Israelul pune în aplicare măsurile cerute de Statele Unite privind creşterea livrării de ajutoare umanitare către Gaza, a declarat astăzi preşedintele american Joe Biden, la o zi după o convorbire telefonică avută cu premierul israelian Benjamin Netanyahu, relatează AFP.
Întrebat dacă în cursul convorbirii a ameninţat că va opri livrarea de ajutor militar către Israel, Joe Biden a răspuns: "Le-am cerut să facă ceea ce fac".
Convorbirea telefonică dintre Joe Biden şi premierul israelian Benjamin Netanyahu, în cursul căreia preşedintele american a evocat pentru prima dată posibilitatea de a condiţiona sprijinul american pentru Israel, a survenit pe fondul unei "nemulţumiri tot mai mari" a Washingtonului faţă de aliatul său, a declarat ieri purtătorul de cuvânt al Consiliului Naţional de Securitate al Casei Albe, John Kirby, potrivit AFP.
Statele Unite au cerut ieri Israelului să permită o "creştere spectaculoasă" a ajutorului umanitar pentru Fâşia Gaza, afirmând că doresc să vadă măsuri concrete "în următoarele ore şi zile".
"Ceea ce aşteptăm şi sperăm să vedem în orele şi zilele următoare este o creştere semnificativă a ajutorului umanitar, deschiderea de noi puncte de trecere şi o reducere a violenţei împotriva civililor şi cu siguranţă a lucrătorilor umanitari", a subliniat John Kirby, precizează AFP.
Guvernele din întreaga lume au condamnat atacul israelian asupra lucrătorilor umanitari străini în Gaza, în timp ce Israelul a anunţat deja că a fost vorba despre o greşeală şi că investighează faptele.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 06.04.2024, 08:48)
spalare a la nufarul
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 06.04.2024, 10:02)
Banii+armele vin din USA ptr. Izrael,
asta este ptr. votantii cu bani pro-Izrael,
trimiterea de ajutoare umanitare in Gaza,
sunt ptr. votantii saraci pro-palestinieni