BCR şi-a triplat vânzările de aur

ELENA VOINEA
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 19 aprilie 2011

"Vedem o creştere şi pe segmentul colecţionarilor şi al investitorilor de mică anvergură unde oferta pe piaţă este prohibitivă", ne-a declarat Răzvan Furtună.

"Vedem o creştere şi pe segmentul colecţionarilor şi al investitorilor de mică anvergură unde oferta pe piaţă este prohibitivă", ne-a declarat Răzvan Furtună.

Tranzacţiile cu aur ale Băncii Comerciale Române (BCR) au fost de trei ori mai mari, în primul trimestru al anului, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, iar în comparaţie cu ultimul trimestru din 2010, creşterea a fost de 100%, potrivit lui Răzvan Furtună, şef departament Vânzări Produse de Trezorerie către Clienţi Retail, Direcţia Pieţe Financiare.

Domnia sa ne-a declarat: "Motivele acestei creşteri sunt pe de o parte faptul că am reuşit să devenim mai vizibili pe piaţa locală atât datorită preţurilor practicate (similare cu cele practicate pe pieţele vestice), cât şi datorită materialelor de cercetare ale Grupului Erste puse la dispoziţia clienţilor, analistul Ronald Stoeferle fiind recunoscut ca unul dintre cei mai buni analişti pe mărfuri, metalele preţioase fiind specialitatea sa".

Răzvan Furtună ne-a precizat că un alt motiv care explică rezultatele tranzacţiilor cu aur este relaţia pe care BCR o are cu producătorul Aus-trian Mint, unul dintre acţionarii semnificativi ai Argor-Hereus, unul dintre cei mai importanţi jucători pe piaţa internaţională a metalelor preţioase.

Pentru anul în curs, Răzvan Furtună se aşteaptă, în continuare, la un trend crescător, mai ales pe segmentul investiţional, în condiţiile în care aurul a devenit şi în ţara noastră un activ financiar interesant pentru cei care doresc să-şi protejeze averea de inflaţie şi deprecierea valutelor.

Domnia sa ne-a declarat: "Vedem o creştere şi pe segmentul colecţionarilor şi al investitorilor de mică anvergură unde oferta pe piaţă este prohibitivă, motiv pentru care am decis să intrăm pe piaţă în perioada imediat următoare".

Randamentele diferă în funcţie de instrumentul ales

Randamentul pe care clienţii îl pot obţine investind în aur depinde foarte mult de valuta din care se pleacă la momentul investiţiei, dar şi de motivaţia investitorului, potrivit lui Răzvan Furtună.

"Investitorii care caută să beneficieze de trendul crescător pe termen scurt şi mediu folosesc instrumente cu costuri de tranzacţionare reduse cum sunt Certificatele Index şi Certificatele Turbo prin intermediul BCRBroker, spot sau derivate pe aur şi argint prin BCRTrader sau Depozitele structurate pe aur cu capital garantat prin intermediul consilierilor Private Banking şi Mass Affluent", ne-a declarat domnia sa.

Răzvan Furtună ne-a mai precizat că Erste Group Research are o ţintă de 1600 USD/uncie pe termen scurt şi 2300 USD/uncie pe termen mediu şi lung.

Cât despre faptul că preţul aurului ar putea fi afectat de conflictele din lumea arabă, şeful departamentului de Vânzări Produse de Trezorerie este de părere că acesta va continua să se afle pe un trend stabil crescător, iar conflictele din Nordul Africii nu sunt la originea acestui trend, ele reprezentând doar încă un motiv de suport pentru acest trend.

BNR a afişat, ieri, un curs pentru aur de 136 lei/gram, în creştere cu doi bani faţă de şedinţa anterioară.

Preţul aurului a crescut până la nivelul maxim istoric, în ultima zi a săptămânii trecute.

La Comex New York, cotaţia aurului cu livrare în luna iunie a urcat cu 13,60 dolari (0,9%), încheind ziua cu 1.486 dolari uncia. Anterior, preţul a atins 1.489,10 dolari uncia - nivelul maxim al tuturor timpurilor. Săptămâna trecută, cotaţia metalului galben a câştigat 0,8%.

Preţul aurului a crescut zece ani la rând, pe fondul sporirii investiţiilor pe acest segment. Potrivit companiei britanice de cercetare GFMS Ltd., preţul metalului preţios va consemna recordul de 1.600 dolari uncia în 2011.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7317
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9743
Gram de aur (XAU)Gram de aur405.9099

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb