Beijingul denunţă o "provocare" americană la Marea Chinei de Sud

B.D.
Internaţional / 22 noiembrie 2019

Beijingul denunţă o "provocare" americană la Marea Chinei de Sud

China acuză Statele Unite de "provocare", după ce două nave de război americane au trecut prin apropierea unor insule revendicate de Beijing, la Marea Chinei de Sud, pe fondul unor tensiuni între cele două ţări, relatează AFP.

Beijingul revendică aproape întreaga Mare a Chinei de Sud, o regiune vastă, râvnită de asemenea de Taiwan, Filipine, Brunei, Malaysia şi Vietnam.

Marina americană efectuează cu regularitate operaţiuni în zonă, cu scopul de a afirma "libertatea navigaţiei" în regiune.

Statele Unite au anunţat că una dintre navele lor, USS Gabrielle Giffords, a trecut miercuri în apropiere de reciful Mischief, în arhipekagul Spratleys.

Distrugătorul Wayne E. Meyer a navigat, de asemenea, joi, în apropierea Insulelor Paracel, a declarat pentru AFP comandantul Reann Mommsen, un purtător de cuvânt al Flotei a VII-a americane, cu baza în Japonia.

China a trimis nave militare să identifice şi supravegheze navele americane şi le-a cerut să plece, a anunţat într-un comunicat Comandamentul de Sud al Armatei Populare de Eliberare (APL).

"Îndemnăm Statele Unite să înceteze acest tip de comportament provocator şi riscant, pentru a evita incidente neprevăzute", a avertizat el, catalogând drept un "pretext" argumentul liberei navigaţii invocat de Washington.

Beijingul delimitează în mod tradiţional pe hărţile sale printr-o "linie cu nouă caracteristici" porţiunea Mării Chinei de Sud asupra căreia afirmă că deţine suveranitatea teritorială.

Comandantul Mommsen a dat asigurări că Statele Unite vor continua "să zboare, să navigheze şi să acţioneze peste tot unde este este autorizat acest lucru de către dreptul internaţional, indiferent de revendicările maritime abuzive şi contextul general".

China şi Statele Unite se înfruntă într-un război comercial de un an şi jumătate, dar şi în plan diplomatic, în ultimele luni, pe tema situaţiei de la Hong Kong, un teritoriu semiautonomchinez, zguduit de manifestaţii în favoarea democraţiei.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb