Beijingul susţine că un distrugător american a intrat ilegal în apele sale teritoriale

G.B
Internaţional / 20 mai 2021

Beijingul susţine că un distrugător american a intrat ilegal în apele sale teritoriale

Autorităţile chineze au declarat astăzi că un distrugător american, echipat cu rachete ghidate (din clasa Arleigh Burke), a intrat ilegal în apele lor teritoriale în Marea Chinei de Sud în zona insulelor disputate Paracels, pe care Beijingul le consideră ca fiind sub suveranitatea sa, potrivit Reuters, EFE şi AFP, citate de Agerpres.

Comandamentul Zonei sudice a armatei chineze susţine că nava USS Curtis Wilbur a intrat - fără permisiune - în apele din apropierea insulelor Paracels, adăugând că navele şi avioanele sale au urmărit distrugătorul american, se menţionează într-un comunicat al armatei chineze, publicat pe reţelele de socializare.

"Acţiunile americane cresc riscul pentru securitatea regională şi ar putea provoca neînţelegeri, confuzii şi incidente maritime neprevăzute", a declarat colonelul Tian Junli, purtător de cuvânt al comandamentului Zonei sudice a armatei chineze, în acelaşi comunicat.

"Este neprofesionist, este iresponsabil şi demonstrează că Statele Unite sunt cele care provoacă probleme în Marea Chinei de Sud", a continuat el.

China se opune unor astfel de acţiuni ale SUA, care - potrivit ei - încalcă suveranitatea şi subminează pacea şi stabilitatea regionale, se mai spune în comunicatul, citat de Reuters.

Beijingul revendică cvasitotalitatea Mării Chinei de Sud, bogată în resurse naturale.

Mai multe ţări riverane, precum Filipine, Malaezia, Brunei şi Vietnam, contestă, de asemenea, anumite revendicări chineze în acest spaţiu maritim, o rută-cheie pentru comerţul mondial.

Regiunea este scena unor tensiuni ce s-au intensificat săptămâna aceasta, după ce Beijingul a denunţat incursiunea aceleiaşi nave în strâmtoarea Taiwan, braţul mării care separa China continentală şi Taiwan.

La rândul său, Washingtonul, aliat al Taipeiului, a făcut referire la un exerciţiu de "rutină" în cadrul operaţiunilor privind "libertatea de navigaţie".

"Navele de război americane nu încetează să facă demonstraţii de forţă în strâmtoarea Taiwan", a declarat ieri purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, Zhao Lijian. "Nu este în niciun caz un angajament în favoarea libertăţii, ci mai degrabă un sabotaj la adresa stabilităţii şi păcii regionale", a denunţat diplomatul chinez, citat de AFP.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb