Biden avertizează că politica economică a lui Trump va fi un "dezastru"

A.B.
Internaţional / 11 decembrie

Biden avertizează că politica economică a lui Trump va fi un "dezastru"

Preşedintele american Joe Biden a criticat marţi cu fermitate politica economică pe care Donald Trump doreşte să o pună în aplicare, calificând-o drep un "dezastru", relatează AFP.

În opinia sa, este vorba în special de creşterea taxelor vamale promisă de succesorul său. Miliardarul a anunţat deja că va majora, de îndată ce va prelua mandatul pe 20 ianuarie, taxele vamale pentru toate produsele importate din Canada şi Mexic precum şi pentru produse provenite din China, cei mai importanţi trei parteneri economici ai Statelor Unite.

"Cred că această abordare este o enormă eroare", a declarat preşedintele american în cursul unui discurs rostit la Brookings Institution din Washington.

Preşedintele Biden a avertizat împotriva revenirii lui Donald Trump şi a aplicării programului său: "Mă rog lui Dumnezeu ca preşedintele ales să respingă 'Proiectul 2025'. Cred că este un dezastru economic pentru noi şi regiune", a declarat el, referindu-se la programul ultraconservator care ar putea servi drept foaie de parcurs pentru al doilea mandat al republicanului, scrie AFP.

"Preşedintele ales Trump moşteneşte cea mai puternică economie din istoria modernă, pe care toată lumea şi-ar dori-o", a adăugat Joe Biden, salutând măreţia Statelor Unite şi a economiei ţării.

El a criticat, de asemenea, o "nouă reducere a impozitelor pentru cei mai bogaţi", care ar avea "un cost real, care ar duce din nou la deficite masive sau reduceri semnificative în programele de bază în materie de sănătate, educaţie şi beneficii pentru veterani".

Joe Biden a părăsit cursa pentru Casa Albă în iulie după o dezbatere electorală dezastruoasă cu Donald Trump, lăsând locul vicepreşedintei Kamala Harris care a pierdut pe 5 noiembrie în faţa miliardarului republican, menţionează AFP.

Opinia Cititorului ( 12 )

  1. pentru progresisti , refacerea Americii , e un dezastru , acum e bine !

    1. Cum refaci America? În stilul Putler? În momentul în care dai în Mexic și Canada, SUA e varză.

      ...

    o marioneta drogata....SUA va avea o evolutie cun n a vazut de zeci de ani

    1. Trump a mai fost președinte, SUA a atins maximul de evoluție cu gibonii care au intrat în clădirea capitolului.

      Daca tipareste iar dolari ....

    Mare e frica de rezultatele pozitive,

    atat social cat si economic a suveranistilor patrioti americani 

    1. Propaganda sovietică e tot mai puerilă.

      Schizofrenia paranoida cu defect si idei fixe,

      boala grea, nu se poate vindeca 

      Budapeștane, după virgulă nu se dă enter.

      Virgula nu se folosește între subiect și predicat.

      Soluția nu e să scrii două cuvinte pe ecran, ci să-ți vizitezi medicul. 

    Senilul improasca aiureli de necaz ca n a reusit sa declanseze (inca) razboiul in Europa (din pacate mai e timp)

    1. De ce ar fi interesat de razboi in Europa? Mie imi pare ca putler e mult mai lacom si interesat de zona.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb