Ministrul László Borbély a prezentat astăzi, în cadrul unei conferinţe de presă, bilanţul Ministerului Mediului şi Pădurilor pentru anul 2011, arată un comunicat remis redacţiei.
"Pentru prima dată după mulţi ani, am putut aloca 66% din banii destinaţi pentru investiţii în primul semestru al acestui an", a spus ministrul cu privire la bugetul instituţiei.
Ministerul Mediului şi Pădurilor a beneficiat, în 2011, de un buget în valoare de 2.007.025.000 lei, din care 1.146.866.000 lei reprezintă suma alocată pentru cheltuieli de investiţii.
"Am înregistrat performanţe deosebite la Fondul pentru Mediu, unde am alocat contracte pentru economia verde în valoare de circa 3 miliarde de lei, de 3 ori cât bugetul Ministerului pentru investiţii", a subliniat László Borbély.
Referindu-se la programele derulate prin Administraţia Fondului pentru Mediu, ministrul a apreciat că ultimii doi ani s-au remarcat printr-o adevărată explozie în ceea ce priveşte noi programe şi fonduri alocate în acest domeniu. Prin programul "Rabla" au fost scoase din uz, în ultimii doi ani, peste 300.000 de maşini cu o vechime mai mare de 10 ani. Pe baza tichetelor au fost achiziţionate 98.766 de maşini noi, din care 41.661 din industria autohtonă.
În ceea ce priveşte Casa Verde pentru persoane fizice, László Borbély a anunţat că "programul s-a dovedit a fi un succes, în ciuda opiniilor unora, atunci când l-am pornit, că nu va avea impact în rândul cetăţenilor. În anul 2011 au fost aprobate 16.146 de dosare din cele depuse în 2010, în valoare totală de 97.175.872,13 lei, iar în 2011 au fost depuse alte 23.938 de dosare. Vom continua acest program şi anul viitor, cu sume importante", a mai spus ministrul Mediului şi Pădurilor.