BERD a investit 100 de milioane de euro în obligaţiuni BT

R.R.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 28 iunie 2018

BERD a investit 100 de milioane de euro în obligaţiuni BT

Banca Europeană pentru Recons­trucţie şi Dezvoltare (BERD) a subscris 100 de milioane de euro din emisiunea de obligaţiuni private negarantate, în valoare de 285 de milioa­ne de euro, lansată, recent, de Banca Transilvania (BT), arată un comunicat al BERD.

Obligaţiunile au o scadenţă de zece ani şi vor fi tranzacţionate la Bursa de Valori din Bucureşti (BVB), iar operaţiunea reprezintă prima emisiune de obligaţiuni subordonate listate pe piaţa din România.

Obligaţiunile vor contribui la optimizarea şi întărirea structurii de capital a BT, mai notează comunicatul, adăugând că, astfel, BERD sprijină o structură de capital mai puternică a unei instituţii financiare de importanţă sistemică.

Banca Transilvania a finalizat, în data de 26 iunie, plasamentul privat al obligaţiunilor. Titlurile, ce au fost deja inscrise în sistemul bursei, sunt denominate în euro, având scadenţa în anul 2028 şi o dobândă egală cu EURIBOR la şase luni + 3,75% pe an.

Subscrierea minimă a fost de un milion de euro, valoarea nominală a unei obligaţiuni fiind de 100.000 de euro.

Cu o deţinere de 8,6%, BERD este cel mai mare acţionar al instituţiei de credit din Cluj.

BT este cea de-a doua bancă de la noi din ţară, după totalul activelor, cu o cotă de piaţă de 14%.

Anul trecut, profitul net al băncii a scăzut cu 3,46% faţă de 2016, ajungând la 1,186 miliarde lei.

La nivel de grup, Banca Transilvania a încheiat anul 2017 cu un profit net de 1,242 miliarde lei, în scădere cu 2,74%.

Opinia Cititorului ( 7 )

  1. Marian Stoica 

    "Ion Ţiriac, în faţa lui Federer, Djokovic, Nadal şi Serena Williams în topul celor mai bogaţi tenismeni din istorie. Cu ce avere a cucerit topul românul" 

    Antreprenorul român Ion Ţiriac are o avere de 2 miliarde de dolari şi domină topul celor mai bogaţi 50 de jucători de tenis din istoria lumini, potrivit Celebrity Net Worth. 

    După ce s-a retras din sport acesta a înfiinţat banca privată Banca Ţiriac în 1990 şi a devenit primul român care a intrat în lista miliardarilor Forbes în 2007. Printre companiile pe care le deţine se numără Ţiriac Holdings, ŢiriacAIR, HVB Ţiriac Bank, Allianz-Ţiriac Asigurări România, ŢiriacAuto, Ţiriac Leasing şi Tir Travel." 

    Acesta este un fragment dintr-unul din multele articole din Ziarul Financiar, care-i ridica osanale "omului cu paleta",trecand sub tacere raptul financiar de la Banca Tiriac, prin care a "ajuns" in topul miliardarilor! 

    Tiriac "pozeaza" in public ca un afacerist onest, care si-a " obtinut" imensa avere in mod cinstit! 

    Complet eronat! 

    Tiriac este unul dintre cei mai rapace asa-zisi "afaceristi", fara nici un pic de scrupule, o hiena printre oameni! 

    Nu ma refer la afacerile cu statul, imediat dupa revolutie, cunoscute la acea vreme ,ma refer la relatiile de afaceri cu partenerii sai, pe care ii privea in ochi , cu un cinism feroce, in timp ce-i jecmanea , fara sa-i tresara macar in fir din mustata sa honvediana! 

    Detailez: 

    In anul 1992 s-a infiintat Banca Tiriac, cu 51% subscris de Tiriac, 49% de restul de actionari, persoane fizice, care au subscris cu incredere, mai ales dupa promisiunile mogulului intr-o afacere reciproc avantajoasa! 

    Cea a facut "hiena" ,asa-zis afacerista, in urmatorii ani? 

    A bocat an de an distribuirea dividendelor ( banca avea profituri foarte mari), fonduri care erau trecute la Fondul de dezvoltare al bancii! 

    In acelasi timp, a facut mariri succesive ilegale a capitalului social(cu concursul justitiei corupte din acea vreme, care a fost sesizata!),insusindu-si aproape pe nimic , an de an, procente din capitalul social, diminuind sistematic valoarea actiunilor " camarazilor" sai minoritari! 

    Pana la urma, rapacele asa-zis "afacerist" a ajuns , cu complicitatea justitiei, sa detina peste 95% din capitalul social all bancii, restul de 4,5 % lasandu-l (strategic,deoarece, vedeti mai jos,a mai dat un "tun"si din acest procent de 4,5%) , in"marinimia"sa, colegilor sai minoritari, cu care a pornit la drum( deci, initial, Tiriac-51% si minoritari 49%). 

    Jaful nesatulului nu s-a oprit aici: a negociat pe ascuns,cu banca italiana Unicredit, vazarea actiunilor la pret dublu fata de pretul propus minoritarilor! 

    Anterior, inainte de a-si vinde actiunile,a mai dat o lovitura unora dintre partenerii sai minoritari,pacalindu-i cu rascumpararea actiunilor la un pret de nimic. 

    In urma vanzarii pachetului majoritar de actiuni, Tiriac a "obtinut"aprox. 1 miliard de euro, plus beneficiile uriase ale bancii de-a lungul anilor, prin raptul financial asupra colegilor minoritari,cu ajutorul carora a infiintat banca! 

    Si iata cum,la onorabilul nume Ion Tiriac,marele "afacerist"si-a adaugat si apelativul "miliardar"! 

    Ar trebui deschis un nou proces, poate justitia de acum va face dreptate.Oare? 

    ·  

    1. ciorcila face si el ce poate . ce cauti ? caracter ?

    au atatea miliarde de euro "parcati" in tot felul de active cu randamente mici, mi-e greu sa inteleg ce-au mai avut nevoie si de acesti 285 milioane euro pentru care platesc , dupa parerea mea de nespecialist, destul de mult avand in vedere situatia financiara foarte buna a TLV si epoca banilor ieftini pe care o traversam.

    1. Cred ca puteau sa scoata mai bine , poate chiar si un euribor 6m + 2,8%

      Chipurile BERD va sa ajute bat. Cu alte cuvinte bt nu este așa de buna cum pare și cum se crede. Tot așa tgn a fost sancționată pentru brua. Este adevărat ca dividendele vor scade dar capitalul va creste, de unde atunci neîncrederea?

      se practica la toate firmele!!distribuire directa a profitului numai catre o parte a actionarilor......

      de ce sa scada dvd?

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb