaţă vibrantă şi marcată de inovaţie aşa cum este piaţa poloneză de servicii bancare. Avem încredere că venirea sa va însemna un transfer al celor mai bune practici, iar automatizarea proceselor şi dezvoltarea afacerii prin tehnologie vor avea astfel un lider puternic".

Manfred Wimmer, Preşedinte al Consiliului de Supraveghere al "BCR", a declarat: "Ryszard Druzynski deţine cunoştinţele, abilităţile şi experienţa necesară pentru a pune bazele unei simbioze solide între tehnologie şi dezvoltarea afacerii, astfel încât toţi clienţii «BCR» să beneficieze de o experienţă excelentă. Ryszard cunoaşte îndeaproape provocările de IT ale sectorului bancar în această regiune, de aceea avem siguranţa că va contribui semnificativ la dezvoltarea «BCR», din poziţia sa la conducerea liniei Operaţiuni & IT".

Ryszard Druzynski a fost din august 2004 până în prezent Vicepreşedinte al "Raiffeisen Bank Polska" S.A. În această poziţie, a asigurat cu succes conducerea unor arii precum IT, securitatea informaţiei, operaţiuni bancare, administrare, achiziţii ori managementul proceselor, deţinând responsabilitatea unui buget de peste 100 milioane de euro şi peste 1.000 de angajaţi.

Între 2000-2004 a fost Directorul Diviziei de Aplicaţii şi Operaţiuni al "ING Bank Slaski". Între 1998-2000 a fost Directorul Diviziei de Operaţiuni al "ING Bank Slaski". Între 1996-998 a fost Director al Departamentului de Sisteme Centrale al "ING Bank Slaski". Acesta a contribuit la construcţia centrului de procesare şi administrare a creditelor retail, la implementarea sistemelor de securitate IT, precum şi la implementarea şi dezvoltarea sistemului informatic central. Ryszard Druzynski s-a alăturat "ING Bank Slaski" în 1991.

Ryszard Druzynski este absolvent al Academiei de Ştiinţe Economice din Katowice, Polonia, unde şi-a obţinut diploma în Cibernetică Economică şi Tehnologia Informaţiei, urmate de specializări ulterioare în contabilitate şi procesarea de date.

BCR, membră a "Erste Group", este un grup financiar din România, ce include operaţiunile de bancă universală (retail, corporate & investment banking, trezorerie şi pieţe de capital), precum şi societăţile de profil de pe piaţa leasingului, pensiilor private si a băncilor de locuinţe. "BCR" are o valoare a activelor estimată la 14,4 miliarde de euro.

Erste Group este un furnizor de servicii financiare din estul UE, în cadrul căruia 46.500 de angajaţi deservesc 16.2 milioane de clienţi in cadrul a 2.800 de filiale din 7 ţări (Austria, Republica Ceha, Slovacia, Romania, Ungaria, Croatia, Serbia). La sfârşitul primului trimestru din 2015, Erste Group deţinea active totale in valoare de 202,6 miliarde de euro şi inregistra un raport cost/venituri de 56,1 %. Indicele capitalului comun de rangul 1 (Basel 3 implementat integral) s-a situat la 10,2%.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Maestre Bestea, am o rugaminte: sunteti cel mai activ in opinii despre BCR.Astia cu articolele lor ne ametesc tot timpul. Acum nu spun nimic despre BCR Chisinau, dar fac referire la valoarea activelor bancii ( ?? creditele neperformante - cica pute banca de ele, sunt active sau nu? ). 

    Deci, active = 14,4 miliarde de euro. Umfla gogoasa nespunandu-ne concret, cat reprezinta banca, fara artificile create pe diferite segmente de activitate...... 

    Rugamintea mea, daca sunteti amabil si ne-o puteti preciza: care ar fi acum valoarea unei actiuni BCR fata de toate "laudele" ce apar pe piata?. 

    Declar cu mana pe inima ca nu posed suma necesara sa cumpar eu participatia SIF Oltenia. Chiar ca mi-e ciuda.

    Multumesc, maestre. 

    1. Se pare ca nu-i mai plac fetele de la Chisinau. 

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb