Belgia şi-a respectat promisiunea de a solicita Curţii Europene de Justiţie (CEJ) verificarea compatibilităţii cu legislaţia europeană a Sistemului de Justiţie pentru Investitori (ICS), introdus prin acordul comercial CETA. O opinie a Curţii prin care se identifică o eventuală incompatibilitate poate pune sub semnul întrebării viitorul ratificării CETA de către parlamentele naţionale, potrivit unui comunicat al Declic.
Aceste tribunale speciale le permit investitorilor străini să dea în judecată guvernele pentru deciziile care le afectează investiţia, inclusiv pentru politici adoptate în interes public, cum ar fi interzicerea energiei nucleare sau reglementări de mediu mai stricte. Investitorii se vor putea adresa prin ICS direct tribunalelor de investiţii internaţionale, ingnorând instanţele naţionale. Acest lucru poate reprezenta o încălcare a legislaţiei Uniunii Europene, care dă întâietate curţilor de justiţie naţionale, potrivit sursei citate.
Decizia vine ca urmare a angajamentului Belgiei de a clarifica legalitatea ICS. Acest angajament a fost convenit în urma solicitării guvernului Valoniei şi a altor patru guverne regionale din Belgia, potrivit documentului citat. Experţii juridici europeni au avertizat că tribunalul de investiţii prevăzut în CETA poate submina autonomia sistemului juridic al UE şi în consecinţă nu este compatibil cu Tratatele Europene.
Avocatul pentru probleme comerciale Laurens Ankersmit de la ClientEarth a spus: "Sistemul de Justiţie pentru Investitori al CETA este în drum spre Luxembourg şi este la latitudinea CEJ să decidă dacă este compatibil cu sistemul juridic european. Reglementările vizând investiţiile internaţionale nu trebuie să submineze autoritatea propriilor noastre curţi de justiţie şi tribunale. Având în vedere că reglementările UE protejează această autoritate, există serioase îndoieli că sistemul din CETA poate supravieţui analizei amănunţite a CEJ. Dacă CEJ ne dă dreptate, ar fi o victorie uriaşă pentru principiul statului de drept şi pentru judecătorii din întreaga Europă."
Paul de Clerck, coordonator al programului pentru Justiţie Economică din cadrul organizaţiei Friends of the Earth Europe, spune: "Acordurile comerciale care le permit investitorilor să meargă la tribunale speciale şi să înlăture tribunalele normale nu sunt acceptabile. Salutăm faptul că acum Curtea Europeană de Justiţie va decide legat de legalitatea Sistemului Tribunalelor de Investiţii. Dacă decide că acest sistem contravine legislaţiei europene, acesta va fi sfârşitul CETA aşa cum este acum".
CEJ a emis în mai o opinie, potrivit căreia acordurile comerciale dintre UE şi alte ţări trebuie aprobate de toate statele membre. CEJ a afirmat că soluţionarea disputelor dintre investitor şi stat afectează autoritatea tribunalelor naţionale, însă din opinie nu reieşea dacă sistemul este sau nu legal potrivit legislaţiei UE, fiindcă acest lucru nu intra în sfera de analiză a cazului. Solicitarea Belgiei va clarifica acest aspect juridic. Este de aşteptat ca dosarul solicitării să fie depus la Curtea Europeană în câteva zile. Analiza ClientEarth arată că reglementările vizând investiţiile din acorduri comerciale pot încălca legislaţia UE, fiindcă afectează autoritatea curţilor de justiţie din uniune.