Belgia şi-a respectat promisiunea de a solicita Curţii Europene de Justiţie (CEJ) verificarea compatibilităţii Sistemului de Justiţie pentru Investitori (Investment Court System, ICS), introdus prin acordul comercial CETA [1], cu legislaţia europeană. O opinie a Curţii, prin care s-ar identifica o eventuală incompatibilitate, ar pune sub semnul întrebării viitorul ratificării CETA de către parlamentele naţionale, potrivit unui comunicat de presă remis Redacţiei.
Conform sursei, aceste tribunale speciale le permit investitorilor străini să dea în judecată guvernele pentru decizii care le afectează investiţia, inclusiv pentru politici adoptate în interes public, cum ar fi interzicerea energiei nucleare sau reglementări de mediu mai stricte. Prin ICS, investitorii se vor putea adresa direct tribunalelor de investiţii internaţionale, ingnorând instanţele naţionale. Acest lucru, ar putea reprezenta o încălcare a legislaţiei UE, care dă întâietate curţilor de justiţie naţionale.
Laurens Ankersmit, avocat pe probleme comerciale de la ClientEarth a spus: "Sistemul de Justiţie pentru Investitori din cadrul CETA este în sfârşit în drum spre Luxembourg şi acum este la latitudinea Curţii Europene de Justiţie să decidă dacă este compatibil cu sistemul juridic european. Reglementările privind investiţiile internaţionale nu trebuie să submineze autoritatea propriilor noastre curţi de justiţie şi tribunale. Având în vedere că reglementările UE protejează această autoritate, există serioase îndoieli că sistemul din CETA poate supravieţui analizei amănunţite a CEJ. Dacă CEJ ne dă dreptate, ar fi o victorie uriaşă pentru principiul statului de drept şi pentru judecătorii din întreaga Europă."
Decizia vine ca urmare a angajamentului Belgiei de a clarifica legalitatea ICS. Acest angajament a fost convenit în urma solicitării guvernului Valoniei şi a altor patru guverne regionale din Belgia. Experţii juridici europeni au avertizat că tribunalul de investiţii prevăzut în CETA ar submina autonomia sistemului juridic al UE şi în consecinţă nu este compatibil cu Tratatele Europene, se informează în comunicat.
Paul de Clerck, coordonator de program pentru Justiţie Economică în cadrul organizaţiei Friends of the Earth Europe, afirmă: "Acordurile comerciale care le permit investitorilor să meargă la tribunale speciale şi să înlăture tribunalele normale nu sunt acceptabile. Salutăm faptul că acum Curtea Europeană de Justiţie va decide cu privire la legalitatea Sistemului Tribunalelor de Investiţii. Dacă decide că acest sistem contravine legislaţiei europene, acesta va fi sfârşitul CETA aşa cum este acum."
Conform sursei menţionate, CEJ a emis în luna mai o opinie, conform căreia acordurile comerciale dintre UE şi alte ţări trebuie aprobate de toate statele membre.
Potrivit sursei citate, Curtea a afirmat clar că soluţionarea disputelor dintre investitor şi stat afectează autoritatea tribunalelor naţionale, dar din opinia respectivă nu reieşea dacă acest sistem este sau nu legal conform legislaţiei UE, pentru că acest lucru nu intra în sfera de analiză a cazului respectiv. Solicitarea Belgiei va clarifica acum acest aspect juridic.
Analiza realizată de ClientEarth arată că reglementările privind investiţiile din acordurile comerciale ar putea încălca legislaţia UE, deoarece afectează autoritatea curţilor de justiţie din întreaga Uniune Europeană. Este de aşteptat ca dosarul solicitării să fie depus la Curtea Europeană în câteva zile, se mai arată în comunicat.