Compania taiwaneză "Benq", care, anul trecut, a preluat divizia neprofitabilă de telefonie mobilă a societăţii germane "Siemens" AG, se află în plin proces de reducere a cheltuielilor în domeniu. Clemens Joos, directorul executiv al "Benq Mobile" - divizie lărgită după preluare, a declarat că urmăreşte să readucă la profit divizia amintită pînă în ultimul trimestru al anului. "Vrem să ne reducem cu 500 de milioane de euro (640 milioane de dolari) costurile şi pot să spun că mai bine de jumătate din drumul către această ţintă a fost parcurs", a afirmat Joos.
Conducerea "Benq" a închis o unitate de producţie din Ulm (sudul Germaniei), iar luna trecută a stabilit să vîndă un centru danez către rivalul "Motorola" Inc., de asemenea în vederea reducerii cheltuielilor. Pe de altă parte, compania urmăreşte să consolideze activităţile de cercetare şi dezvoltare din două fabrici de pe teritoriul Germaniei. Una este amplasată în München, iar cealaltă în Kamp-Lintfort. "Benq Mobile" a lansat 14 modele de telefoane din ianuarie pînă în prezent, pregătind un număr similar pentru cea de-a doua jumătate a anului. Prin achiziţia diviziei "Siemens", "Benq" a ieşit la lumină pe piaţa telefoniei mobile, ajungînd pe locul al şaselea în clasamentele globale de profil.