Belgia a cerut dozele suplimentare de vaccin Astrazeneca destinate ţărilor care au suspendat administrarea

J.P.
Internaţional / 18 martie 2021

Belgia a cerut dozele suplimentare de vaccin Astrazeneca destinate ţărilor care au suspendat administrarea

Belgia a cerut AstraZeneca dozele în surplus destinate ţărilor europene care au suspendat temporar administrarea acestora din cauza temerilor privind posibile efecte secundare, relatează Euractiv, citat de Hotnews.

"Am contactat AstraZeneca şi am întrebat dacă este posibil să folosim dozele în plus, dacă există vreunele", a anunţat miercuri ministrul flamant pentru protecţie socială Wouter Beke, precizând că "dacă le putem obţine, le vom folosi în strategia noastră".

"Am fost informat că analizează cererea noastră dar că aşteaptă decizia de mâine (n.r. joi) a Agenţiei Europene pentru Medicamente", a mai afirmat acesta.

Dirk Ramaekers, şeful strategiei de vaccinare a Belgiei, a declarat că livrările AstraZeneca vor continua cum a fost stabilit şi că fiecare stat membru al UE va primi prin urmare numărul de vaccinuri care i-a fost alocat.

"Însă când o ţară îşi suspendă campania în cazul unui vaccin anume şi apoi decide să readministreze vaccinul, încrederea publică în acest vaccin va fi mult mai scăzută. Aşadar există o probabilitate că odată cu repornirea campaniilor în alte ţări va fi mai dificil pentru acestea să administreze vaccinurile AstraZeneca", a precizat acesta.

"Belgia cere preluarea acestor vaccinuri. În acest fel vom putea accelera campania noastră de vaccinare şi prin urmare atinge ţinta noastră de vaccinări mai repede", a declarat Ramaekers când a fost întrebat dacă Belgia ar putea pretinde vaccinuri de la ţări care au suspendat inocularea cu AstraZeneca.

Deşi numeroase ţări europene au suspendat temporar folosirea vaccinului dezvoltat de compania anglo-suedeză în parteneriat cu Universitatea Oxford, ministrul belgian al sănătăţii Frank Vandenbroucke a declarat mai devreme în cursul acestei săptămâni că "luarea unei pauze ar fi iresponsabilă" şi că Belgia va urma sfatul Agenţiei Europene pentru Medicamente.

Până acum nu a fost stabilită nicio legătură de cauzalitate între administrarea vaccinului AstraZeneca şi cazurile de cheaguri de sânge depistate la unele persoane iar Agenţia Federală pentru Medicamente şi Produse Sanitare din Belgia (FAMHP) a declarat că "incidenţa evenimentelor tromboembolice la persoanele vaccinate nu pare în general mai ridicată decât în rândul populaţiei generale".

Doar 11 cazuri de probleme de coagulare a sângelui au fost raportate la cele 215.862 de doze AstraZeneca administrate în Belgia până miercuri, potrivit datelor FAMHP.

"Dat fiind numărul mare de vaccinări, acestea sunt cifre relativ scăzute", a declarat Ann Eeckhout, purtătorul de cuvânt al FAMHP.

Agenţia a îndemnat persoanele care cred că au dezvoltat o reacţie negativă în urma vaccinării să raporteze acest lucru pe site-ul său.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb